Monthly Archives: January 2015

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea a IV-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea a IV-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în anul 997 (prima parte)

Prima parte | A doua parte | A treia parte | A cincea parte | A șasea parte

Începuturi

Prima informaţie despre existenţa comunităţilor româneşti din Transilvania o avem din secolul IV, prin menţionarea unei comunităţi creştine la Biertan, în judeţul Sibiu. Aici s-a descoperit, în anul 1775, la rădăcina unui copac din pădurea Chimdru, un donariu, obiect de cult din bronz, având monograma lui Isus Hristos. Obiectul este inscripţionat şi cu numele Zenovius, identificându-l astfel pe cel care a donat comunităţii acest obiect de cult. Citeste mai mult

Cum arăta Vlad Ţepeş?

Cum arăta Vlad Ţepeş?

Versiunea in engleză aici.

Cum îl prezenta Nicolae de Modrussa pe Domnitor la vârsta de 27 de ani ?

“Nu era prea înalt la stat, dar foarte viguros şi zdravăn, cu o înfăţişare crudă şi fioroasă, nasul mare şi vulturesc, nările umflate, pielea feţei fină şi roşietică, gene foarte lungi care înconjurau ochii verzi şi larg deschişi, pe care sprâncenele negre şi stufoase îi faceau ameninţători; chipul şi barba rase, în afara mustăţii. Tâmplele ieşite măreau volumul capului. Un gât de taur lega ceafa mare de umerii laţi, pe care cădeau pletele negre şi cârlionţate.“ Citeste mai mult

Neagoe Barbu Basarab – necunoscutul domn al Ţării Româneşti

Neagoe Barbu Basarab – necunoscutul domn al Ţării Româneşti

Neagoe Barbu Basarab – necunoscutul domn al Ţării Româneşti sau Banul Mărăcine – eroul lui Vasile Alecsandri

Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Cornel Bîrsan, Adrian Anghel şi Cristian Moşneanu

banul_maracine

Viaţa şi familia lui Neagoe Barbu Mărăcine

Neagoe Barbu Voevod, nimeni altul decât Barbu al III-lea Craiovescu sau “Banul Barbu Mărăcine, Domnul ţării” este fiul Preda Craiovescu (AO, 1932, p. 27 si DIR, XVI/2, p. 157) şi văr cu Barbu al II-lea Craiovescu. Ocupă funcţia de mare ban din 17 martie 1535 până în 20 august 1535 fiind ultimul urmaş pe linie paternă a Craioveştilor ce a ocupat o funcţie în marile dregătorii ale Munteniei. Se consideră că odata cu dispariţia lui din fruntea acestei instituţii a dispărut din istorie şi marea familie a boierilor Craioveşti. Acest lucru este inexact deoarece pe linie maternă urmaşii Craioveştilor au continut a obţile demnităţii în marele sfat al ţării iar pe linie paternă urmşii lui Barbu al III-lea Craiovescu şi ai marii familii de boieri olteni au continat prin mai multe generaţii succesive a avea pretenţii la tronul Ţării Româneşti până aproape la jumătatea secolul XVII.
Tatăl său, Preda Craiovescu, este văr cu voevodul Neagoe Basarab şi se găseşte în fruntea Marii Bănii în perioada 10 aprilie 1520- 4 iunie 1521. În timpul domniei vărului său intră în conflict cu turcii datorită unei datorii pe care o avea faţă de aceştia fiind nevoit să îşi vândă un sat. După ce Neagoe Basarab decedează, Preda este unul din cei care îl sprijină pe fiul acestuia,Teodosie, pentru a ajunge pe tronul Munteniei. Îşi pierde viaţa în anul 1521 în bătălia de lâng Târgovişte dintre Teodosie şi pretendentul Vlad Dragomir Călugărul (fiul voevodului Vlad cel Tânăr) ce este ajutat de către boeierii buzoieni.
Iniţial s-a crezut că Barbu Neagoe nu a avut nici un urmaş, lucru ce este infirmat de cronicile străine unde ne sunt date informaţii despre un anume Nicolae Basarab ce a umbat în perioada 1566-1574 pe la marile Curţi europene pentru a cere ajutor în dobândirea tronului pe care l-a deţinut odinioară părintele său Barbu Basarab. În momntul înfăţişării despoţilor din apus el ȋṣi arogă titulatura “Nicolae Basarab moştenitor şi succesor legitim al Regatului Transalpin” (Nicolaus Bassaraba, Haeres et Succesor legitimus Regni Transalpinae), specificând că tatăl său Barbu al lui Basarab care a fost domn în ţara. Tot de la Nicolae aflăm că tatăl său a fost ucis în urma unui complot în Constantinopol (1565), el reuşind să scape fugind în Malta iar apoi ia drumul Vienei şi Romei (Hurmuzaki, II, p. 565). Barbu Nicolae reuseşte să obţină o scrisoare de recomandare de la Papa Pius al V-lea (20 august 1566) cu care se prezintă în faţa împăratului Maximilian al II-lea şi a lui Albert de Bavaria (Hurmuzaki, II, p. 561-562). În data de 11 noiembrie 1566 ducele Albert de Bavaria îi trmite o o epistolă înpăratului Maximilian al II-lea unde îl aduce în discuţie pe “(…) ilustrului Nicolae Basarab, fiul lui Barbu, Principele de altădară al Ţării Româneşti” (Hurmuzaki, II, p. 566). Citeste mai mult

Mihai Eminescu – Rugăciunea unui dac

Mihai Eminescu – Rugăciunea unui dac

Mihai_EminescuPe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii! Citeste mai mult

Baba Novac – căpitanul sârb al lui Mihai Viteazul – partea II

Baba Novac – căpitanul sârb al lui Mihai Viteazul – partea II

Prima parte aici.

După ce Mihai Viteazul pierde Bătălia de la Mirăslau ṣi pleacă la Praga pentru a cere ajutor împăratului austro-ungar Rudolf al II-lea [1], Baba Novac intră în armata generalului imperial Gheorghe Basta [2] care are sarcina să apere Transilvania. Datorită conflictului dintre nobilii transilvăneni ṣi general, acesta din urmă, crezând că va caṣtiga bunăvoinṭa localnicilor maghiari, îl dă în mana lor pe fostul comandant din oastea lui Mihai. Ca urmare a acestui fapt, Baba Novac este adus la Cluj de soldații din serviciul lui Basta la data de 3 februarie 1601. Două zile mai târziu este executat în piața centrală a oraşului, împreună cu preotul Sescam, duhohnicul care l-a însoṭit toată viaṭa pretutindeni. Citeste mai mult

Baba Novac – căpitanul sârb al lui Mihai Viteazul – partea I

Baba Novac – căpitanul sârb al lui Mihai Viteazul – partea I

Partea a doua aici.

Baba Novac este cunoscut ca fiind un haiduc ce a luptat în armata lui Mihai Viteazul. Faptele sale de vitejie nu au rămas fără ecou ṣi se regăsesc în diverse legende ṣi cântece populare:

“Fost-a, cică, un Novac,
Un novac, Baba Novac,
Un viteaz de-al lui Mihai
Ce sărea pe șapte cai
De striga Craiova vai!
El un fecioraș avea
Și tot astfel îi zicea:
“Fecioraș, Gruiuțul meu!
Ascultă de ce-ți zic eu,
Să nu cazi la vreun loc rău,
La loc rău și mult departe
În neagra străinătate.
Dacă sorții te-or purta
Țările de-a vântura
Și-n Stambul de a intra,
Tu de asta nu uita:
Vamă dreaptă să plătești,
Armele să-ți oțelești,
Hainele să-ți primenești
Ca să pari un biet sarac,
Să nu semeni a Novac (…)” [1] Citeste mai mult

Misterele cetății dacice de la Malaia Kopania

Misterele cetății dacice de la Malaia Kopania

fragment din “Istorie Furată. Cronică Românească de Istorie Veche” – autor Cornel Bîrsan

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea III-a)
Prima parte | A doua parte | A patra parte | A cincea parte |  A șasea parte

Săpăturile arheologice din Ţara Oaşului, de la Ardud, Medieşu-Aurit, Homorod si Sanislău, au scos la lumină relicve care atestă existenta vieţii umane în această regiune încă din Paleolitic. Mai recentele săpături arheologice de la Căuaş au dezvăluit ruinele unei aşezări preistorice fortificate, care datează de la începutul epocii fierului. Prin metoda geomagnetică s-a evidenţiat existenţa a 130 de case şi a unui sistem de fortificaţii defensive, extrem de sofisticată pentru acele vremuri. Săpăturile făcute în incinta aşezării au scos la suprafaţă printre altele, cinci statuete zoomorfe, patru tauri şi un vas de ceramică. Aşezarea a fost datată ca vechime în urmă cu 3500 de ani. Tot în această zonă, în anul 1982, la Hotoan, comuna Căuaş, s-au descoperit un numar de 500 de monede dacice de argint, care se pare, o parte din ele au disparut sau au fost facute pierdute. Citeste mai mult

Bătălia de la Vaslui în cronicile vremii

Bătălia de la Vaslui în cronicile vremii

Despre faptele de vitejie ale înaintașilor noștri multi sceptici străini și români afirmă că  sunt un pic exagerate, adevărul nu este chiar așa că am fi subiectivi dat fiind faptul că este vorba despre istoria poporului nostru. Ce ar fi să întrebăm un istoric turc care a fost cea mai mare victorie a unui popor de credință islamică? Firește, ar răspunde că sunt mai multe victorii strălucite și că nu poate da un răspuns concret, dar cu siguranță aceste succese militare sunt atribuite “semilunei ” otomane. Dar dacă l-am întreba care ar fi cea mai drastică înfrângere tot a unui popor islamic? Ar răspunde fără a tăgădui că este vorba despre o înfrângere tot a turcilor otomani. Contra cui? Răspunsul, surprinzător pentru multi: este vorba despre Bătălia de la Vaslui, purtată contra moldovenilor lui Ștefan cel Mare, unde peste 40.000 de spahii și ieniceri au fost “tăiați.” Cifra pierderilor turcești, făcând un raport si cu populația vremii,  poate fi comparată cu pierderile suferite de nemți în Batălia Stalingradului, bătălie cu cele mai mari pierderi de vieți omenești din istoria omenirii. Citeste mai mult

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea II-a)

ISTORIA TRANSILVANIEI până în secolul al XV-lea (partea II-a)

Prima parte | A treia parte | A patra parte | A cincea parte | A șasea parte

ISTORIA ŢĂRII OAŞULUI ŞI A ŢINUTURILOR SĂTMARULUI

Reşedinţa lui Attila în ţinuturile Sătmarului?

Marele istoric, Alexandru Filipaşcu (1902 – 1952) în opera sa “Istoria Maramureşului” face o afirmaţie considerată “şocantă” de către unii istorici, despre originea ausonilor şi a poziţionarii capitalei lui Atilla (n.406 – d.453, conducător al hunilor între anii 433 – 453.).
O însemnată parte din ausonii de limbă latină – pe care retorul Priscus, ambasadorul împăratului Teodosiu, îi găsi locuind în mare număr în jurul capitalei lui Attila s-au stabilit în regiunea deluroasă a Ugocei, unde au înfiinţat 28 sate, care formează Ţara Oaşului de azi, locuită numai de oşeni sau ausoni. Un grup de ausoni s-a stabilit pe Valea Cosăului, unde a format un cnezat care în 1381 încă purta numele de „Keneshtum possessionis nostrae Olachalis Ozon vocatae“.
În anul 448 Împaratul bizantin Teodosiu al II-lea (416-450) trimite o solie de pace la huni, condusă de generalul Maximinus. Între însoţitorii acestuia va face parte şi cronicarul Priscus din Panion (n.cca 410/420 – d.472) cel care va scrie despre lungul drum făcut spre capitala lui Attila şi despre oamenii pe care i-au întălnit în călătoria sa.
Solia bizantină va pleca de la Constantinopol pe traseul Serdica (Sofia, Bulgaria) unde va ajunge după 13 zile, si apoi spre Naissus (Nis, Serbia). De la Naisus se vor îndrepta spre nord ajungând în dreptul localităţii Orşova, unde vor trece Dunărea cu bărcile. Solia îşi va relua drumul prin defileul Timişului, mergând “saptezeci de stadii” circa 12,50 km până la locul de întălnire cu Attila.
Dupa prima, scurtă întălnire cu Attila, solia bizantină, se va îndrepta spre nord, ieşind din defileul Timişului şi intrând în Câmpia Banatului. “De acolo am călătorit pe un drum neted, aşezat într-o campie, şi am trecut peste multe râuri navigabile, dintre care cele mai mari, după Istru, erau aşa numitele Drecon, apoi Tigas si Tifisas. Pe acestea le-am trecut în bărci monoxile, de care se foloseau locuitorii de pe malurile râurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poarta în căruţe, deoarece locurile sunt mlăştinoase”
“Prin sate ni se aducea de mâncare, şi anume, în loc de grâu, mei < cereala tradiţionala a dacilor >, iar în loc de vin, mied <băutură făcută prin fermentarea mierii>, după cum îl numesc localnicii. Slujitorii care ne însoţeau aveau şi ei mei şi o băutură preparată din orz. Barbarii o numesc cadmos.“
După un drum lung de circa 3 zile, solia bizantină şi însoţitorii lor vor ajunge undeva în zona Buziaşului, unde vor campana pentru a se odihni. Surprinşi de o puternica furtuna, vor fi nevoiţi să-şi părăseasca corturile şi să se refugieze într-un sat. “Cănd am ajuns la colibele din sat(căci toţi ne-am îndreptat spre acesta pe diferite cai) ne-am întălnit la un loc şi am început să-i chemăm prin strigăte pe cei care rămaseră în urma. La strigătele noastre sciţii < baştinaşi daci, Priscus diferenţiaza clar neamurile huniilor, fiind huni, iar sciţii populaţia bastinaşa> au iesit afară din locuinţele lor, au aprins trestii, de care se folosesc pentru foc, au făcut lumina şi ne-au întrebat dacă avem nevoie de ceva, de facem atâta gălăgie. Însoţitorii noştrii barbari < hunii > au răspuns că ne-am speriat din pricina furtunii. Apoi sciţii <dacii> ne-au poftit la dânşii, ne-au primit şi ne-au dat adăpost şi au aprins mai multe trestii.
Stâpana satului era una din soţiile lui Bleda <fratele lui Attila>. Ea ne-a trimis hrana şi femei frumoase pentru culcare ( la sciţi aceasta este un semn de cinste). Noi le-am poftit pe femei să mănânce din mâncărurile aduse, dar ne-am ferit să ne atingem de ele”.
Dupa ce au mulţumit pentru ospitalitate soţiei lui Bleda, solia a plecat din nou la drum, ajungând după 7 zile într-un sat “foarte mare unde…. lui Attila i-au ieşit în întâmpinare fete tinere, mergând într-o anumită rânduiala şi fiind acoperite cu voaluri subţiri şi albe, pe care le ţineau în sus aşa ca sub fiecare voal, ţinut sus de mâinile femeilor de pe delături, mergeau şapte sau mai multe fete. Erau multe şiruri de femei sub voaluri, şi cântau cântece scitice. Când Attila a ajuns aproape de casa lui Onogesius, deoarece drumul spre palatul regelui trecea pe la el, i-a ieşit înainte sotia lui Onogesius împreuna cu o mulţime de sclave. Unele aduceau bucate, altele vin, căci aceasta este cea mai mare cinste la sciţi. Ea l-a salutat şi l-a rugat să mănânce din ceea ce adusese cu atâta bunăvoinţa. Atilla a mulţumit soţiei prietenului său şi a gustat din mâncari stând călare, iar barbarii ce-l însoţeau i-au ridicat în sus tava, care era de argint. După ce a gustat şi din cupa ce i s-a întins, a mers la palatul său, mai arătos ca celelalte case şi aşezat pe un loc mai înalt. ….. ……se spunea că <aici > se afla cea mai stralucită dintre toate locuinţele lui Attila, construită din bârne şi scanduri frumos poleite şi bine încheiate şi înconjurată cu o împrejmuire de lemn, pusă de frumuseţe, nu pentru întăritură.
După locuinţa regelui se găsea locuinţa lui Onogesius, împodobită şi aceasta cu o împrejmuire de lemn de jur împrejur, dar nu era infrumuseţata cu turnuri la fel ca cea a lui Attila. Nu departe de împrejmuire era o baie, construită de Onogesius cel mai bogat dintre sciţi după Atilla, cu piatră adusă din tara peonilor, deoarece la barbarii din părţile acelea nu se gaseste piatra şi lemn, ci se folosesc de material adus de aiurea.”
Istoricii în încercarea lor de a situa geografic capitala lui Attila au propus localităţi din Câmpia Pannonica, sau mai recent în zona Banatului. Citeste mai mult

Galerius – împăratul roman de origine dacică – partea III

Galerius – împăratul roman de origine dacică – partea III

galerius-1

Motto: “Odinioară, când a primit titlul de împărat, el a declarat că este duşman numelui de roman şi că vrea să achimbe titulatura Imperiului Roman cu aceea de Imperiu Dacic” – Lactantius

Prima parte aici. A doua parte aici.

Pentru ultima parte din această serie dedicată lui Galerius, propunem un fragment din lucrarea “Revanșa Daciei”, semnată de Cornel Bîrsan, în care sunt descrise operațiunile militare realizate de Galerius în timp ce a condus partea lui de Imperiu Roman. Citeste mai mult