Heraldica Țării Românești

Heraldica Țării Românești

istorie-pierduta

Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Adrian Anghel, Cristian Moşneanu ṣi Cornel Bîrsan.

O notă discordantă privitoare la data apariţiei heraldicii valahe o are I.N. Mănescu care afirmă că ȋnsemnele Basarabilor sunt de origine transilvăneană ṣi maghiară, aducând ca argument că strămoṣii Basarabilor ce stăpâneau teritoriile din preajma Oltului, ȋntr-o eventuală participare la cruciada a V-a (1217-1221) condusă de Andrei al II-lea, ṣi-ar fi adoptat o stemă proprie cu influenţe de la aṣa-ziṣii aliaţi creṣtini. Urmând această linie, Mănescu afirmă că urmaṣii acestora, Litovoi, Bărbat ṣi Tihomir ar fi devenit posesorii unei steme de familie stabilită deja din deceniul al II-lea al secolului XIII. Ipoteza domnului Mănescu privind heraldica lui Basarab ce ȋṣi are rădăcini ȋn ȋnsemnele dinastice transilvănene (influente transilvănene ce ȋṣi au originea ȋn heraldica maghiară arpadiană), este din punctul nostru de vedere corectă mai ales că heraldica urmaṣilor lui Basarab are unele elemente comune cu cele dinastice pre-angevine maghiare (fasciile alternante , argintiul cu roṣu). Ceea ce este greṣit ȋn afirmaţiile marelui heraldist este legat de zona geografică de unde provin,de cel care le-a stabilit, iar privind datarea ȋn timp considerăm că aceasta este sensibil corectă.

Argumentele noastre privind neconcludenţa acestor aspecte (zona geografică a Oltului ṣi despre ȋnfăptuitor) sunt următoarele:

– Nu avem nici o infirmare (document scris) care să ateste participarea vreunui duce valah de la ȋnceputul secolului XIII ȋn vreuna din cruciade;

– Nu avem nici o dovadă că Basarab este rudă cu Bărbat ṣi Litovoi ȋncât să moṣtenească ȋnsemnele de la aceṣtia, ȋnsemne, care ȋn mod normal, se transmiteau din tată ȋn fiu , din generaţie ȋn generaţie.

– Tihomir nu era de origine din zona Olteniei. Singurul document unde este pomenit Tihomir (Tocomeryus -prin latinizare) ca ȋnaintaṣ al lui Basarab aparţine cancelariei maghiare, dar acest fapt face referire ṣi la faptul că Tihomir nu este neaparat tatăl, ci mai degrabă un ȋnaintaṣ al lui Basarab, probabil tatăl lui Radu Negru Vodă, ce ȋṣi are originea clară ȋn Transilvania. Numele de Tihomir derivă din Tatomir (uneori din cauza greṣelilor de transcriere a scribilor de cancelarie) nume uzual ȋntâlnit chiar ȋn rândul cnezilor români din Transilvania (a se vedea lucrarea “Diplome Maramureṣene” a istoricului Ioan Mihaly de Apṣa).

După cum am văzut ȋntr-unul din capitolele acestei scrieri, ȋntemeietorul de drept al Ţării Româneṣti nu este nimeni altul decât Radu Negru Vodă. Astfel că posibila stemă a Valahiei ce ȋnfăţiṣează scutul despicat, ce are câmpul dextru fasciat de patru piese de argint alternat cu roṣu, iar câmpul senestru de azur plin sau ȋncărcat cu o semilună de argint (Michel Pastoureau, Ou en sont les études d’héraldique michevale?, p. 9-10 ) ȋl are ca „făuritor” pe cel care a descălecat la sud de Carpaţi ȋn anul 1290. Mai mult ca sigur ȋnsemnele heraldice au aparţinut ȋnaintaṣilor lui din Ţara Făgăraṣului sau noile ȋnsemne sunt cladite pe „temelia” celor vechi, moṣtenite. O presupusă moṣtenire ȋṣi are acoperire ṣi ȋn spusele grupului de cercetători (Atanasie Martinescu, Radu Grecenu, Ioan Puṣcariu, Gheorghe Şincai, Ionaṣ Mone, Bogdan Petriceicu Haṣdeu) care sunt partizanii ipotezei (nu ne pronunţăm asupra ei) cum că Radu Negru Vodă ar fi avut un ȋnaintaṣ ȋn Ţara Făgăraṣului (1215) ce purta tot numele de „Negru”. Aṣadar , este de netăgăduit că heraldica de ȋnceput a Valahiei ȋṣi are originea ȋn ȋnsemnele transilvănene, iar argumentul cel mai bun ȋn acest sens este dat de faptul că adevăratul ȋntemeietor al Ţării Româneṣti, Radu Negru Vodă- tatăl lui Basarab, a descalecat din Ţara Făgăraṣului. Originea heraldicii valahe poate fi considerată ṣi un „proces reversibil” deoarece influenţele dinspre Ardeal ne arată faptul că ȋntemeietorul „Karavlahiei” nu poate fi altul decât „descălecătorul” Radu Negru Vodă.

Ȋn ceea ce ȋl priveṣte pe Basarab I, fiul lui Radu Negru Vodă, sigur poseda un ȋnsemn heraldic. Cea mai bună dovadă poate fi dată de misiva ce conţine oferta de pace adresată regelui Carol Robert de Anjou ȋn anul 1330 (despre care avem relatări din Chronicum Pictatum din 1358). Misiva respectivă, potrivit tradiţiilor feudale ale epocii, necondiţionat, trebui să fie prevăzută cu sigiliul celui ce o emitea. Sigiliul care era vital pentru autentificarea veridicităţii documentului trebuia să conţină cel puţin o emblemă originală ṣi exclusivă a domnului muntean. Convingerea noastră că Basarab I la acea dată avea o stemă fie moṣtenită de la ȋnaintaṣul său Radu Negru Vodă, fie făcută chiar de el, dar păstrând ȋn mare elemente moṣtenite este dată de vestigiul sigilar ce apartine nepotului său Vladislav I. Un alt argument ȋn acest sens poate fi dat ṣi de felul cum a evoluat heraldica Ţării Româneṣti ȋn timpul dinastiei Basarabilor. Fie că este vorba despre ramura dăneṣtilor sau de cea a drăculeṣtilor, fiecare domn ȋn ȋnsemnele heraldice pe care le avea a păstrat majoritatea elementelor comune ale părintelui ṣi bunicului său, iar modicări majore au avut loc doar ȋn câteva situaţii ṣi acest lucru s-a petrecut la distanţe mari de timp.

Despre cromatica folosită ȋn perioada de studiu aferentă lucrării noastre nu deţinem informaţii, sigiliile ṣi emisiile monetare nu ne redau nicio referintă ȋn acest sens. Ca atare ne putem ȋndrepta spre sursele ei grafice fie spre cele de ordin artistic, iar ȋn acest caz putem vorbi despre lespedea funerară anonimă gravată cu stema Basarabilor din biserica domnească de la Curtea de Argeṣ (din pacate ea nu prezintă indicaţii convenţionale ), de fresca cu stemă a „cavalerului fără cap” sau de nasturii armoriaţi găsiţi pe tunica de pe mormântul unui voievod despre care unii afirmă că ar fi Vladislav I (decedat ȋn 1377) sau Radu I (1388) (ȋn realitate este chiar mormântul lui Radu Negru Vodă- datarea cu carbon ca fiind ȋnhumat ȋn 1340 – peste care se adaugă si marja de eroare de 30 ani duce exact la anul decesului găsit pe pisanii bisericii de la Campulung ṣi anule 1315, anii deceselor lui Vladislav I ṣi Radu I nu se ȋncadrează ȋn marja de eroare ). „Astfel, am putea blazona scutul dinastic al Basarabilor de pe aceṣti nasturi ȋn felul următor : ecuson despicat, primul câmp fasciat de opt piese, de aur alternat cu verde, câmpul al doilea fiind de aur plin.(…)Într-adevăr, metalul folosit de Basarabi ȋn alcatuirea noilor lor armerii, ȋn speţă aurul, este considerat mai nobil pe scara ierarhică a artei heraldice argintului din fasciile regilor unguri; rezultă ȋn consecinţă că stema dinastică munteană ȋn ultima sa formă nu mai putea fi concedată Basarabilor de către suveranul angevin care n-ar fi conceput să confere unor principi socotiţi vasali, smalţuri heraldice superioare ȋn rang celor aflate ȋn propria sa sternă regala” (Dan Cernovodeanu, Ştiinţa ṣi Arta Heraldică ȋn România, editura Științifică și Enciclopedică, Bucureṣti, 1977, p. 67).

Trebuie să amintim că stema disnastică a Basarabilor se va mai regăsi, ȋn speţă, pe aversul monezilor emise de voievozi până ȋn timpul lui Laiotă Basarab (1473-1477) după care va dispărea fără nici o explicaţie de pe vestigiile de ordin epigrafic. Singura excepţie este dată de stema de la mânăstirea Dealu din timpul lui Radu cel Mare (1499).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *