ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea II-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea II-a)

Prima parte | A treia parte | A patra parte | A cincea parte | A șasea parte

ISTORIA ŢĂRII OAŞULUI ŞI A ŢINUTURILOR SĂTMARULUI

Reşedinţa lui Attila în ţinuturile Sătmarului?

Marele istoric, Alexandru Filipaşcu (1902 – 1952) în opera sa “Istoria Maramureşului” face o afirmaţie considerată “şocantă” de către unii istorici, despre originea ausonilor şi a poziţionarii capitalei lui Atilla (n.406 – d.453, conducător al hunilor între anii 433 – 453.).
O însemnată parte din ausonii de limbă latină – pe care retorul Priscus, ambasadorul împăratului Teodosiu, îi găsi locuind în mare număr în jurul capitalei lui Attila s-au stabilit în regiunea deluroasă a Ugocei, unde au înfiinţat 28 sate, care formează Ţara Oaşului de azi, locuită numai de oşeni sau ausoni. Un grup de ausoni s-a stabilit pe Valea Cosăului, unde a format un cnezat care în 1381 încă purta numele de „Keneshtum possessionis nostrae Olachalis Ozon vocatae“.
În anul 448 Împaratul bizantin Teodosiu al II-lea (416-450) trimite o solie de pace la huni, condusă de generalul Maximinus. Între însoţitorii acestuia va face parte şi cronicarul Priscus din Panion (n.cca 410/420 – d.472) cel care va scrie despre lungul drum făcut spre capitala lui Attila şi despre oamenii pe care i-au întălnit în călătoria sa.
Solia bizantină va pleca de la Constantinopol pe traseul Serdica (Sofia, Bulgaria) unde va ajunge după 13 zile, si apoi spre Naissus (Nis, Serbia). De la Naisus se vor îndrepta spre nord ajungând în dreptul localităţii Orşova, unde vor trece Dunărea cu bărcile. Solia îşi va relua drumul prin defileul Timişului, mergând “saptezeci de stadii” circa 12,50 km până la locul de întălnire cu Attila.
Dupa prima, scurtă întălnire cu Attila, solia bizantină, se va îndrepta spre nord, ieşind din defileul Timişului şi intrând în Câmpia Banatului. “De acolo am călătorit pe un drum neted, aşezat într-o campie, şi am trecut peste multe râuri navigabile, dintre care cele mai mari, după Istru, erau aşa numitele Drecon, apoi Tigas si Tifisas. Pe acestea le-am trecut în bărci monoxile, de care se foloseau locuitorii de pe malurile râurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poarta în căruţe, deoarece locurile sunt mlăştinoase”
“Prin sate ni se aducea de mâncare, şi anume, în loc de grâu, mei < cereala tradiţionala a dacilor >, iar în loc de vin, mied <băutură făcută prin fermentarea mierii>, după cum îl numesc localnicii. Slujitorii care ne însoţeau aveau şi ei mei şi o băutură preparată din orz. Barbarii o numesc cadmos.“
După un drum lung de circa 3 zile, solia bizantină şi însoţitorii lor vor ajunge undeva în zona Buziaşului, unde vor campana pentru a se odihni. Surprinşi de o puternica furtuna, vor fi nevoiţi să-şi părăseasca corturile şi să se refugieze într-un sat. “Cănd am ajuns la colibele din sat(căci toţi ne-am îndreptat spre acesta pe diferite cai) ne-am întălnit la un loc şi am început să-i chemăm prin strigăte pe cei care rămaseră în urma. La strigătele noastre sciţii < baştinaşi daci, Priscus diferenţiaza clar neamurile huniilor, fiind huni, iar sciţii populaţia bastinaşa> au iesit afară din locuinţele lor, au aprins trestii, de care se folosesc pentru foc, au făcut lumina şi ne-au întrebat dacă avem nevoie de ceva, de facem atâta gălăgie. Însoţitorii noştrii barbari < hunii > au răspuns că ne-am speriat din pricina furtunii. Apoi sciţii <dacii> ne-au poftit la dânşii, ne-au primit şi ne-au dat adăpost şi au aprins mai multe trestii.
Stâpana satului era una din soţiile lui Bleda <fratele lui Attila>. Ea ne-a trimis hrana şi femei frumoase pentru culcare ( la sciţi aceasta este un semn de cinste). Noi le-am poftit pe femei să mănânce din mâncărurile aduse, dar ne-am ferit să ne atingem de ele”.
Dupa ce au mulţumit pentru ospitalitate soţiei lui Bleda, solia a plecat din nou la drum, ajungând după 7 zile într-un sat “foarte mare unde…. lui Attila i-au ieşit în întâmpinare fete tinere, mergând într-o anumită rânduiala şi fiind acoperite cu voaluri subţiri şi albe, pe care le ţineau în sus aşa ca sub fiecare voal, ţinut sus de mâinile femeilor de pe delături, mergeau şapte sau mai multe fete. Erau multe şiruri de femei sub voaluri, şi cântau cântece scitice. Când Attila a ajuns aproape de casa lui Onogesius, deoarece drumul spre palatul regelui trecea pe la el, i-a ieşit înainte sotia lui Onogesius împreuna cu o mulţime de sclave. Unele aduceau bucate, altele vin, căci aceasta este cea mai mare cinste la sciţi. Ea l-a salutat şi l-a rugat să mănânce din ceea ce adusese cu atâta bunăvoinţa. Atilla a mulţumit soţiei prietenului său şi a gustat din mâncari stând călare, iar barbarii ce-l însoţeau i-au ridicat în sus tava, care era de argint. După ce a gustat şi din cupa ce i s-a întins, a mers la palatul său, mai arătos ca celelalte case şi aşezat pe un loc mai înalt. ….. ……se spunea că <aici > se afla cea mai stralucită dintre toate locuinţele lui Attila, construită din bârne şi scanduri frumos poleite şi bine încheiate şi înconjurată cu o împrejmuire de lemn, pusă de frumuseţe, nu pentru întăritură.
După locuinţa regelui se găsea locuinţa lui Onogesius, împodobită şi aceasta cu o împrejmuire de lemn de jur împrejur, dar nu era infrumuseţata cu turnuri la fel ca cea a lui Attila. Nu departe de împrejmuire era o baie, construită de Onogesius cel mai bogat dintre sciţi după Atilla, cu piatră adusă din tara peonilor, deoarece la barbarii din părţile acelea nu se gaseste piatra şi lemn, ci se folosesc de material adus de aiurea.”
Istoricii în încercarea lor de a situa geografic capitala lui Attila au propus localităţi din Câmpia Pannonica, sau mai recent în zona Banatului.

Ipoteza lui Alexandru Filipaşcu atingător de existenta capitalei lui Attila, în nordul Transilvaniei poate fi susţinută şi de opinia actualilor istorici occidentali, anglo-saxoni, care plaseaza capitala lui Attila în sud-vestul actualului judeţ Satu-Mare.

empire_of_attila_the_hun

Studiind poziţionarea pe hartă a capitalei lui Attila, putem opina că aceasta era situată în zona localităţii Tăşnad , localitate aşezată la limita zonei colinare cu deschidere spre Câmpia Someşului şi a Tisei, localitate vestită în bogaţia ei de ape termale. Astfel nu s-ar justifica efortul făcut de către Attila şi Onogesius de a-şi construi o baie termala fastuoasă cu materiale aduse chiar din cariere din Câmpia Pannonică. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi distanţa parcursă de către Priscus, din zona Buziaşului până la ipotetica localizare Tăşnad. Conform afirmaţiei lui Priscus, solia parcurgea in medie 44,60 km pe zi. Distanţa dintre localităţile Buziaş şi Tăşnad este de cca. 312 km, ceea ce după ritmul de mers al soliei înseamna 7 zile, exact durata de timp menţionată de Priscus. Priscus nu afirmă că a ajuns în capitala lui Attila, ci într-un sat mare în care se afla cea mai strălucită reşedinţă a lui Attila.
În sprijinul acestei afirmaţii stă şi faptul că în anul 435, noii conducători ai hunilor, fraţii Bleda şi Attila vor încheia un armistiţiu de pace cu Imperiul Bizantin la “Margus, un oraşel din nordul Carpaţilor apuseni, pe teritoriul României de azi“ (Hans-Cristian Huf – Sfinx, Tainele Istoriei, cap. Hunii iau cu asalt Europa de Jens-Peter Behrend si Eike Schmitz).
“Învingătorii au strâns şurubul, Bleda si Attila i-au primit călare pe solii Bizanţului, care au fost obligaţi de etichetă să negocieze tot călare, într-o poziţie incomodă pentru ei. Pacea încheiată în 435 … a fost un dictat al hunilor” (Hans-Cristian Huf – Sfinx, Tainele Istoriei, cap. Hunii iau cu asalt Europa de Jens-Peter Behrend si Eike Schmitz).
Să fie “Margus” numele vechiului Tăşnad sau este un nume deformat de catre cronicarii timpului. Cert este însă faptul că din descrierile cronicarilor timpului, poziţionarea celor doua localităţi se suprapune cel mai bine cu actualul orăşel Tăşnad din judeţul Satu-Mare.
Un alt factor care confirmă aşezarea capitalei/reşedinţei lui Attila în aceste ţinuturi este şi faptul că fratele său Bleda îşi va aseza şi el capitala/tabara mai la vest de această zonă, “pe Tisa inferioară, într-un teritoriu situat azi la graniţa dintre Ungaria şi România” (Hans-Cristian Huf – Sfinx, Tainele Istoriei, cap. Hunii iau cu asalt Europa de Jens-Peter Behrend si Eike Schmitz).
Aceste informaţii sunt confirmate şi larg prezentate şi de către istoricul maghiar Bóna István (1930 – 2001) în lucrarile sale: „Das Hunnenreich” (1991) si „A hunok és nagykirályaik” (1993)
Priscus, în descrierea lui sesizeaza amestecul de popoare şi obiceiuri în spaţiul dacic, făcând diferenţa dintre huni, sciţi şi ausoni. “Sciţii erau o populaţie amestecată, la întâmplare, care pe lângă limba lor barbară, se silesc să vorbească în limba hunilor, a goţilor sau a ausonilor şi anume aceia dintre ei care au de a face cu romanii”. Termenul de scit şi ausoni il extinde însă asupra intregii populaţii băştinaşe.
Denumirea dată de catre Priscus populaţiei băştinaşe din nord, de ausoni, provine de la un trib antic din nordul Italiei, existent anterior creşterii puterii romane, al carei limba era apropiată de latină. Este mai mult ca sigur ca Priscus a fost surprins găsind în acest nord îndepărtat al Daciei, o populaţie care vorbea o limbă asemănătoare limbii ausonice. Ipoteza lui Alexandru Filipaşcu, precum că ausonii sunt actualii oşeni, capătă astfel un important punct de sprijin prin descrierile cronicarului bizantin.
Se pare că cei din urma erau întradevăr descendenţi a-i triburilor dacice transilvănene, diferenţiaţi dupa zonarea lor, sciţii, transilvăneni de sud iar ausonii, transilvănenii de nord, din ţinuturile Oaşului şi Maramureşului, diferenţiaţi între ei prin graiul caracteristic, asemeni în ziua de azi, graiului bănăţenilor şi cel al maramureşenilor. Academicianul Atanasie Marian Marienescu ( 1830 – 1915) abordând şi el spre cercetare termenul de ausoni în articolul “Ausonii în Italia, Ausonii în Dacia” apărut sub forma de serial în revista Familia în anul 1894 scrie ca şi o concluzie : “Scriitorii care s-au ocupat de opul lui Priscus, explică, ei care e limba ausonică? Nielbuhr zice: limba ausonică e româna rustica adică: cea româna poporală, a ţăranilor. Matheas Bell: Priscus aminteşte de limba Ausonilor, care e cea română sau latină. Otrocotsius (în Origines Hungarorum), care e citat de Bell, zice: Unde prin limba Ausonilor înteleg limba valahică (adica românească) ca şi limba coruptă.”
Cronicarul povesteşte de mâncăruri ciudate precum turtele de mei, în loc de grâu, miedul în loc de vin de struguri, precum şi despre obiceiul primirii lui Attila cu “pâine şi sare” de către soţia lui Onogesius.
După întălnirea cu Attila, solii bizantini vor fi invitaţi de către acesta la o cină festivă. Mesele musafirilor au fost plasate în imediata apropiere a mesei lui Attila. Oaspeţii au fost serviţi pe platouri de argint cu carne şi pâine. Attila însă a mâncat doar puţină carne de pe un “fund/clopotor de lemn”. În ciuda faptului că musafirii au fost serviţi cu băutura în pocale de aur şi argint , Attila a folosit un pahar din lemn.
Priscus precizează că Attila era îmbrăcat foarte modest faţă de musafirii lui “sciţi” care erau împodobiţi cu bijuterii de aur şi pietre preţioase.
“O masă fastuoasă a fost pregătită, pe tipsii de argint, pentru noi şi oaspeţii barbari ai lui <Attila>. Dar Attila mânca de pe un platou de lemn şi era foarte chibzuit, în toate privinţele. Pe cand oaspeţii săi beau din cupe de aur şi argint, pocalul său era de lemn. De asemenea, îmbrăcămintea lui era simplă şi curată. Sabia de lângă el şi legăturile încălţărilor sale scitice < opinci (?!) > nu aveau nici o podoaba” ( Priscus – În solie la Attila).
Se pare că şi Attila şi-ar fi însuşit obiceiurile baştinaşilor daci. Este uluitoare asemănarea dintre descrierea făcută de Priscus cu cea făcută de către Diodor din Siclia, atingător de masa oferită de către Dromichaites lui Lisimach. Attilla preferă să mănânce pe un fund/clopotor de lemn decât de pe platouri din argint şi să bea dintr-un pocal de lemn. Legat de această descriere a obiceiurilor regelui Attila, cărturarul Petru Maior (1756 – 1821) studiind documentul lui Priscus face o observaţie demnă de luat în considerare.
Hunii au ajuns la hotarele Daciei în jurul anilor 373 d.Chr., reuşind cu timpul să ocupe mari ţinuturi ale ei, adoptând însă o poziţie de toleranţă faţă de baştinaşi şi chiar convieţuind cu ei. Attila s-a născut în anul 406, mai mult ca sigur în spaţiul dacic. Este posibil ca Attila să fi cunoscut din copilărie limba ausonică şi prin aceasta să preia unele obiceiuri de la baştinaşi, odata ce la curtea lui erau toleraţi hunii, goţii şi ausonii.
Dintre musafirii prezenţi la masă, sunt menţionaţi în mod deosebit conducătorii “ sciţi” care prezenţi la masa regelui hun îşi afişau cu nonşalanţă bijuteriile de aur şi pietre preţioase, obicei pomenit şi de Herodot referitor la agatârşi, trib dacic antic din Transilvania. Este posibil ca la această cină oferită de către Attila să fi participat şi aliaţii lui daci, sau valahi cum vor fi numiţi ulterior de cronicarii timpului, dar Priscus nu-i aminteşte, nefiindu-i probabil prezentaţi.
În schimb cronicarul bizantin pomeneşte despre un rege al acatirilor pe nume Curidachus.
“Se întamplase ca Onogesius, împreună cu fiul cel mai mare a lui Attila, fusesera trimişi la acatiri, un neam scitic căzut în stăpânirea lui Attila din următoarea pricină. Acest neam era condus de mai mulţi sefi, pe triburi şi ginti. Împăratul Theodosius le-a trimis daruri spre a-i deslipi din alianţa cu Attila şi a-i atrage în alianţă cu romanii. Purtătorii acestor daruri nu le-au împărţit după rânduiala fiecaruia dintre regii acestui neam.
Astfel Curidachus, deşi era mai vechi în domnie, a primit daruri de rangul al doilea, s-a simţit ofensat şi lipsit de daruri şi a chemat în ajutor pe Attila împotriva celorlalţi regi. Attila n-a stat mult la îndoială şi a trimis o armată mare, care i-a zdrobit pe unii din ei, iar pe altii i-a subjugat.
Apoi l-a chemat la sine pe Curidachus spre a împărţi cele câstigate în luptă. Dar de frica să nu cadă într-o cursă acesta a răspuns ca este lucru anevoios pentru un om să vie in faţa unui zeu, căci dacă nu este cu putinţa ca cineva să priveasca discul soarelui, cu ochii deschişi, cum ar fi în stare să se uite, fără vătămare, la cel mai mare dintre zei. Astfel Curidachus a ramas în ţinuturile sale şi şi-a păstrat domnia, iar partea cealaltă a neamului acatirilor a căzut sub stăpânirea lui Attila.”
Părerea unor istorici, păstrată de pe vremea influenţei rusofone, este că acatirii erau un trib situat undeva pe Volga, care în urma unor lupte duse cu hunii au fost supuşi şi înglobaţi în confederaţia hună.
Numai că două cuvinte din textul lui Priscus, contrazic acest lucru: “acatiri” şi “Curi-Dachus”.
Cuvântul “acatiri” este sinonim cu agatârşi, numele dat de către Herodot dacilor care stăpâneau Transilvania şi Moldova de nord. Memoria timpului a păstrat numele poporului dac al agatârşilor, Priscus preluându-l sub o forma oarecum deformată.
În schimb numele regelui acatirilor, Curidachus, nu este numele real al conducătorului acestora. Prezentat ca şi un mare rege, de către huni aceştia l-au botezat folosind doua cuvinte: dachus si kuri. Primul cuvânt este clar că defineşte identitatea de neam al regelui, dac din neamul agatarşilor. Al doilea cuvânt este însă hunic din familia cuvintelor mongole şi turcice care înseamnă: adunare, întrunire în sens politic. Acest cuvânt stă la baza termenului de “Kurultai”, Marele Consiliu al Mongolilor, care prin adunările sale stabileau urmaşul la tronul mongol. Astfel că sensul cuvântului Curidachus poate fi, Marele Consiliu Dacic, respectiv Conducatorul Marelui Consiliu Dacic.
Priscus prezintă neamul dacilor ca fiind unul foarte divizat “condus de mai multi şefi, pe triburi şi ginti”, asemeni cnezilor şi voievozilor maramureşeni în timpul ocupaţiei maghiare din Transilvania.
Probabil Curidachus era cel mai puternic dintre aceşti conducatori, fapt dovedit şi prin modul în care a abordat relaţia cu Attila.
Priscus ne povesteste că împăratul bizantin Theodosius al II-lea (408 – 450) a încercat să atragă cu daruri, neamul acatirilor de partea sa, ca aliaţi, împotriva hunilor. Darurile făcute acestora însa aveau să provoace discordie între conducătorii lor cea ce va duce la conflicte razboinice. Curidachus conştient de puterea hunilor, va rezolva problema într-un mod abil, folosindu-se de Attila, pentru a-şi elimina adversarii.
Attila va incerca să-l elimine şi pe Curidachus, chemându-l să împartă cele câştigate în urma luptelor duse împotriva celorlalţi acatiri, dar şiretul rege dac, nu va cădea în capcana întinsă de către Attila, neprezentându-se la întălnirea cu regele hun. Impresionat de abilitatea lui Curidachus, Attila va prefera să şi-l facă aliat.
În scrieri ulterioare de la sfârşitul mileniului I şi începutul mileniului II, vor mai apare enumeraţi conducători daci, numiţi însă valahi, aliaţi ai regelui Attila: Ramung, Konig of Wallachen, “principele, care stăpânea în Ţara Valahiei, venea având cu el vreo şapte sute de oaste, tot cavaleri aleşi’’ (Cantecul Nibelungilor), Sigeher of Walaghen <Sigeher al Valahiei>, (Cantecul Nibelungilor), ’’Malduca, domn al valahilor, care se trăgea dintr-un neam foarte nobil ’’(Historia delle azioni d’Attila cognominato flagello di Dio – D.Gio. Battista Pitoni), ’’ Rege Maudelos, care era foarte crud, mare, pternic, trufaş, semăna a uriaş, ţinea ţara şi palatul Brahiei <Valahiei>” (cronica franco-italiana).
Din păcate nu cunoaştem prea multe despre aceşti conducători daci/valahi, chiar numele lor ne parvin sub o formă deformată, germanizate sau francizate de către cronicarii timpului. Ramung, nume conform lui Alexandru Filipaşcu, este prezent în memoria maramureşenilor sub forma de Romoniţa Robon-ban, Sigeher, nume dacic Zeget, care se regăseşte în numele capitalei Regatului Dac, Sarmi – zeget – usa, Malduca, posibil acelaşi personaj cu Maudelos, puternic rege al valahilor care va intra la un moment dat în conflict cu Attila.
Având şi sprijinul acestora de partea lui, Attila nu va pregeta să se auto-intituleze „Rex Hunnorum, Medorum et Dacorum „.

Cornel Bîrsan – Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche.

Sursa: istorie-furata.blogspot.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *