Radu Ilie Haidăul – voievodul haiduc al Valahiei

Radu Ilie Haidăul – voievodul haiduc al Valahiei

 

coperta

Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Cornel Bîrsan, Adrian Anghel şi Cristian Moşneanu

▪ Domnie: 16 noiembrie 1552-11/12 mai 1553
▪ Deces: după 12 iulie 1558

Radu Ilie Hăidăul, voievod al Ţării Româneşti în perioada 16 noiembrie 1552 – 11 mai 1553 (dată aproximativă) este fiul lui Radu de la Afumaţi şi nepotul lui Radu cel Mare. Obţine domnia după ce îl înlătură pe satrapul Mircea Ciobanul pătrunzând prin Banat şi aflându-se în fruntea unei armate compuse de haiduci, unguri, polonezi şi boieri pribegi. Ajunge pe tron, aṣa cum am văzut în capitolul precedent, după ce îl învinge pe adversarul său la Măneşti (Prahova). Numele de Radu şi-l ia cu puţin timp înainte de a veni la conducere (având ca nume de botez Ilie) iar porecla Haidăul (haiducul) o primeşte datorită fapului că în armata sa se găsesc și foarte mulţi haiduci. Odată ajuns cârmuitor, instaurează unele măsuri inedite, prin punerea în sfatul domnesc doar a boierilor pribegi ce se aflau în Transilvania în perioada domniei lui Mircea Ciobanul şi prin mutarea Capitalei în Târgovişte (lucru deloc întâmplător şi justificat prin faptul că dorea a fi mai aproape de Apus decât de Poartă). Din păcate, scurta lui domnie este frământată de nesfârșitele lupte cu Mircea Ciobanul care reusește să îl înlăture, până la urmă, şi care să îi pecetluiește tragicul sfârșit punând o „vorbă bună” sultanului care în cele din urmă îl ucide pe Ilie.

Înainte de pătrunderea în Ţara Româească, la data de 1 iulie 1552, Radu Ilie alături de boieri, oșteni unguri şi polonezi se află în Braşov unde va rămâne întreaga lună. ( Hurmuzaki, XI, p. 785). Castaldo, comandantul trupelor imperiale în Transilvania, îl ajută pe Radu dându-i între 1000 şi 1500 de puşcaşi unguri şi 600-700 de călăreţi la care bineînţeles se adaugă şi boierii (Eugen Denize, Relaţii româno-spaniole în a doua jumătate a secolului XVI, în „AIIAI”, XXIV, p. 160-161). Intrarea în Ţara Românească se face prin Caransebeş (Quellen, IV, p. 515). După cum relatează trimişii pribegilor la Castaldo, până în data de 30 noiembrie 1552 s-au dat trei bătălii (confruntare cu 4.000 de soldaţi în total), iar Ilie Haidăul a capturat 36 de tunuri ale duşmanilor. Mircea Ciobanul, ce a fost aproape de a-şi pierde viaţa, fuge la Giurgiu, fiind adăpostit de către turci, dar după scurt timp se întoarce la Bucureşti cu armată.
În data de 23 noiembrie 1552 (după cum se afirmă la Alba-Iulia) lupta principală are loc în Măneşti-Prahova. Ajutat de boieri, Radu reuseşte să strângă o armată destul de mare pentru vremea respectivă, aproximativ 15.000 de oameni (Călători străini, II, p. 617-619). Comandantul trupelor imperiale în Transilvania solicită împăratului Carol Quintul să trimită ajutoare noului voievod, pentru a nu fi răpus de turcii ce au venit în sprijinul lui Mircea. În urma tratativelor dintre turci şi trimişi lui Carol Quintul, la începutul lunii decembrie 1552, Radu Ilie primeşte steagul de investitură ca domn. Chiar şi în aceste condiţii, Mircea Ciobanul nu renunţă şi se dau lupte în continuare. În data de 28 februarie 1553 din Transilvania sosesc 300 de haiduci pedeştri înarmaţi ce se alătură celor 700 de archebuzieri formând armata ce îl apără pe voievod (I. Minea, Despre Radu Vodă Ilie şi Castaldo, în „CI”, X-XII p. 354-355). Capitala Munteniei se mută la Târgovişte în data de 7 martie 1553 unde se concentrează şi întreaga forță militară a lui Radu.

