Pătraşcu cel Bun – 1554-1557/1558 – tatăl lui Mihai Viteazul

Pătraşcu cel Bun – 1554-1557/1558 – tatăl lui Mihai Viteazul

Patrascu cel bun 1Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Cornel Bîrsan, Adrian Anghel şi Cristian Moşneanu, volumul II la Istorie Furată!

Vodă Pătraṣcu cel bun la suflet ṣi “degrabă nevărsătoriu de sânge” are meritul de a zămisli printre altele “două figuri luminoase, două fulgere în cea mai întunecată noapte a vieții noastre: Petru Cercel și Mihai Viteazul”. Pătraṣcu ȋṣi are originea ȋn marea dinastie a Basarabilor, având străbun pe linie directă pe Mircea cel Bătrân ṣi Vlad al II-lea Dracul (linia Drăculeṣtilor) ṣi unchi pe Radu de la Afumaţi. Este de asemenea fiul lui Radu Paisie, ce este voievod al Ţării Româneṣti ȋntre 1534-1545. Ȋn timpul mariajului lui Radu Paisie cu Stana, se naṣte sora lui, Zamfira (Radu Paisie se căsătoreṣte ȋn adolescenţă cu Stana, ȋnsă mariajul lor nu este lung deoarece soţia lui decedează). De asemenea, un amănunt inedit este reprezentat de căsătoria lui Radu Paisie cu Ruxandra ȋn anul 1541, vaduva lui Radu de la Afumaţi ṣi fiica cea mică a lui Neagoe Basarab cu principesa de origine sârbă Despina Miliţa Brankovici(Despina este soră vitregă cu soţia lui Petru Rareṣ, Elena Caterina Brankovici). Ceilalţi fraţi ai lui Pătraṣcu sunt Marcu, Vlad, Maria, Voica ṣi Cârstina. Până ȋn momentul de faţă nu se cunoṣte niciun document care să ateste anul naṣterii lui Pătraṣcu. Folosind logica istorică putem deduce că anul naṣterii lui este 1519(?) sau nu cu mult ȋnainte. Argumentele care sprijină această afirmaţie sunt următoarele:
Doi dintre copii lui Paisie : Marcu ṣi Vlad sunt asociaţi la domnie tatălui său ȋn anii 1540 ṣi respectiv 1541 (Conform Constantin Rezachevici, Cronologia critică a Domnilor din Ţara Românească ṣi Moldova, 1384-1881 op. cit. „Io Marcu voievod şi Vlad voievod” <D.R.H., B, IV, p. 99-100, 115-117> ṣi op. cit. domnul Radul voievodul Ţării Româneşti şi la fiul său Marcu voievod <Quelienzur Geschichte der Stadt Kronstadt, III, Braşov, 1896, p. 104>). Se cunoaṣte că aceṣti doi fii au ca mamă pe una din fetele lui Petru Rereṣ. Luând prin excludere, probabil este vorba de Maria, care cel mai probabil se naṣte ȋn anul 1505 (ȋn 1527 Petru Rareṣ avea vârsta de 40 de ani ṣi are doua fete din tinereţe: pe Ana ṣi pe Maria). Asocierea la domnie se făcea după vârsta de 18 ani, de aici rezultă că anii de naṣtere ai celor doi fii ai lui Radu Paisie sunt 1522 ṣi 1523 când Maria, mama lor, depăṣise cu puţin vârsta adolescenţei.
– De asemenea, se cunoaṣte că singurii doi fii ai lui Paisie cu Maria sunt cei doi menţionaţi mai sus. Primul copil al lui Pătraṣcu cel Bun (ce se numeṣte tot Pătraṣcu) se naṣte ȋn anul 1537 iar cel de-al doilea ȋn 1845-Petru Cercel (I. C. Filitti, Din arhivele Vaticanului, II, Bucureşti, 1914, p. 28). Presupunând că avea cel puţin vârsta de 18 ani la apariţia pe lume a primului său fiu putem deduce că Pătraṣcu cel Bun s-a născut ȋn preajma anului 1519(?)(1537-18=1519).
– Conform lucrării L’empire Ottoman et les pays Roumains, 1544-1545 École des Hautes Études en Sciences Sociales Paris 1987, Mihnea Berindei & Gilles Veinstein, ordinea fiilor lui Paisie este urmtoarea: Petru(Pătraṣcu cel Bun), Marcu(Mircea) ṣi Vlad.
Concluzionând cele afirmate mai sus, rezultă că Radu Paisie a fost căsătorit iniţial cu Stana ṣi are cu aceasta o fată ȋn persoana Zamfirei. Ulterior se naṣte Pătraṣcu (aprox. 1519) care nu poate fi decât frate bun cu Zamfira ṣi are ca mamă tot pe Stana. După moartea Stanei, Paisie se căsătoreṣte cu Maria ṣi are ȋncă doi fii (aprox. 1522, 1523) Marcu ṣi Vlad ce devin asociaţi la domnie ȋn momentul in care devin majori (1540 ṣi 1541).

Continuarea o veți citi în carte, la momentul apariției!

Foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *