Misterele cetății dacice de la Malaia Kopania

Misterele cetății dacice de la Malaia Kopania

fragment din “Istorie Furată. Cronică Românească de Istorie Veche” – autor Cornel Bîrsan

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea III-a)
Prima parte | A doua parte | A patra parte | A cincea parte |  A șasea parte

Săpăturile arheologice din Ţara Oaşului, de la Ardud, Medieşu-Aurit, Homorod si Sanislău, au scos la lumină relicve care atestă existenta vieţii umane în această regiune încă din Paleolitic. Mai recentele săpături arheologice de la Căuaş au dezvăluit ruinele unei aşezări preistorice fortificate, care datează de la începutul epocii fierului. Prin metoda geomagnetică s-a evidenţiat existenţa a 130 de case şi a unui sistem de fortificaţii defensive, extrem de sofisticată pentru acele vremuri. Săpăturile făcute în incinta aşezării au scos la suprafaţă printre altele, cinci statuete zoomorfe, patru tauri şi un vas de ceramică. Aşezarea a fost datată ca vechime în urmă cu 3500 de ani. Tot în această zonă, în anul 1982, la Hotoan, comuna Căuaş, s-au descoperit un numar de 500 de monede dacice de argint, care se pare, o parte din ele au disparut sau au fost facute pierdute.

În localitatea Medieşu Aurit, localitate aflată la 22 km de municipiul Satu-Mare, s-a descoperit cel mai mare centru de olărit din Europa. În urma săpăturilor efectuate şi a măsurătorilor geomagnetice au fost identificate un număr de 100 de cuptoare dacice, răspândite pe o suprafaţa de 30 de hectare, vechi de peste 2000 de ani.

cuptor_dacic

Cuptoarele erau folosite la fabricarea vaselor pentru provizii, aceastea având un diametru considerabil, de peste doi metri.
Tot aici, în anul 1903 au fost descoperite, pe câmp, un număr de 107 de monede de argint.
Se pare că aici a existat o comunitate dacică puternic dezvoltată din punct de vedere economic, cu un centru meşteşugăresc impresionant. Acestă comunitate dacică, devenită valahică, va stăpâni timp de 1000 de ani aceste ţinuturi, pâna între anii 1205 – 1215 când cu ajutorul regelui maghiar Andrei al II-lea (1205 – 1235), cetatea şi ţinutului Medieşului Aurit (Megyes) vor fi luate de la români şi trecute, ca donaţie, unui nobil maghiar. Acest fapt este dovedit, ulterior, prin existenta unor documente papale emise în anul 1377, atingător de cetatea şi districtul Medieşului Aurit. În urma cererii unei nobile doamne Caterina, văduva răposatului Simion, se menţionează că cetatea şi districtul Medieşului fuseseră odinioară proprietate a românilor, cândva înaintea celui de-al patrulea Conciliu General de la Lateran (1 noiembrie 1215).
Recent, arheologii sătmăreni şi cei ucrainieni au efectuat săpături la cetatea dacică de la Malaia Kopania, descoperită recent şi aflata la 20 km de graniţa cu Romania. Aici s-a descoperit una din cele mai mari cetăţi dacice din zonă, aceasta întinzându-se pe o suprafaţă de circa 3 hectare. In vecinătatea ei, pe vârful unui deal, au fost descoperite 70 de morminte dacice. Cimitirul de la Malaia Kopania este cel mai mare cimitir dacic descoperit până în prezent. Conform şeful Secţiei Arheologie din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare, Robert Gindele: „Este vorba despre un cimitir de incineraţie, în care am descoperit până acum zeci de morminte. Defuncţii au fost puşi pe rug, osemintele calcinate depuse în urne şi îngropate în pământ. În mormintele de femei au fost descoperite bijuterii, fibule, catarame, inele şi verigi, în timp ce în mormintele bărbaţilor au fost descoperite arme, printre care şi unele foarte spectaculoase, precum spade îndoite, o armă specială numită sica – un fel de sabie cu un singur tăiş, pinteni, vârfuri de lance şi alte obiecte. Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât ritualul de înmormântare al dacilor este foarte puţin cunoscut, la Malaia Kopania descoperindu-se mai multe morminte decât au fost descoperite vreodată în tot arealul Marii Dacii!”.
Mormintele datează din perioada lui Burebista, fiind descoperită şi o monedă grecească din argint din acea perioadă. Până acum, în cetatea de la Malaia Kopania au mai fost descoperite şi urmele unui atelier de turnat fier, inclusiv bucăţi de fier neprelucrat care urmau să fie topite, o monetărie şi un atelier de confecţionat râşniţe pentru măcinatul grâului.
Tot în perimetrul cimitirului dacic au fost descoperite şi obiecte de aur, un colan şi o brăţară. Colanul era purtat la gât, fiind alcătuit din trei sârme groase de aur şi capete de îmbinare lucrate foarte minuţios. Greutatea bijuteriei găsite este de circa 400 de grame; probabil că în starea completă depăşea un kilogram. Brăţara este ornamentată prin şiruri globulare şi are o greutate de peste 70 grame.

ziduri_malaia_kopania

În cele 6 morminte dacice intacte au mai fost descoperite catarame de centuri, săbii, vârfuri de lance, zăbale cu psalii, pinteni de călărie. Cataramele impresionează prin executia lor cu decoruri vegetale şi animale.

bijuterii_malaia_kopania

Este posibil ca această cetate dacică să fie mult căutata Dacidava, cetate poziţionată de către Ptolemeu, în nord-vestul ţării.
Ţara Oaşului şi ţinutul Sătmarului nu au fost ocupate de către romani, rămânând libere şi independente, conduse de dacii mari; populaţia de aici interacţionand în decursul timpului cu tăvălugul popoarelor migratoare.
La sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea, regiunea a facut parte din Voievodatul lui Menumorut, care a avut cetate de scaun la Sătmar (Castrum Zotmar), cucerită de către maghiari după lupte sângeroase care au durat trei zile, dupa cum menţionează Cronicarul Anonim, datare aproximativă în anul 905.

Vechile Letopiseţe Românesti atestă existenţa acestei „ţări” (Simeon Dascălul, versiune după Cronica lui Grigore Ureche). Oaşul este una dintre primele formaţiuni prefeudale româneşti, menţionată în cronicile maghiare la începtului secolului al XIII-lea, ca formaţiune administrativă de sine stătătoare – comitat, cu toate că este cea mai mică “Ţara” din Ardeal. ( “Districtus seu contrata AVAS” ).

În anul 1006 în jurul oraşului Satu-Mare (Catrum Zotmar), regina Ghizela (985 – 1060) , soţia lui Stefan I (977 – 1038) a aşezat primii colonişti teutoni. Imediat în aproprierea oraşului Satu-Mare vor fi aşezati colonişti germani care vor înfiinţa localitatea Mintiu (din maghiarul Nemeti = nemţimea). Numele localitatii în limba româna va fi preluat din a doua parte a cuvântului maghiar “meti” şi adaptat limbii româneşti “mintiu”. Tot la fel vor mai fii botezate cu acest nume şi alte localităţi care au fost colonizate de către saşi, precum : Mintiu din Jud.Bistriţa – Năsăud, Mintiul Gherlii, jud.Cluj şi Mintia, Jud.Hunedoara. Ambele localităţi, Sătmar şi Mintiu vor fi ridicate la rangul de oraşe regale, existând independent una de cealaltă. Abia la 29 decembrie 1712, cele două oraşe se vor uni sub numele de Sătmar – Mintiu (Szatmar-Nemeti).

Între anii 1141 – 1162, în timpul regalităţii lui Geza al II-lea, vor mai fi aduşi coloni saşi care vor fi aşezaţi în zona oraşului Satu-Mare, cu scopul apărării cetăţii şi a graniţelor estice. În această perioadă este atestată prima localitate din Ţara Oaşului, satul Tur, localitate aparţinătoare azi de Negreşti-Oaş. Aşezarea este menţionată într-un act de donaţie al regelui maghiar: „mănăstirea slăvitei născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria, pe care a întemeiat-o comitele Kulchey < la origine probabil, Culcean> lângă răul Someş,…Tur, al căror prim hotar se îndreaptă cu Bechy prin râul… Sebespatak la izvorul lui Ered şi … dealul… de acolo pe lângă Talnok, < Talna – afluent al râului Tur) de acolo la Filesd”.

În jurul anului 1169 sunt menţionaţi fii lui Paul, Ieronim şi Corneliu din ţinutul Sătmarului în urma unui conflict survenit între aceştia şi călugării unei mănăstiri situată pe malul răului Someş: ’’După moartea, …. Regelui <Geza>, fiii lui Paul, Ieronim şi Corneliu, fiii Maiei, au alungat din mănăstire pe abate, au pustiit mănăstirea şi au jefuit-o de toate bunurile. Drept aceea domnul Luca, episcopul de Strigoniu, i-a afurisit şi cu voia regelui Stefan, fiul lui Geza, a facut ca ei să fie cunoscuţi ca afurisiţi în tot regatul‘’ (Documente privind istoria României din veacul XI, XII si XIII). Care a fost cauza neîntelegerilor survenite? Mai mult ca sigur pretenţiile financiare ale abatelui faţa de supuşii lui. În acelaşi document apar şi numele a catorva sate din ţinutul Satu-Mare : Tur, Apa, Iazul, Sard, Hodoş şi Zerend. După doisprezece ani de la aceste evenimente, în anul 1181, Petru şi Konchi, fii lui Petru şi Achileus, fiul lui Achileus, fug pe de moşia mănăstirii în nordul ţării, probabil în Ţara Oaşului. Urmare acestui gest, regele Bela III ia masuri pentru prinderea lor şi aducerea înapoi la mănăstire. Interesant este numele unuia dintre tăranii revoltati, Achileus, nume de origine greco-romanică. De altfel în documentele maghiare va mai aparea frecvent şi numele Antonius, purtat frecvent de bastinaşii transilvăneni, dovadă a originii lor latine.

comitatul_satmarului

Tot în anul 1181 este prima atestare documentară a existenţei comitatului Satu – Mare, in fruntea căruia era comitele Nicolae.
În jurul anului 1199, Maramureşul şi Ţara Oaşului sunt menţionate ca şi terenuri regale de vânătoare ale regelui maghiar Imre (1196 – 1205).
Comitatul Satu-Mare şi oraşul Satu-Mare vor cunoaşte o puternică dezvoltare economică şi administrativă în secolul XIII – XIV, obţinând o serie de privilegii regale în anii 1230, 1264 si 1291 când primeşte dreptul de a organiza târg în fiecare zi de luni.
În timpul invaziei mongole din anul 1241, cetatea de pământ a oraşului Satu-Mare a fost distrusă de către mongoli.
Dezvoltarea oraşului şi facilităţile economice şi comerciale vor atrage ţărănimea, care dupa încercări nereuşite de a pătrunde şi a se aşeza în zona oraşului, oraş regal închis, vor primi abia în anul 1332, dreptul de se stabili în zonă, contribuind ulterior la cresterea economica a oraşului şi ţinutului.

Sursa: http://vinicius.ro/misterele-cetatii-dacice-de-la-malaia-kopania/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *