Istoricul județului Hunedoara. Sarmizegetusa și Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Istoricul județului Hunedoara. Sarmizegetusa și Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Cele mai vechi urme de viețuire umană de pe teritoriul județului Hunedoara de astăzi sunt cele descoperite în peșterile Cioclovina Uscată (un craniu de tip Homo sapiens fosilis, cca 60.000-10.000 î.Hr.), Nandru și Bordu Mare (de lângă Ohaba-Ponor), Federi, Crăciunești, datând din Paleoliticul superior și mijlociu.
Din perioada neolitică datează așezările de la Turdaș, Deva, Orăștie, Șoimuș, Unirea, Zlaști, Mintia și cele de pe Valea Nandru din Munții Poiana Ruscă care, dovedesc existența în mileniul IV î.Hr. a unei populații stabile ce se ocupa cu vânătoarea, creșterea animalelor și cultivarea rudimentară a pământului.

În județul Hunedoara, în zona munților și dealurilor din sudul Orăștiei, pe o suprafață de cca 150 km pătrați, au fost descoperite numeroase așezări dacice, ale căror vestigii atestă un înalt nivel de civilizație, o viață înfloritoare a populației autohtone înainte de cucerirea romană. Tot aici au fost leagănul și centrul statului dac condus de Burebista (82-44 î.Hr.), apoi de Decebal (87-106 d.Hr.).

Sarmizegetusa

Sursa foto

Burebista a avut rolul principal în unirea triburilor geto-dace din spațiul carpato-danubiano-pontic, el fiind ajutat în acest sens de marele preot Deceneu. Istoricii localizează, de regulă, la Costești, în Munții Orăștiei, reședința inițială a regatului dac. Burebista a fost întemeietorul primului stat dac, într-un context în care romanii urmăreau să-și extindă stăpânirea până la Dunărea de Jos. Potrivit lui Strabon, regatul lui Burebista, întins și puternic, devenise o mare autoritate, iar Burebista ”ajunge să fie temut (…) chiar și de romani”.

Construcția Sarmizegetusei — mare centru religios, având și o incintă militară — pe Dealul Grădiștei a fost inițiată de Burebista. În jur a fost ridicat un sistem de fortificații care apărau căile de acces spre Sarmizegetusa și care era alcătuit din cetăți din piatră: Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Grădiștea Muncelului, Bănița, Căpâlna, Cugir.

După uciderea lui Burebista în 44 î.Hr., statul geto-dac s-a destrămat în mai multe regate mai mici, dar nucleul statal de la Sarmizegetusa s-a menținut, conform izvoarelor narative, fără întrerupere. Sub Deceneu, rege și mare preot, urmașul la tron al lui Burebista, Sarmizegetusa a devenit reședință regală, iar incinta sacră de pe Dealul Grădiștei a fost îmbogățită, fiind ridicate, pe lângă marele sanctuar circular, noi sanctuare.

Treptat statul dac s-a consolidat, pe măsură ce pericolul roman amenința tot mai mult Dacia. În anul 87 d.Hr., Decebal a fost recunoscut ca unic conducător al geto-dacilor. Regatul său era mai redus ca dimensiuni față de regatul lui Burebista, dar mult mai bine organizat economic, militar, politic. Au fost întărite incintele fortificate de la Blidaru și Piatra Roșie. Tot în această perioadă au fost construite și mari ateliere metalurgice.

Împăratul Traian, hotărât să pună capăt deselor și îndelungatelor conflicte cu dacii, decide să cucerească Dacia pe calea armelor. Prima campanie militară întreprinsă de el a fost între 101-102 d.Hr. În primăvara anului 102, armata romană se îndreaptă spre principala țintă — Sarmizegetusa, cucerind mai multe cetăți dacice (Costești, Căpâlna ș.a.). Sarmizegetusa este atacată din mai multe direcții, iar Decebal cere pace. Între cele două războaie, dacii refac fortificațiile și cetățile (Costești, Blidaru, Piatra Roșie).

În anul 105 d.Hr., Traian pornește din nou în fruntea armatei sale către Dunăre. Dacii sunt atacați din mai multe părți, iar fortificațiile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie ș.a. sunt distruse. În vara anului 106 începe bătălia pentru cucerirea Sarmizegetusei Regia, bătălie care a fost reconstituită ulterior pe Columna lui Traian. Romanii, care au asediat cu mașini de război și au distrus conductele de apă, au pătruns în cele din urmă în incinta sacră, pe care au distrus-o, la fel ca și așezarea civilă și toată fortificația. Urmărit de romani, Decebal se sinucide folosind o sabie încovoiată (”sica”).

Dacia a fost proclamată provincie romană, administrația ei fiind încredințată unui guvernator — ”legatus Augusti pro praetore”, a cărui reședință a fost construită de romani la cca 40 km de vechea capitală Sarmizegetusa, și care a fost denumită Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Vechea capitală Sarmizegetusa ca și cetățile din jurul ei au fost dărâmate.

Ulpia_Traiana_Sarmizegetusa

Sursa foto

Stăpânirea romană a preluat și apoi a dezvoltat multe dintre așezările dacice, transformându-le în puternice centre ale Daciei romane — Germisara (azi Geoagiu), Micia (azi Vețel) ș.a., și a întemeiat o serie de așezări și castre noi: Aquae (azi Călan), Cigmău, Deva, Brad ș.a. Din această perioadă au rămas ruinele unor orașe, târguri, sate, necropole, urme de exploatări miniere, drumuri, monumente sculpturale și epigrafice. La Micia au fost descoperite o serie de bazine și apeducte, precum și un grup de cuptoare pentru ars materiale ceramice și un amfiteatru cu caracter militar, singurul de acest gen existent în Dacia.

Numeroase dovezi arheologice atestă continuitatea populației daco-romane pe teritoriul județului Hunedoara după retragerea armatei și a administrației romane (271/275). La Sarmizegetusa, Palatul Augustalilor a fost transformat în locuințe, iar amfiteatrul a devenit, prin blocarea porților de acces, o adevărată fortăreață unde, se refugiau în vremuri de primejdie.

Un tezaur de monede din timpul împăratului Valerianus I (253-260) a fost ascuns de locuitori lângă zidurile amfiteatrului de la Sarmizegetusa în timpul invaziei hunilor.

Continuitatea locuirii aici este atestată și de descoperirile de la Deva, Luncani, Vețel (o fibulă de argint având o inscripție cu dedicația ”Quartine vivas”, din sec. IV d.Hr.), Streisângiorgiu (sec. VIII-XII) ș.a.

După formarea poporului român au apărut formațiuni prestatale (numite în documente ”țări”): districte, cnezate și voievodate. Cnezatele și voievodatele românești din Țara Hațegului și din Munții Apuseni au lăsat numeroase și importante monumente de cultură materială din secolele XI-XIV, precum bisericile din Densuș, Strei, Crișcior, Sântămăria-Orlea, Ribița ș.a..

Pe teritoriul județului Hunedoara sunt atestate — alături de Țara Hațegului, care făcea parte la 1247 din voievodatul lui Litovoi — districtele Devei, Streiului, Hunedoarei și Dobrei.

Documente scrise amintesc de existența în Țara Hațegului a numeroase sate (Petros, Uric, Paros, Livadia, Râu Bărbat, Coroești etc.). Cu timpul, locuitorii din aceste sate au migrat spre valea superioară a Jiului, în bazinul Petroșani, întemeind noi localități, ale căror nume derivă de la numele satelor de obârșie: Petroșani, Uricani, Paroșeni, Livezeni ș.a. Această zonă a bazinului Petroșani avea să fie populată și mai intens după 1850, când aici a început exploatarea zăcămintelor de cărbuni, formându-se și dezvoltându-se rapid centrele miniere Lupeni, Petroșani, Vulcan, Petrila ș.a.

După cucerirea Transilvaniei de către regatul Ungariei (secolele XI-XIII) au fost organizate comitatele — cel al Hunedoarei, în 1276. Districtele românești au reușit să-și păstreze autonomia până în secolului XV.

În secolul XV au loc mai multe incursiuni ale turcilor în Transilvania, aceștia comițând jafuri și în Țara Hațegului și ținuturile Orăștiei. Iancu de Hunedoara (al cărui tată, Voicu, fusese ridicat în rang și răsplătit în 1409, de către Sigismund de Luxemburg, cu Castelul de la Hunedoara și domeniul care ținea de acesta), care a îndeplinit funcțiile de ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, guvernator al Ungariei și căpitan suprem al Ungariei și Transilvaniei, a repurtat cu armata sa numeroase victorii la Sibiu (1442), pe Ialomița (1442), la Niș și Zlatița (1443) și la Belgrad (1456). În 1479 trupele otomane sunt înfrânte pe Câmpul Pâinii, lângă Orăștie, de oastea condusă de Pavel Chinezul, comite al Timișoarei.

Continuarea aici: agerpres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *