Spritualitatea dacilor – partea a doua

Spritualitatea dacilor – partea a doua

Un articol de Cristian Moșneanu

Prima parte aici.

Despre  Zamolxis, de la Herodot,  avem cele mai imprortante  informaţii  despre cultul și mitul său. După cum aflase de la grecii din Emexon și de la cei din zona Mării Negre,  Zamolxis  este posibil să fi fost un vechi sclav al lui Pitagora. Eliberat, el s-a imbogăţit și ar fi reușit să facă o călătorie iniţiatică. Apoi s-a întors la traci pe care i-a deprins cu învăţăturile sale și pe care i-a pus să îi “clădească o sală de primire în care îi primea pe cei mai de seamă dintre concetăţenii săi.  În cursul ospăţului îi invaţă că nici el nici comesenii săi nici urmașii lor nu vor muri, ci vor ajunge într-un loc în care vor trăi deapururea și se vor bucra de o fericre desăvȃrșită. Între timp el a pus să i se facă o locuinţă subpămȃnteană în care a coborȃt și a trăit vreme de trei ani. Traci il regretau și il plângeau  ca pe un mort. În al patrula an a apărut în faţa lor și așa îi făcu Zamolxis să creadă spusele lui.  Iată ce povestesc că ar fi căcut el. Cât despre mine, nici nu pun la îndoială și nici nu cred pe deplin cele ce se spun despre el și loculinţa lui de sub pămȃnt. De altfel socot că acest Zalmolxe a trăit cu multă vreme înaintea  lui Pitagora. Fie că Zamolxis nu a fost decȃt un om, fie că a fost într-adevăr un Zeu de prin părţiile Geţiei,  îl las cu bine”.

 HPIM0650.JPG
Sursa foto

Din cele relatate de către Herodot rezultă faptul că acest cult al zeului Geto-Dac concentra credinţa în imortalitatea sufletului. Chiar dacă relatarile lui sunt euxhefemeriste [1], totuși se vede caracterul misterios al cultului. Deasemenea, el nu se hazardează să facă mai multe comentarii asupra lui Zamolxis probabil și datorită faptului că sursele sale sunt unele oarecum îndepărtate și lasă totul pe sema misterului. Pentru noi, cel  mai important detalui care apare în acest text este legat de anterioritatea  fată de pitagora  a Diamondului get.

Geţii se cred nemuritori căci credinţa lor este că nu mor și că cel care piere se duce la Zamolxis.” În textul original scris limba greacă veche apare verbul “athanatizein”. Acesta nu însema a fi nemuritor ci a deveni nemuritor iar imortalizarea (a deveni nemururitor) se dobȃndește prin intermediul unei  iniţieri. O altă caracteristică a cultul lui Zamolxis este și  epifania – adică Diamondul Get se arată oamenilor într-o formă “divină” și le destăiunuie oamenilor un fel de lume nemavăzută și diferită de tot ceea ce știau ei. Acesta manifestare este extrem de asemanătoare cu Budismul și Creștinismul și, deci, Zamolxis poate poate fi considerat a fi văzut într-o oarecare măsură ca un “Bodhisattva” [2].

La începutul erai creștine, Strabon [3] în “Geogrfia” prezintă noi înformatii despre Zalmoxis  bazându-se pe  datele pe care le avea de la Poesidoniu [4]. “Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora însă ceea ce ar fi învățat de la maestrul  său  nu este doctrina imortalităţii ci unele lucre privind astrele, adica știinţa de a prezice evenimentele viitoare după semnele cerești”. Strabon vorbește despre o calatorie în Egipt care este considerată ţara magiei.  El afirmă că “Zamolxis s-a retras într-o peșteră de pe culmile muntelui Kogaion și îl primea doar pe rege și pe slujitorii lui și, mai târziu, aceștia i s-au adresat ca unui Zeu.

 _____


[1] Euxhefemerim- termen provenit din doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.Hr.), potrivit căreia zeii nu sunt decât oameni care sunt divinizaţi.

[2] Bodhisattva (bodhi = iluminare, sattva = ființă) reprezintă întruchiparea divinităţii in om.  Este deasemena fiinţa unde  sinele se confundă cu colectivitatea. Se presupune că există  două tipuri de bodhisattva: pământești și cerești. În timp ce condiția de bodhisattva pământesc este accesibilă oricărui om în viața actuală, cea de bodhisattva ceresc presupune puteri supraumane ce nu pot fi obținute decât într-o viață viitoare.

[3] Strabon  ( 60î. Hr. -26 d. Hr.), era de fapt o poreclă, însemnând Sașiul, purtată de un vestit istoric și geograf antic grec. A studiat în Asia Minor, Armenia, Grecia, Roma și Alexandria și a călătorit în Europa, Africa și Asia Mică, până la Marea Roșie. Primele schițe istorice, cuprinse în 47 cărți, scrise probabil între 27 î. Hr. și 7 d. Hr, citate de autori ce i-au urmat, s-au pierdut aproape în întregime. Apoi a scris Geografia, pe baza propriilor observații și a operelor predecesorilor săi, inclusiv Homer, Eratosthenes, Polybius și Poseidonius. Lucrarea conține, pe lângă material istoric, o serie de descrieri de locuri (clima, relieful, hidrografia) și popoare, cu aspecte etnografice și mitologice, constituind un bogat izvor de cunoștințe despre lumea antică. Valoarea lucrării este inegală, în mare măsură fiindcă Strabon a avut o încrderere deplină în scrierile lui Homer, considerând că acesta a avut o cunoaștere exactă a locurilor și neamurilor despre care narează în epopeile sale și deoarece nu a inclus datele din Istoriile lui Herodot.

[4] Poseidonios fost un erudit grec. Ultimul nume citat de Strabon în sumarul învățaților preocupați de geografie este al celebrului filozof stoic și om de știință Poseidonios. Născut în Apameia Siriei, în jurul anului 135 î.e.n., Poseidonios, discipolul lui Panaitios la Atena, a fost unul dintre cei mai iluștri profesori ai antichității. „Întreaga sa activitate ca om politic și ca filozof — informează Strabon — s-a desfășurat la Rodos” (XIV, 2, 13). Aici au venit mulți oameni de vază din toate colțurile lumii ca să i audieze prelegerile, printre care se numără însuși Cicero . În strînse relații de prietenie sa aflat cu el Pompeius (XI, 1, 6) al cărui istoriograf a ajuns mai tîrziu. Poseidonios a fost un om activ, preocupat de viața publică. În anul  87 sau 80 î. Hr.. a fost trimis cu o  sa solie la Roma. Strabon consemnează prezența sa în diverse forme de activitate, pȃnă și în combaterea bolilor viței de vie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *