ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea a V-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea a V-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în anul 997 (partea a doua)

Prima parte | A doua parte | A treia parte | A patra parte | A șasea parte

Invazia maghiara

Cine sunt acesti unguri, numiti si maghiari? Calugarul Ricardus ii descrie in cronica lui: „ei sunt pagani, neavand nici o cunostiinta despre Dumnezeu. Dar nu se inchina nici la idoli, ci traiesc traiesc ca dobitoacele. Nu cultiva pamantul, mananca carne de cal, de lup si altele de acest fel. Beau lapte si sange de cal. Au o mare bogatie de cai si de arme si in razboaie sunt foarte viteji. …. < la infatisare erau > oameni urati, cu ochii scufundati, marunti la statura, barbari si salbatici in naravuri si in limba ; un fel de monstri omenesti„

calaret

’’Informaţiile despre primul habitat al triburilor ce vor constitui mai târziu poporul ungar, după migrarea lor în Câmpia Panonică, sunt destul de confuze. Studiul limbii a arătat că este vorba de elemente de origine fino – ugrică, analoage cu cele care populează încă Siberia vestică, amestecată cu triburi turcice ; aceste din urmă au furnizat clasa conducătoare. Nu este imposibil ca însuşi numele de =unguri= sub care îi cunoaşte Europa după instalarea lor în Panonia să fi derivat din cel de =onogurii=, trib turcic înrudit cu protobulgarii.’’ (Gheorghe I. Brătianu – Marea Neagră).

Problema localizarii tinutului de bastina a maghiarilor a fost pusa de catre diversi cercetatori. Apare foarte frecvent in studiile cercetatorilor, ipoteza formarii acestora ca triburi disparate la vest de lacul Baikal situati pe malurile raului Angara. În jurul anilor 3.000 – 2000 î.e.n. (conform Paul Lendvai) această comunitate uraliană se scindeaza, iar grupurile etnice fino-ugrice desprinse din ea se vor stabili la vest de Urali, la nord și la sud de confluența râurilor Volga și Kama. În preajma anului 1.500 î.e.n. în modul de viață al fino-ugricilor a avut loc o schimbare fundamentală: trecerea la o economie productivă bazată pe agricultură și creșterea animalelor. În această perioadă are loc dezmembrarea unității fino-ugrice si formarea unei limbi de fond ugrice. În jurul anului 1.000 î.e.n. se dezmembrează si unitatea ugrică, drept care începând cu această perioadă putem vorbi de habitatul proto-maghiarilor, pe care cercetătorii l-au plasat de-alungul cursului mijlociu al Volgăi. Sub presiunea exploziei demografice , maghiarii invadeaza incepand cu sec I si II si spatiul cuprins între Munţii Urali şi fluviul Volga, teritoriu dominat de Imperiul Khazar.

regatul_kazar

Khazarii, populaţie turcică de tip caucazian, se aflau datorită zonei pe care o stăpâneau în veşnic conflict cu Imperiul Bizantin. Conflict acutizat şi de prezenţa masivă în rândurile lor a unei diaspore evreieşti emigrate din Constantinopol ca refuz la încercarea de convertire a lor la creştinism, iniţiată de Leon, la acea dată împărat bizantin (723 d.Hr.). Ceea ce nu reuşise Leon, vor reuşii evreii în scurt timp : convertirea le iudaism a clasei conducătoare şi a unei mari părţi a populaţiei khazare.
Într-un imperiu conglomerat care îi cuprindea şi pe cumani, pecenegi şi bulgari, maghiarii vor fi toleraţi în schimbul ajutorului lor militar în lupta dusă de aceştia împotriva Imperiului Bizantin.
Dar nu pentru mult timp, pentru că în urma unor disensiuni dintre maghiari şi pecenegi, primii se vor vedea nevoiţi să se deplaseze din nou. Împinşi de populaţiile pecenege, blocaţi la nord de ruşi, vor înainta spre vest, cucerind şi ocupând un teritoriu cuprins între Prut şi Nistru căruia îi vor da numele de Atelkuz ( ţara dintre râuri).

De pe acest teritoriu vor începe în jurul anilor 850 – 860, primele atacuri împotriva cnezatelor şi ducatelor româneşti existente dincolo de Prut. În această situaţie, băştinaşii valahi şi slavi de pe teritoriul Basarabiei actuale, împreună cu cei de dincoace de Prut, vor iniţia lupte de eliberare şi blocare a continuităţii invaziei maghiare, hărţuindu-i atât în interiorul teritoriului ocupat cât şi în timpul expediţiilor de jaf.
Datorită acestei opoziţii hotărâte, triburile maghiare, se văd nevoite să ocolească partea centrală a ţării, mai bine organizată şi apărată, mulţumindu-se să o tranziteze pe la nord. În timpul acestor expediţii de jaf şi cucerire, în jurul anului 862 pătrund în Câmpia Panonică, spaţiu asemănător locului lor de origine asiatic. Descoperirea unui asemenea teritoriu, precum şi veşnica ameninţare a pecenegilor, îi determină să părăsească Atelkuzul şi să se îndrepte spre această ’’ţară a făgăduinţei’’. Această mişcare de migrare se va face într-un timp destul de lung, de aproape 40 de ani, timp caracterizat prin veşnice hărţuieli ale băştinaşilor, ca răspuns la expediţiile de jaf organizate de triburile maghiare.
Numai datorită acestui fapt, ungurii îşi modifică traseul spre Câmpia Panoniei, forţând teritoriul ţării noastre pe la sud, pe un drum paralel cu cursul Dunării. Modul lor de pătrundere violent şi distructiv va provoca riposta bulgarilor, care, aliaţi cu cumanii, vor da o grea lovitură hoardelor maghiare, învingându-i într-o bătălie dată, probabil în Câmpia Română, la anul 895. Această bătălie va determina grăbirea deplasării est-vest şi aşezarea hoardelor în Panonia. Aşa se încheie prima etapă a invaziei maghiare, prin limitarea puterii lor în zona Panonică, în urma neputinţei de a ocupa teritoriul ţării venind dinspre est.

Aşezaţi în Panonia şi organizaţi sub forma unor uniuni de triburi conduse de Curzan (Kurszan) şi nu Arpad, cum îl prezintă cronicile corectate (!?), maghiarii îşi vor îndrepta ţelurile expansioniste spre Occident, ajungând până în Germania şi Franţa, dar şi spre Transilvania, teritoriul mirific al spaţiului carpatic.
Curzan (Kurszan), fiul lui Cundu, este conducător al maghiarilor în perioada lor de expansiune, de la începutul secolului X. În anul 902, după alţi istorici 904, este invitat de către nobilii bavarezi la un ospăţ la Fischa, lângă Viena. Kurszan, împreună cu toată suita lui, sunt asasinaţi de către bavarezi. Moartea acestuia deschide drumul spre conducere lui Arpad, întemeietorul dinastiei arpadiene, care va conduce Ungaria între anii 905 şi 1301.
Istoricii maghiari deformează această informaţie, identificându-l pe Kurszan ca şi conducător al maghiarilor cu titlul de “kundu”, fără să realizeze că acest termen nu semnifică rangul de conducator, ci doar numele tatălui său, Cundu, cel pomenit în Cronica lui Anonymus. (Paul Lendvai – Ungurii)

Cornel Bîrsan – Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche.

Sursa: istorie-furata.blogspot.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *