Monthly Archives: November 2014

Descoperiri care răstoarnă teoria popoarelor indo-europene de origine asiatică !

Descoperiri care răstoarnă teoria popoarelor indo-europene de origine asiatică !

Vezi partea I aici.

Cornel Bîrsan – fragment din lucrarea Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche

In India
Aceasta migrare a triburilor europene în Asia nu a fost însă unică, cronicile indiene menţionează infiltrarea unei mari populaţii în Valea Indusului, în jurul anilor 1700 i.Chr. care avea să influenţeze într-un mod determinant cultura şi civilizatia indiană. Aceasta populaţie europeana migrata din zona Central-Europeana pe traseul Caucaz, Tarim şi ulterior Valea Indusului avea să fie numită de către vechii indieni, Arya, respectiv “străini” , formulare de unde derivă atât de utilizatul, în exces cuvant “arian” respectiv “popoare ariene”.
Celebra epopee sanscrită “ Ramayana “, scrisă în secolul IV iHr., alcatuită din 24.000 de distihuri, prezintă epopeea prinţului Rama, identificat şi ca „preot scit”, intrat în conflict cu anumite facţiuni ale poporului său „pelasg”, decide să „emigreze” spre Asia.
Mişcarea iniţiată de către Rama este un proces masiv de migrare, pelasgii cucerind Caucazul, Iranul, India şi Ceylonul.
În India pre-invaziei ariene trăiau dravidienii, populatie de rasă negroidă care ocupau întregul subcontinent, originari, probabil, din Africa. În jurul anilor 2400 î.Chr., aceştia vor crea o înfloritoare civilizaţie, remarcată prin ridicarea unor orase precum, Mohendjo-Daro şi Harappa, construite matematic. Clădirile oraşelor, construite din cărămidă, sunt aliniate de-a lungul străzilor care se întretaie în unghi drept. Oraşele erau prevazute cu un sistem de canalizare şi alimentare cu apă performant. Creşterea puterii economice a populatiei dravidiene avea să le faciliteze efectuarea de schimburi comerciale cu civilizaţiile din Mesopotamia şi întregul Orient Mijlociu.

Citeste mai mult

Povestea scrisului

Povestea scrisului

logo_blackDin volumul “Istorie Furată.Cronică românească de istorie veche”, de Cornel Bîrsan

[…]Toate aceste descoperiri făcute, și multe altele, puțin mediatizate, a căror expunere numai, ar ocupa zeci de volume, se întind pe un spatiu imens care acoperă o mare parte a Europei de Est pe actualele teritorii ale României, Republicii Moldova, Ungariei, Ucrainei, Cehiei si Slovaciei, Serbiei si Bulgariei, Greciei si Turciei.

Ne punem intrebarea cine au fost cei care au construit aceste fortificatii gigantice, au început să își contruiască case și să închege comunități mari, au început să prelucreze metalele, au inceput să se împodobească cu obiecte din aur și argint, si mai ales au început să-și organizeze traiul, după structuri administrative, economice, militare și religioase, bine definite

Citeste mai mult

Heraldica Țării Românești

Heraldica Țării Românești

istorie-pierduta

Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Adrian Anghel, Cristian Moşneanu ṣi Cornel Bîrsan.

O notă discordantă privitoare la data apariţiei heraldicii valahe o are I.N. Mănescu care afirmă că ȋnsemnele Basarabilor sunt de origine transilvăneană ṣi maghiară, aducând ca argument că strămoṣii Basarabilor ce stăpâneau teritoriile din preajma Oltului, ȋntr-o eventuală participare la cruciada a V-a (1217-1221) condusă de Andrei al II-lea, ṣi-ar fi adoptat o stemă proprie cu influenţe de la aṣa-ziṣii aliaţi creṣtini. Urmând această linie, Mănescu afirmă că urmaṣii acestora, Litovoi, Bărbat ṣi Tihomir ar fi devenit posesorii unei steme de familie stabilită deja din deceniul al II-lea al secolului XIII. Ipoteza domnului Mănescu privind heraldica lui Basarab ce ȋṣi are rădăcini ȋn ȋnsemnele dinastice transilvănene (influente transilvănene ce ȋṣi au originea ȋn heraldica maghiară arpadiană), este din punctul nostru de vedere corectă mai ales că heraldica urmaṣilor lui Basarab are unele elemente comune cu cele dinastice pre-angevine maghiare (fasciile alternante , argintiul cu roṣu). Ceea ce este greṣit ȋn afirmaţiile marelui heraldist este legat de zona geografică de unde provin,de cel care le-a stabilit, iar privind datarea ȋn timp considerăm că aceasta este sensibil corectă.

Citeste mai mult

Descoperiri care răstoarnă teoria popoarelor indo-europene de origine asiatică.

Descoperiri care răstoarnă teoria popoarelor indo-europene de origine asiatică.

Cornel Bîrsan – fragment din lucrarea: Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche.

În Asia Centrală – Europeni in inima Asiei – Toharienii !

Arheologul Brian Haughton (n.1964) în lucrarea sa „Istoria secretă – Civilizaţii pierdute şi mistere străvechi” referindu-se la „misterele istoriei” scrie în introducerea cărţii:” „Din nefericire, dovezile care susţin o teorie îndrăgita sunt de obicei obţinute prin ignorarea informaţiilor contradictorii sau eliminând un artefact individual, o persoană sau chiar contextul original.”
Astfel şi teoria imigrării lui „homo sapiens” din Africa spre Europa, ca şi formarea popoarelor europene dintr-un melanj iraniano-indian sunt simple teze şi teorii neargumentate şi nedovedite din punct de vedere istoric sau arheologic, dar promovate cu o asiduitate obositoare şi deranjantă.
Sprijinirea acestor teorii fanteziste care persista de-a lungul timpului se face prin ignorarea multor descoperiri arheologice mai vechi şi mai recente şi a multor documente antice, din interese politice, ideologice, şi mai ales geo-politice.
O astfel de descoperire arheologică avea să răstoarne toate perceptele istoriciilor tradiţionalişti din întreaga lume.
„Mumiile din Tarim reprezinta un uimitor mister al lumii antice şi una din cele mai remarcabile descoperiri arheologice din secolul XX. Aceste rămăşiţe umane incredibil de bine conservate au fost găsite în mediul uscat şi sărat din vastul deşert Taklamakan, o parte a bazinului Tarim din vestul Chinei.Trupurile găsite până acum variază ca perioadă, de la 1800 î.Chr. până la 400 d.Chr. Dar ceea ce a captat atenţia cercetatorilor din întreaga lume este faptul că mumiile au trăsături distinctive europene şi par să reprezinte diverse triburi caucaziene care au locuit în această zonă pustie din vestul Chinei până acum 2.000 de ani, când au disparut în mod misterios.” ( Brian Haughton – Istoria secretă, Civilizaţii pierdute şi mistere străvechi)
Această dispariţie, presupusă, de către Brian Haughton, este însă infirmată de însuşi Dalai Lama în secolul XXI, acesta oferind şi informaţii despre situaţia actuală etnică din China de nord-vest.
Thomas Laird, în convorbirile sale cu Dalai Lama, care au stat la baza cărţii: „Povestea Tibetului. Convorbiri cu Dalai-Lama” pomenind despre cuceririle lui Ghinghis Khan scrie: „ La sud-est de Mongolia se afla regatul Uigur (We-gur) pe teritoriul actualei provincii Xinjiang (shin-jang) < teritoriu din Nord-Vestul Chinei aflat între Kazastan şi Mongolia > . In anul 1205 <!> , regii turcici ai regatului Uighur au dominat peste baştinaşii indo-europeeni. Oameni cu păr castaniu, blond sau rosu din Qocho nu erau chinezi şi nici nu vorbeau limba chineză. În regiune nu traiau chinezii – niciunul n-a trăit acolo în vremea când cei din dinastia Tang au fost alungaţi cu câteva secole în urmă. Uigurii s-au supus de bunăvoie mongolilor între anii 1207 si 1209, de îndata ce au fost ameninţaţi şi au devenit vasali de încredere. Deşi Ghinghis Khan era analfabet, scribii uigurii, care transcriau mongola în scrierile lor, îşi învăţau proprii fii. Cele mai vechi documente mongole sunt scrise într-un alfabet care nu avea caractere chinezeşti. „
Cine erau aceşti indo-europeeni pomeniţi de către Dalai Lama, cum au ajuns ei în centrul Asiei, şi mai ales ce fel de scriere foloseau ?
Bazinul Tarim este parte a deşertului Taklamakan, unul dintre cele mai aride zone din lume, aflat în Asia Centrală, în Regiunea Autonomă Xianjiang Uighură din China. Numele de Taklamakan se traduce de altfel prin „îndemnul” : „du-te şi nu vei ieşi niciodată”. Deşertul Taklamakan acoperă o suprafaţă de cca. 270.000 kmp, având o lungime de 1000 km şi o laţime de 400 km.

Citeste mai mult

Autori armeni din epoca străromână despre regiunile Daciei şi locuitorii ei

Autori armeni din epoca străromână despre regiunile Daciei şi locuitorii ei

Alexandru_Papadopol-Calimah(fragmente din DESPRE SCRIERILE VECHI PERDUTE ATINGĂTOARE DE DACIA de Alexandru Papadopol-Calimah, editat de Aurora Peţan)

Autori armeni: Mar Apas Catina, Bardessan, Agathangel, Faust Byzantinul, Moisi de Khoren, Anonimul Armen din secolul V
Literatura şi istoria Armeniei nu sunt străine de Dacia noastră. Mulţumită neobositelor osteneli ce bărbaţii distinşi ca J. Villote, De la Croze, Villefroy, Schröder, fraţii Whiston, Academia armeană a Sfântului Lazăr fondată în Veneţia la 1815, Jean Saint Martin şi Victor Langlois, au depus pentru ele, noi putem studia astăzi cu succes scrierile pogorîtorilor lui Aram, popor cu care, din vechimea cea mai depărtată, Dacia nu o dată s-a găsit în contact şi care mai târziu a aflat în România, de mai bine de opt secole, refugiu şi ospitalitate.
Se ştie că suveranii Armeniei au pus de au tradus în limba lor toate producţiunile cele mai slăvite ale antichităţii. Sute de autori ne sînt abia cunoscuţi numai prin traducţiunile armene. Chosroes Nuschirvan, mai cu deosebire, aduse de la Constantinopole, cu mari sacrificii, bizantini erudiţi şi traduse în armeneşte şi în limba siriacă şi arabă istoricii şi autorii cei mai renumiţi. De aice, mai ales, începe era traducţiunilor armene. Berosius, Dion Casius, Nemesius, Aristotele, Cefalion, Palefate, Maneton, Julius Africanul, Hipocrat, Galian, Platon şi mulţi alţi autori au existat traduşi în întreg. Lista scriitorilor profani vechi, care au fost traduşi armeneşte este considerabilă. Un erudit armean, arhiereul Sukias de Somal, a făcut din ea obiectul unei scrieri speciale foarte interesante. Dar neîndurarea timpurilor a distrus cea mai mare parte din autorii vechi armeni, ce erau meniţi a păstra scrierile cele mai serioase ale vechimii, în care Dacia noastră nu era străină, după cum fragmentele rămase ne dovedesc. Invaziunile şi resbelele nesfârşite au făcut să piară în tot sau în parte sute de autori armeni de o mare importanţă; apoi religiunea, sau mai bine zicând fanatismul, a exterminat scrierile care mai scăpase. Sfântul Grigorie, Iluminatorul Armeniei (an. 270 după Chr.), a ars toate cărţile din toată Armenia câte scăpaseră de incendiile năvălitorilor şi a resbelelor civile. La 1827 înainte de Chr., Ninus – se zice – arde toate analele Armeniei, anterioare domniei sale. La 302 după Chr., episcopii Armeniei ard cu aceeaşi furie toate cărţile profane. La 382, apostatul Mejuran cu ajutorul regelui Persiei, şi la 439 regele Persiei Yesdeguerd II, ard toate bibliotecile vechi. La 1064, Alp Arslan, al doilea sultan din dinastia Seldjukidilor, arde vechiul oraş Ani din provincia Ararat cu toate bisericile sale, unde se conservau sute de mii de manuscripte foarte vechi. La 1144 archivele de la Edessa se prefac în cenuşă de Omad Eddin Zenghi, domn de Mossul. La 1292 Kalil Aschraf, sultan al Egiptului, arde toate bogăţiile literare, pe care patriarhii Armeniei le adunaseră în cetatea Romala la 1147, odată cu strămutarea reşedinţei lor. La 1402, Tamerlan ridică şi pradă, toate manuscriptele vechi ce se mai găseau prin Armenia.
Mar Apas Catina a trăit pe la 149 înainte de Chr. Valarsane, regele Armeniei, cunoscut sub numele de Mitridat I, trimise pe acest bărbat, adînc în literele eline şi caldaice, cu scrisori de recomandaţiune către fratele său Arsace cel Mare, regele Perşilor, spre a i se deschide toate bibliotecile şi arhivele în scop de a studia şi a scrie istoria veche. Mar Apas Catina, cercetându-le pe toate, găsi între altele un manuscript vechi sub titlul:
Această carte s-a tradus din limba caldaică în limba elenă din ordinul lui Alexandru Macedon şi conţine istoria vechilor strămoşi.
După acest manuscript şi după altele, Mar Apas Catina a compus istoria Armeniei şi a neamurilor cu care ea a stat în relaţinue, şi a dus-o regelui Valarsane. Din micile fragmente ale acestei odinioară imense scrieri, ce ni se păstreză de Moisi de Khoren, se vede că ea trata, între alte neamuri, despre parţi, galaţi, despre Pont, despre bulgarii de Vunt, probabil despre Ventii sau Antii care locuiau malurile Mării Negre de la Nistru până la Dunăre, despre cimerieni (Kimernos) şi ţara lor, despre macedoneni şi expediţiunile lui Alexandru cel Mare. Mar Apas Catina citează mai mulţi autori cu totul perduţi, de ex. pe Cefalion, Abydene şi alţii.
Bardessane, născut în Siria, istoric şi matematic, a trăit pe la 150 după Chr. El a scris o Istorie a Armeniei şi o carte despre legile mai multor nemuri. Fragmentele existente dovedesc că Bardessane se ocupa despre Germania, Scythia, Amasonele, Sarmaţia, Pont, Alani, Albani, Zazi, Dauni, Zichi.
Agathangel, istoric şi filolog armen, a trăit în secolul IV după Chr. şi a fost secretar al regelui Tiridat II. El a scris Istoria Armeniei. Originalul a dispărut cu totul. Ni se păstrează o prescurtare, şi aceasta foarte necompletă. Istoria lui Agathangel s-a bucurat de o mare reputaţiune şi a fost considerată de Armeni ca monumentul cel mai vechi al analelor lor naţionale. Agathangel trata în cartea sa despre Massageţi, despre Alani, despre Albani, despre Goţi şi primejdia ce a avut de la regele lor Herţa împăratul Dioclețian, primejdia şi spaima de care numai viteazul rege al Armeniei Tiridat l-a scăpat, şi alte multe împrejurări interesante pentru noi.
Faust Byzantinul, istoric şi cronograf din familia Saharouni, domnitore odinioară în Armenia, trăi pe la anii 300 după Chr. şi fu supranumit Byzantin pentru că a învăţat în Constantinopole. Faust a scris o Bibliotecă istorică, care cuprindea Armenia şi mai multe neamuri, de la 341 până la 392. El a scris în limba elenă, dar originalul este pierdut; traducerea armenă datează de la 450 dar e mult prescurtată de copişti şi are multe lacune.
Moisi de Khoren, ilustrul istoric şi geograf armean, a trăit şi a scris pe la 400 după Chr. El a călătorit şi a cercetat toate arhivele şi biblioticele Orientului, ale Siriei, Egiptului, Greciei şi Romei. El a scris între altele Istoria Armeniei şi o Geografie universală, în care citează o mulţime de autori antici pierduţi, geografi şi istorici, ale cărora nici numele nu le-am fi cunoscut fără dânsul.
Istoria Armeniei a lui Moisi de Khoren nu ne-a parvenit în întregul ei. Avem numai trei cărţi din ea. Întreaga carte IV ne lipseşte, afară de puţine fragmente. Aceasta cuprindea epoca de la căderea dinastiei Arsacidilor până în zilele Imperatorelui Kenon (427 după Chr.). Moisi a scris despre Alani, Scythia, Dunărea pe care o numeşte Tanup, despre Massageţi (Maskhouth) şi despre Geţi.
Geografia sa ne-a parvenit necompletă, alterată mult, ciuntită de timp şi de copişti.
Anonimul autor armean din secolul V a scris genealogia Sf. Grigorie Luminătorul Armeniei şi viaţa Sf. Nerses. Aceste scrieri ni s-au păstrat, însă pline de lacune. Totuşi din ele vedem că autorul s-a ocupat de popoarele Scythice şi Sarmatice, despre Alani, Massageţi, Uzi, care făcând o alianţă formidabilă în zilele lui Nerses, încălcase Armenia (anul 374 după Chr.), dar au fost până la sfârşit învinşi şi izgoniţi din hotarele ei. Să observăm în treacăt cu ocaziunea acestei populaţiuni neastâmpărate, gata a se bate şi a merge oriunde după vitejii şi pradă, că pe la 900 după Chr. aflăm încă pe Uzi în Basarabia, Moldova şi Valachia. Ei au fost acelaşi neam cu Comanii, în care nu ştiu dacă n-ar trebui să vedem pe strămoşii mocanilor noştri. La 869, Pecenegii şi Uzii izgonesc pe încălcătorii Unguri din Moldova. Uzii, Pecenegii, Comanii şi Iaşii bat şi distrug Imperiul vecin al Chazarilor pe la 1022, în conlucrare cu Ruşii care îl bat dinspre partea lor. Bizantinul Glycas ne zice că Uzii sunt una cn Pacinakiţii, iar Ana Comnena că Pacinakiţii şi Comanii au aceeaşi limbă. Porphyrogeneta aşează pe Pacinakiţi în Dacia, unde şederea lor începea de la malurile noastre dincoace de Dunăre în faţă cu Silistra.
La 1065, Uzii trec Dunărea, bat Ungaria, Macedonia şi Tracia, sub Constantin Duca; el se fac apoi prieteni cu împăratul, şi sub Roman Diogen şi Alexis Comnen îi găsim bătându-se ca aliaţi ai Byzantinilor. Porphyrogeneta ne zice încă, că ţara Albanilor şi a Uzilor merge spre Nistru.

Citeste mai mult

Dionisie Fotino – Istoria Daciei și Radu Negru Vodă

Dionisie Fotino – Istoria Daciei și Radu Negru Vodă

Dionisie FotinoDespre Dionisie Fotino (1777 – 10 octombrie 1821) se știu extrem de puține lucruri în ceea ce privește opera lui istorică. Grec la origine din Peloponez, se stabilește în Țara Românească la începutul secolului XIX, unde devine profesor de muzică la “școala de psaltichie” din București, avându-l elev pe Anton Pann, care îl și descrie în introducerea la Bazul teoretic și practic al muzicei bisericești: “…iar acum vine rândul de a vorbi și de cei ce i-am apucat eu cu vieața, și mai întâiul pe bunul meu dascăl, serdarul Dionisie Fotino, care era din orașul Peloponezului Palea Patras și venise de se statornicise în București, unde a scris Istoria Țării Românești în trei tomuri, a versificat pe Erotocrit, a făcut și alte versuri originale, care îl vădesc că a fost un bun Istoric, Poet și Ritor.”

Citeste mai mult