“Negru”- patronimul apartenenţei poporului român

 “(…)Mioriţă laie,

Laie bucălaie,

De trei zile-ncoace

Gura nu-ţi mai tace! (…)”

Unul dintre cele patru mituri fundamentale ale poporului român este reprezentat de “mioriţa”. Această creaţie contopeşte elementele eterogene ce se găsesc în literatură, dans, muzică, mitologie şi reprezintă mitul spiritualităţii româneşti. De asemenea, din această creaţie se reflectă şi continuitatea acestui popor: prin moartea sa, ciobănaşul nu dispare, ci se contopeşte cu macrocosmosul ( cu fiinţa eternă a naturii). Una dintre multele caracteristici pe care le are “mioriţa” este culoare ei, ea nu este o oaie normală, este “bârsană” sau “laie, laie Bucălaie”.
În dicționarul exlicativ al limbii române, adjectivul “lai” (laie) are însemnătate de negru (dacă este să ne referim strict la culoarea lânii mioarei). Această culoare nu este aleasă întâmplător, ea se regăseşte în istoria şi mitologia românească de câteva mii de ani, fiind un stindard cu caracter distinctiv atrbuit atât conducătorilor cât şi spaţiului carpato-danubiano-pontic. După cum vom vedea, el însoţeşte continuu toată istoria pelasgo-daco-vlaho-română.

Nicolae Denusuşianu, în monumentala sa opera Dacia Preisorică, în momentul în care ne vorbeşte despre pelasgii hiperboreeni – strămoşii dacilor – demostrează că există o legătură specială între ei şi “pământul cel negru” din care s-au născut.
Această legătură între om şi “izvorul naşterii” este subliniată de culoare pământului (culoare neagră). De aceea “negru” sau “neagră” are însemnatate de origine, apartenentă, “loc de baştină”. Extrapolând puţin, cel care are patronimul de “Negru” poate fi considerat cel care este stăpân sau care are drepturi deoarece el este cel care este primul de pe acele meleaguri sau moştenitrul de drept al înaintaşilor săi.

● Despre Pelasg, întemeietorul imperiului cu nume omonim, mitologia greacă ne spune că atunci când a venit prima oară pe pământul Eladei, a găsit aici o populaţie rară şi sălbatică, risipită prin păduri şi munţi ce trăiau în peşteri fără societate, legi, religie şi fără cunoştinţele utile. Pelasg este descris ca un om ce se distingea prin frumuseţe, măreţie, putere şi îi intrecea pe toţi în înţelepciune. El este cel care i-a învăţat pe oameni să construiască colibe, să se ferească de frig, ploaie şi căldură, i-a învăţat să işi facă haine din piele, să “nu mai mănânce tot feliul de ghindă, ci numai ghindă de fag”. Poetul epic grec Asius din Samos scrie despre Pelasg că s-a născut din pământul cel negru, pe culmile cele mai înalte ale munţilor pentru a fi “începătoriul geniului muritoriu” (Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică p. 99). Despre locul naşterii, “pământul cel negru”, este clar că el nu se afla pe teritoriul actualei Grecii şi nu poate fi localizat decât în munţii Carpaţi de pe actualul teritoriu al României. Un alt element definitoriu este legat de floră: ”fagul” ce nu se găseşte în zona Greciei şi este un arbore specific meleagurilor noastre. De asemenea mai trebuie menţionat că “negru” se referă la fertilitatea pâmântulul (se cunoate că cea mai dezvoltată fertilitate a pământului din zona Europei se găseşte la noi în ţară, un motiv ar fi acela că avem toate cele patru anotimpuri iar ciclul nasterii – şi renaşterii florei este unul complet ducând la îngrăşarea solului). Concluzionând, putem afirma că primul conducător al pelasgilor şi legiuitor al grecilor este născut în ţara cu pământul negru. De aici poate rezulta că locuitorii din teritoriul unde s-a născut Pelasg se numeau negri (LAI-vom vedea pe parcursul acestei scrieri) iar ţara se numea “neagră” datorită fertilităţii şi bogăţii solului. Din această caracteristă derivă şi celelalte mai sus menţionate (apartenenţă, origine, loc de baştină – ele fiind caracteristice doar locuitorilor spatiului carpato-danubiano-pontic). Un alt argument legat de faptul că ”primul legiuitor” era născut pe aceste meleaguri ne este arătată de faptul că urmaşii lui, după cum ne este arătat de tradiţiile pre-homerice, erau de statură înaltă, cu părul blond şi ochii albaştri (Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, p. 270), lucru ce coincide perfect cu descrierea cere este făcută dacilor de către istorici antici.

● Cunoaştem, de asemenea, că Hiperboreu (fiul lui Pelasg) protopărinte, rege şi patriarh al gintei pelasge este cunoscut şi sub numele de Nereu (Negru !!!) (Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică p. 188).

● Trecând de la pelasgii hiperboreni la urmaşii acestora, la daci, prima menţionare a patronimului “Negru” ne apare în timpul înţeleptului Anacharsis. Tatăl acestuia avea numele şi făcea şi parte din familia “Niuru” (Negru). Este cunoscut ca fiind rege al Sciţilor după cum ne spune “scholistul lui Plato”. O altă informaţie ne este data de Lucian (sec II. D. Hr.) care afirmă că Anacharis este fiul lui Dunkates (Dacianul). De la Herodot (care trăieşte cu 100 de ani în urma lui Anacharsis) aflăm că tatăl lui Anacharis se numea Gnuru (Negru), moşul lui era lui Lycos (Lupul) iar ca străbun avea pe Spargapithes care nu este nimeni altul decăt regale agatârşilor din Dacia. Fratele lui Anacharsis, Caduias (sau Saulios), devine rege al Sciţilor iar nepotul acestuia, Idanthyrsus conducător al sciţilor în timpul campaniei lui Darius al lui Hystaspe (ceea ce este interesant este reprezentat de faptul că în Ţara Făgăraşului există vechi familii româneşti ce poartă numele de Negru <Gnuru> şi Cadui <Cadiuas>!!!).

● Despre numele strămoşilor noştri cunoaştem că grecii le spuneau geţi iar romanii daci. Dar oare cum işi spuneau ei cu adevarat. Într-un catalog publicat de Vasile Pârvan în anul în anul 1923 (Histria – inscripţii găsite în 1916, 1921 şi 1923) este notată o inscripţie găsită pe o piatră funerară “Spre lauda lui Iovius Optimo Maximo (Jupiter) și a Reginei Iunona, cetățenii Romani și Lai, care formează comunitatea satului lui Secundini au așezat (această placă comemorativă) pentru a-l saluta pe Împaratul Gaius Julius Verus Maximinus Augustus, dorindu-i sănătate așa cum și-o doresc și pentru ei, din partea Primarului Aurelio Fortunato și Aelio Herculano, același și Cornelius.” (Cornel Bârsan, Istorie Furată-Cronica Românească de istorie Veche p. 185). A se reţine din acestă inscripţie “cetăţenii romei şi LAI”.
Gheorghe Popa-Lisseanu (1866-1945), va intâlni la rândul lui și el termenul de “lai” pe una din tripticele de la Roșia Montană. În lucrarea sa, Romanica, studii istorice, filologice si archeologice, în capitolul „Tăblițe cerate descoperite în Transilvania”, este prezentat textul unei din triptice (nr.7) datată în anul 163 d.Chr., care începe cu textul: “Laeli et [Pa]store “. Din păcate, exceptionalul cercetator în ale istoriei nu se va apleca asupra înțelegerii acestui termen atât de remarcabil pentru istoria noastră. (Cornel Bârsan, Istorie Furată, p.186)
O altă inscripție similară cu cele doua va descoperi și Grigore Tocilescu în anul 1882 pe un altar, la Anadolchioi, lângă Constanța: „I(ovi) O(ptimo) M(aximo) et Iunoni Regin(a)e, ci(ves) Roman(i) (e)t Lae consi(st)entes vico (?)urre Muca posuerent (pro) salutem (Im)perator… ii Au(gustorum) per magistro(s)…”. Din păcate, fragmentul de altar și inscripția descoperită la Anadolchioi nu pot fi datate, fiind incomplete, în schimb cea de pe altarul descoperit la Histria este datat în anul 237, piatra fiind pusă în onoarea lui Maximinus Thrax, împărat roman de origine carpică(235-238) – (Cornel Bîrsan, Istorie furată, p. 188). Din totate cele menţionate mai sus rezultă faptul că strămoşii nostri îşi spuneau LAI. După cum am văzut mai sus, în dicţionarul explicativ al limbii române cuvântul “lai” are însemnătatea de “Negru”, că ei insăşi se considerau locuitori din Ţara Neagră (ţara cu pamântul negru si fertil etc).

● Discutând despre valahii munteni, cunoaştem că cel care a închegat primul stat centralizat (Ţara Românească) nu este nimeni altul decât Radu Negru Vodă “descălecătorul“ din Ţara Făgăraşului. Tot el este şi primul din lista dinastiei Basarabilor, dinastie care a cârmuit ţara dimp de câteva secole. Un lucru interesant este legat de faptul că un anume Negru Vodă domneşte pe la anul 1232 în apropierea Ţării Făgăraşului. Argumentul în acest sens ne este dat de către documentele de posesiune (găsite de Nicolae Densuşianu) ale comunei Răşinari de lângă Sibiu. Se cunoaşte faptul că, în comuna Posorta, vecină cu Răşinari (în zona ţării Făgăraşului) se găseu urmaşi ai acestei familii din care a făcut parte acest Negru Vodă. În anul 1862, în această comună existau 28 de boieri, “capi de familie” ce purtau numele de “Negra”. (Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică , pag 299). Mai mult ca sigur acest Negru Vodă este un înaintaş(bunic) al lui Radu Negru Vodă.

● Peste toate aceste lucruri trebuie menţionat că Ţara Românească se găseşte în cronicile turceşti cu numele de Kara Iflac (Valahia Neagră).

● Un urmaş al lui Radu Negru Vodă, (dinastia Basarabilor) ce domneşte în Valahia (1473, 1474, ianuarie 1475-octombrie 1476, decembrie 1476-noiembrie 1477) poartă numele de Laiotă Basarab cel Bătrân adică Laiotă Basarab cel Negru. Este de prisos să subliniem faptul ca numele Laiotă vine de la cuvântul “lai” şi implicit însemnă negru. La anul 1544 un alt urmaş al lui Radu Negru Vodă (şi probabil strănepot al lui Laiotă Basarab cel Bătrân ) ajunge pentru scurt timp pe tronul Munteniei, el intitulându-se Laiotă Basarab din Caransebeş.

● Făcând un arc peste timp şi ca o paralelă între cârmuitorii pelasgilor şi cei ai Ţării Româneşti, pe lângă denumirea de “negru” mai există un element comun important ce trebuie menţionat. Zeul grec Hermes pe care Denuşianu îl localizează ca fiind de origină pelasgă şi născut pe teritoriul Daciei era purtăturul unei “Vărgi de aur”. Dionise Fotino, în lucrarea sa dedicată cronologiei voievozilor munteni, ne aduce următoarea informaţie: ”După ce Negru Vodă şi-a întins Domnia peste Ţara Muntenească a venit la dânsul banul Craiovei şi i s-a închinat şi supus de bună voie, iar Negru vodă a lăsat pe banul Craiovei autonomie în cârmuirea celor cinci judeţe şi i-a conferit lui “Varga de argint”. Fotino extrage acest text dintr-o cronică sârbească. De asemenea, un manuscris latin din secolul XVII ce se intitulează “Historica relatio de la Statu Valachiac” (1679-1688) publicat de J.C. Englc în Ceschichte d. Walachey, p.109 ne înfăţişează paloşul şi varga lui Hermes ca însemne naţionale ale puterii şi domniei suverane a domnilor munteni.

● Trebuie să amintim de asemenea că în cântecele populare unde se vorbeşte despre Iovan Iorgovan (Hercule în mitologia Greacă) se aminteşte de apa Cernei ce este numită apa NEREI, adică Râul Negru. Un alt râu ce izvorăşte din munţii Mehedinţi poartă numele de Nera. Două sate româneşti din Banat se găsesc la anii 1598 şi 1636 cu numele de Nersi şi Nerasca.
● Tot în cântecele populare româneşti Novac apare ca un viteaz din “Lătănii cei bătrâni”(latinii) ce poartă numele de Novac Kara-Iflak (Novac Negrul Valah).

●●●În loc de concluzie●●●

Nu mai este un secret faptul că leagănul civilizaţiei europene se găseşte în zona spaţiului Carpato-danubiano- pontic, de unde vechile popoare au plecat (celţi, etrusci, latini, etc). Acest lucru a fost susţinut inţial de Nicolae Denusuşianu în Dacia Preistorică şi întărit apoi de cercetările făcute de Marija Gimbutas în momentul în care face recensământul vestigilor cu vechime de peste 5000 de ani din Europa şi de către marele lingvist german Haarman.

Dacă lucrile stau aşa nu ar trebui să mire dacă, de exemplu, un cuvânt din limba engleză (de orgine celtă) cum ar fi BLACK (NEGRU!!!!) derivă din Balach- Pelasg(conform jurnalistei Cristina Nicoae Saillard).

Autori:
Adrian Anghel, Cristian Moşneanu, Cornel Bîrsan