Spiritualitatea Dacilor – prima parte

Un articol de Cristian Moșneanu

A doua parte aici.

Dacă există o caracteristică a strămoșilor noști daci, cu care să ne mândrim, cu siguranță este vorba de spiritualitate. Fără a atrage antipatia susţinătorilor caracterului unic al dacilor, consider că partea aceasta este în vârful piramidei lucrurilor care făcea diferenţa între daci și restul popoarelor antice din această zonă.

Primele relatări le avem de la Herodot care afirmă despre daci că au un sigur Zeu pe care îl urmează și care îi face nemuritori. Firește, aici este vorba despre Zamolxe pe care Herodot îl confunda cu Gebeleisis.

Herodot suţine că sursele vremii afirmă că Zeul dacilor ar fi fost, iniţial, un sclav al lui Pitagora dar la final contrazicea această teorie afirmȃnd că Zamolxe ar fi trăit înaintea filosofului grec. Un alt argument care îmi întărește convigerea că Zamolxe nu ar fi fost supus nimănui este că Pitagoara nu a avut nici un scav iar doctrina pe care el o îmbrăţișa era împotriva acestei forme de manifestări sociale.

Legat de Gebeleisis, Herodot, mai mult ca sigur, face o confuzie între el și Zamolxe. Este prima și ultima dată când amintește de el. Dintre marii noști cercetător, Mircea Eliade [1] este cel care susţine că nu sunt unul si același lucru argumentând că au culte diferite. Alti doi cercetători, Vasile Pȃrvan [2] și Jean Coman, afirmă că sunt identici aducȃnd argumente legate demonoteismul geto-dac.

Revenid tot la acest zeu get, Gebelisis, este definit ca fiind un Diamond al Tunetului și apare întruchipat, în mitologie, ca fiind un bărbat chipes cu barbă, alteori apare întruchipat stând pe un tron sau călare pe un cal și avȃnd cu el un vultur și un șarpe. Este, de asemenea, reprezentat tricefal (cu trei capete), sau ca un zeu binecuvântător, având primele trei degete ale mâinii drepte înălțate sau desfăcute iar celelalte strânse către podul palmei. Marele istoric grec susţine că tracii cȃnd vroiau să alunge norii trăgeau cu arcul spre cer încercând să îl sperie. Această teorie este însă infirmată de către Mircea Eliade care spune că, de fapt, tracii aruncau cu săgeți pentru a-l spirjini împotiva spiritelor rele care aduceau furtuna. Din secolul IV î.Hr. încoace nu se mai face nici un fel de afirmaţie legat de zeul Tunetului despre care unii istorici spun că este același lucru cu zeul trac Zbelsurdos. Totuși, este improbabil ca el să fi dispărut, ci pur și simplu a fost asociat sau confundat cu un alt Zeu. Cea mai bună dovadă că el nu a dispărut este că, la începutul Creștinismului, aproximativ prin secolul II d.Hr, tradiţia lui a fost transmisă Sfȃntului Ilie, tradiţie care se mai păstrează și astăzi: în momentul în care tună se spune că “Sfȃntul Ilie a pocnit din bici în ceruri”.

[1] Mrcea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor universitar. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery 1din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

[2] Vasile Pârvan (28 septembrie 1882,Perchiu, județul Tecuci, astăzi în județul Bacău – 26 iunie 1927, București) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și eseist român. S-a născut la 28 septembrie 1882, în cătunul Perchiu din comuna Huruiești, plasa Găiceana, județul Tecuci. A studiat la București (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga și Dimitrie Onciul) și apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii și societăți științifice din străinătate. S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie și istoria civilizației greco-romane.