paianjen
Un lucru ce nu este în avantajul lui Ilie voevod este reprezentat de faptul că generalul Castaldo se confruntă cu dezertarea mercenarilor spanioli şi este nevoit să plece la Viena (Eugen Denize, op. cit., p. 161). Acest lucru va face ca rivalul său să intensifice eforturile militare în încercarea de a-l înlătura pe acesta. „La 4 mai 1553 braşovenii trimiteau un agent cu scrisori la Radu Ilie. A doua zi, soţii ale unor boieri munteni se aflau deja refugiate la Braşov, de teama turcilor. Într-adevăr, la 7 mai era convocată adunarea Ţării Bârsei pentru a fi informată despre intrarea turcilor în Țara Românească. În aceeaşi zi, Brașovul trimitea două care cu arme lui Radu Ilie. în ziua următoare a venit un slujitor al acestuia, jurând că Radu a izgonit pe Mircea, revenit deci cu ajutor turcesc în țară înainte de 7 mai 1553, îndată având loc cel puțin o ciocnire între cei doi rivali. După 8 mai, însă, Radu a fost nevoit să se retragă spre munți, pierzându-și domnia înainte de 11 mai, când braşovenii convocau pe conducătorii Țării Bârsei pentru a-i înștiința că Radu Ilie a fost alungat din stăpânirea sa. În aceeaşi zi, Brașovul îi trimitea hrană la Hălchiu, nu departe de oraş, și o trăsură pentru aducerea fostului domn, care fugise din Ţara Românească” (Constantin Rezachevici, Cronologia critică a Domnilor din Țara Românească ṣi Moldova, 1384-1881. p 233). Cronicile interne arată că Mircea Ciobanul revine în ţară cu armată formată din turci şi tătari, iar pe data de 11 mai 1553 Radu Ilie este gonit peste munţi (Virgil Cândea, Letopiseţul Țării Românești, p. 686). Pentru redobândirea tronului, la porunca sultanului, Mircea este ajutat şi de voievodul moldovean Alexandru Lăpuşneanu. Cronicarul moldoven Eftimie notează despre acest eveniment că Alexandru Lăpuşnenu a condus personal campania din Ţara Romnească (Hurmuzaki, XI, p. 788). La trei luni după înlăturare, în august 1553, Radu Ilie ajutat de haiducul Nicula Horvat încercă să pătrundă în Muntenia pentru recuperarea tronului dar este oprit de către sibienii ce confiscă banii şi bunurile boierilor (Hurmuzaki, XV1, p. 498), măsură ce este luată datorită temerilor survenite dintr-o potenţială invazie a turcilor. După aceste evenimente, Radu se refugiază în cetatea Somlyo din Şimleiul Silvniei (aflată în posesia lui Andrei Bathory).

paianjen

La cinci ani distanţă (24 ianurie 1558), după moartea lui Pătraşcu cel Bun, Radu Ilie trimite o scrisoare lui Socol vornicul (conducător timp de 8 zile al Munteniei) în vederea ajutării lui pentru a reveni pe tron (Hurmuzaki, XI, p. 869). Soarta lui Ilie era însă hotărâtă deja la Poartă, sultanul a dat ordine ca atât el cât şi Socol să fie prinşi vii sau morţi. Într-un final, Regina Isabela este nevoită să îi predea, pe cei doi, turcilor (Adolf Armbruster, Dacoromano-saxonica, p. 209-210) dar cere explicit ca aceştia să nu fie executaţi. Sunt aduşi în lanţuri la Constantinopol înaintea datei de 12 iulie 1588 şi chiar dacă Socol promite ambasadorului Franţei 14.000 de ducaţi pentru a fi scăpaţi, sunt exilaţi în insula Rodos. În cele din urmă, la 20 de mile de Constantinopol, în Marea Marmara, Radu Ilie şi Socol sunt înecaţi la ordinul sultanului. Nu este greu a deduce că la baza deciziei ca cei doi să fie omorâţi a cântărit foarte greu aurul oferit de către macabrul Mircea Ciobanul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *