Cetăți dacice – Costești Blidaru

Cetăți dacice – Costești Blidaru

Interesul pentru vestigiile de la Blidaru este relativ recent, în comparaţie cu atenţia îndelungată de care s-au bucurat alte situri dacice din Munţii Orăştiei. La începutul secolului XX au apărut primele menţiuni despre obiecte dacice, descoperite întâmplător în zonă, moment în care au fost amintite şi urme mai vechi ale căutătorilor de comori.

D. M. Teodorescu a fost primul arheolog care a pus piciorul în cetatea de la Blidaru, în anul 1921, dar primele cercetări arheologice sistematice au început abia în 1953 și au fost coordonate de C. Daicoviciu. În urma campaniilor de săpături, care continuă şi în prezent, zidurile cetăţii au fost dezvelite aproape în totalitate. Cercetările au vizat şi terasele amenajate în apropierea cetăţii, unde au fost identificate mai multe turnuri izolate (Poiana Perţii, Poiana Popii, Muchia Chişetoarei, Poiana lui Mihu, La Vămi), precum şi urmele unor temple (Pietroasa lui Solomon).

dealul-cetatii

Dealul cetății (Arhiva Șantierului) – foto

Cetatea dacică de la Blidaru se află pe un deal cu altitudinea de 705 m, legat de Muchia Faeragului printr-o şa şi amplasat între Apa Grădiştii şi valea Faeragului. Poziţia are o bună vizibilitate atât spre Valea Grădiştii, cât şi mai departe, spre Valea Mureşului, aflată la nord.

Pentru construirea cetăţii, dacii au excavat şi au lărgit zona superioară a dealului, obţinând astfel o suprafaţă relativ plană de circa 6000 m2 pe care au ridicat apoi structurile din piatră.

Zidurile incintei fortificate sunt astăzi vizibile, trecând printr-un proces de conservare primară după încheierea săpăturilor arheologice. Pe pantele dealului pe care se află cetatea, dar şi pe Muchia Faeragului au fost amenajate terase pe care au fost amplasate turnuri cu „parterul” construit din blocuri de calcar, într-o tehnică asemănătoare zidurilor cetăţii. Turnurile au funcţionat, probabil, şi ca reşedinţe aristocratice, fiind totodată importante puncte de supraveghere a accesului spre cetate.

Toate aceste construcţii scot în evidenţă caracterul preponderent militar al locuirii dacice.

planul-cetatii

Planul fortificației (după I. Glodariu) – foto

Cu o formă aproximativ trapezoidală, cetatea dacică de la Blidaru avea ziduri puternice din piatră, pe traseul cărora au fost dispuse turnuri patrulatere. Cetatea a fost ridicată în două etape. Întâi s-a ridicat incinta estică, de forma unui trapez neregulat, ce avea la colţuri patru turnuri patrulatere, intrarea făcându-se prin turnul de sud-vest. Tot în această etapă, cel mai probabil din a doua jumătate a sec. I a. Chr. sau chiar de la sfârșitul sec. I a. Chr., au fost ridicate două turnuri, unul în interiorul fortificaţiei şi altul în exterior. În etapa a doua, pe parcursul sec. I p. Chr., cetatea a fost lărgită spre vest, înglobând turnul izolat din exterior. Distrugerea cetăţii a avut loc în timpul celui de-al doilea război cu Traian, din anii 105 – 106 p. Chr. Tehnica aleasă pentru construirea zidurilor este una de inspiraţie elenistică, pe care dacii au adaptat-o propriilor nevoi şi condiţii, rezultatul fiind unul original. Ca urmare, zidul astfel construit a primit în lucrările de specialitate numele de murus dacicus. Un astfel de zid avea lăţimea de circa 3 m, iar înălţimea lui ajungea, probabil, la 5 m. Pentru cetatea de la Blidaru s-a folosit murus dacicus atât la ridicarea zidurilor incintei trapezoidale, cât şi la cele 6 turnuri patrulatere aflate pe traseul ei. În aceeaşi tehnică a fost ridicat și primul palier al unui turn amplasat în interiorul fortificaţiei. La ridicarea zidurilor au participat meşteri greci, pe unele din blocuri fiind incizate litere greceşti precum Θ şi Ɔ. Aceste litere şi alte similare apar incizate pe blocuri în aproape toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, fiind considerate semne de pietrar care marcau locul exact al unui bloc într-o anumită parte a zidului.

Cele 6 turnuri patrulatere aflate pe traseul cetății aveau rosturi militare, dar turnul aflat în interior a funcţionat, probabil, şi ca reşedinţă a căpeteniei. În afara turnului-locuinţă, în interiorul cetăţii au fost ridicate barăci din lemn, dar şi încăperi patrulatere din piatră, lipite de zidul de incintă de pe laturile de nord-vest şi sud-vest. Pereţii încăperilor au fost realizaţi din blocuri de calcar şi plăci de micaşist parţial prelucrate şi unite între ele cu lut. Cel mai probabil aceste încăperi au fost folosite pentru depozitarea proviziilor, iar planşeul lor a funcţionat ca platformă pentru susţinerea unor maşini de luptă.

Dacii au acordat o atenţie deosebită intrării în cetate, poarta fiind punctul cel mai vulnerabil al unei fortificaţii. Intrarea se făcea pe latura sudică, unde se afla şaua îngustă de legătură cu Muchia Faeragului. Cel mai probabil drumul antic ajungea chiar în acest loc, venind fie dinspre vale, fie dinspre platoul Luncani-Târsa. În acelaşi loc ajunge astăzi și cărarea modernă folosită ca traseu turistic. Iniţial, intrarea în cetate se făcea doar prin unul dintre turnurile patrulatere, în sistemul à chicane: chiar dacă distrugea poarta de lemn de la intrarea în turn, inamicul n-ar fi ajuns direct în interiorul cetăţii. El se lovea de peretele din spate al turnului, fiind apoi nevoit să cotească spre dreapta, către o altă poartă, riscând astfel să primească lovituri suplimentare din partea apărătorilor. Ulterior, odată cu lărgirea incintei fortificate, o a doua intrare a fost amenajată în zidul de pe latura estică, fiind flancată în interior de alte două ziduri mai mici.

Edificii de cult

Urmele unor temple patrulatere de tipul aliniamentelor de coloane au fost găsite la o distanţă relativ mare de incinta fortificată, în punctul Pietroasa lui Solomon (pe o proprietate privată aflată la sud de cetate).

Construcţii / amenajări civile

Din cauza poziţiei izolate, dacii au avut unele dificultăţi în rezolvarea problemei aprovizionării cu apă. Pe panta dealului, puţin mai jos de turnul nord-vestic al cetăţii, a fost amenajată o cisternă de formă paralelipipedică, cu partea superioară boltită și cu o capacitate de aproape 200 m3. Poziţia cisternei în afara zidurilor a fost determinată de cota joasă a izvorului care o alimenta printr-o conductă de lut ars. Pentru a asigura o bună impermeabilitate, pereţii cisternei au fost acoperiţi cu o tencuială groasă ce conţinea var, nisip şi cărămidă sfărâmată, elemente care sugerează folosirea unei tehnici de inspiraţie romană (opus signinum). Bolta a fost realizată din blocuri de calcar. Tot pe Dealul Blidarului a fost descoperită, într-o stare excepțională de conservare, o cisternă săpătă în stâncă și căptușită cu scânduri din lemn.

cisterna-cetatii

Cisterna cetății (după C. Daicoviciu) – foto

Conducte din lut ars au fost găsite pe mai multe terase din apropierea cetăţii, traseele lor fiind uneori identificate pe mai mulţi zeci metri.

Artefacte

Materialele descoperite în interiorul cetăţii au fost puţine, fiind vorba în special de fragmente ceramice provenind de la vase de provizii. De exemplu, câteva chiupuri întregi au fost descoperite în interiorul turnului din colţul de sud-vest al cetăţii. De dimensiuni relativ mari, lucrate la roata olarului, din pastă cărămizie, aceste vase de provizii au fost folosite pentru depozitarea apei sau a cerealelor.

În vecinătatea fortificației, în punctul Pietroasa lui Solomon, unde au fost identificate urmele unor temple, s-au găsit fragmente ceramice, o bucată semisferică de cositor de 7 kg, precum şi o statuetă din argint masiv reprezentând o leoaică, piesa fiind fixată într-o tijă de fier.

leoaica-de-la-blidaru

Leoaica de argint (colecția MCDR) – foto

Sursa: cetati-dacice.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *