Scrierea de la Turdaș, cea mai veche scriere din lume

Scrierea de la Turdaș, cea mai veche scriere din lume

Un articol de Marija Gimbutas

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-răsăriteană au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa două mii de ani înaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totuşi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea „veche europeană” era o scriere sacră, apărută în urma unei îndelungi folosiri a unor semne grafice încărcate de un simbolism particular; apariţia acestei scrieri este strâns legată de cultul dezvoltat al divinităţii feminine. Aceste semne sunt, în sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.
Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtând semne de scriere au fost făcute cu mai mult de un secol în urmă, la Turdaș, un sit aparţinând fazei timpurii Vinča din Transilvania. De-abia un secol mai târziu, în 1961, s-au descoperit la Tărtăria (o aşezare nu departe de Turdaş, în judeţul Alba) trei plăcuţe de lut ars cu o scriere care a stârnit un deosebit interes. Câţiva erudiţi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au bãnuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferitã de datãrile cu radiocarbon era ignoratã. Astfel M.S.F. Hood considera cã plãcuţele de la Tãrtãria ar fi fost „o imitaţie incomprehensibilã a unor semne de scriere aparţinând unor populaţii mai civilizate”. Sute de alte obiecte sacrale purtând inscripţii în rânduri sau grupate au rãmas neobservate ori necunoscute. Multe obiecte cu inscripţii au fost gãsite într-un context stratigrafic bine documentat. Cronologia cu radiocarbon calibratã la date reale aratã cã aceastã scriere a apãrut curând dupã jumãtatea mileniului al 6-lea şi a fost folositã timp de un mileniu şi jumãtate în epoca cuprului (sau chalcoliticã) din Europa central-rãsãriteanã între 5500 şi 4000 î.e.n.. Este acum cert cã „scrierea veche europeanã” este mult mai veche decât cea sumerianã. Ca atare, comparaţiile cronologice cu Sumerul nu sunt cele mai fericite.

comparatie

Acest sistem de scriere nu a fost nicidecum un proces efemer, limitat la o singură localitate, ci un fenomen larg răspândit. Ipoteza importării acestei scrieri sau a unor tăbliţe din Mesopotamia trebuie înlăturată cu desăvârşire, căci ea este contrazisă atât de evidenţa datelor cronologice, cât şi de natura acestui sistem de scriere care a apărut printr-o folosire îndelungată a simbolurilor grafice. Originile sale trebuie căutate în perfecţionarea cultului divinităţii feminine din religia „veche europeană”, prin specializarea (ori restrângerea) sensului simbolurilor. Inscripţiile apar pentru prima oară pe obiecte de cult, nu pe tăbliţe, şi au avut un scop hieratic, nefiind deloc notarea unor tranzacţii comerciale ori administrative, ca în Mesopotamia.
Scrierea „veche europeană” a dispărut în mod virtual odată cu dezintegrarea culturilor Karanovo, Vinča şi a altora în jur de 4000 î.e.n. şi după aceea, ca urmare a infiltrării păstorilor nomazi din stepele sudice ale Rusiei, presupuşi a fi vorbitorii idiomurilor proto-indo-europene. Acest sistem de scriere a supravieţuit totuşi în zona egeeană, unde Vechea Civilizaţie Europeană a persistat timp de alte două milenii în comparaţie cu zona dunăreană a Europei. Ca atare, nu poate fi surprinzător să observăm similitudini între sistemul de scriere „vechi european” şi scrierile egeene din epoca timpurie a bronzului, minoică şi cipriotă. Analogiile dintre semnele „vechi europene” şi acelea din silabarul clasic cipriot sunt şocante, ducând la ideea că scrierea „veche europeană”, apărută cu circa 4000 de ani înaintea linearului A cretan ori a celui cipro-minoic a fost o scriere înrudită cu acestea şi, probabil, precursoarea lor, inventată de vorbitori de idiomuri ne-indo-europene.

silabarul_cipriot

Câteva cuvinte despre istoricul descoperirii semnelor

Existenţa unei scrieri preistorice în sud-estul european a fost semnalată prima oară în anul 1874, când Zsófia Torma a întreprins săpături pe dealul de la Turdaş, lângă Alba-Iulia.
Descoperirile, constând din obiecte ceramice, figurine, fusaiole şi alte obiecte, cu peste 300 de semne incizate, au fost treptat distribuite muzeelor din Berlin, Mainz, München şi Cluj. În anul 1910, Marton Roşca a reluat săpăturile de la Turdaş, reuşind să clarifice tipologia ceramicii şi secvenţele stratigrafice. Contribuţia sa constă în aranjarea şi publicarea materialului rezultat în urma săpăturilor Zsófiei Torma.

zsofia_torma

Alte semne au fost observate pe obiectele descoperite de M. Vasic în anul 1908, în situl de la Vinča, de lângă Belgrad. După parerea sa, semnele de pe vasele şi de pe figurinele de la Vinča aveau valoarea unor litere, el găsind analogii cu inscripţiile de pe vasele greceşti arhaice de la Lesbos. Cinzeci de ani mai târziu, la o altă aşezare importantă a culturii Vinča, cea de la Banjica, de asemenea lângă Belgrad, s-au efectuat săpături de către Todorovič şi Cermanovič, găsindu-se sute de inscripţii pe ceramică, pe obiecte de cult şi pe figurine. La nord de Vinca, în siturile din bazinul Tisei, în sud-estul Ungariei, s-au descoperit câteva vase şi figurine remarcabile cu inscripţii. Chiar şi mai la nord, în Cehia şi Slovacia, s-au identificat vase cu inscripţii aparţinând culturii ceramicii liniare, contemporane cu faza timpurie Vinča.
În anul 1950, Morfova a publicat o descoperire şocantă, făcută la intrarea unei peşteri de lângă satul Sitovo, în zona centrala a Munţilor Rodopi, în Bulgaria; este o inscripţie pe stâncă, de 3,4 m lungime şi cu caractere de 13-16 cm înalţime. Această descoperire nu a stârnit niciun interes timp de două decenii, până când a fost menţionată de Todorovič în anul 1971.
Ceramica de tip Karanovo, faza 6, demonstrează că utilizarea scrierii era o practică raspândită în acele timpuri, atâta timp cât asemenea inscripţii sunt frecvente în culturile Karanovo, Vinča şi Tisa. Numeroase plăcuţe, peceţi, recipiente de sacrificiu, vase antropomorfe şi figurine – toate purtând inscripţii – din cultura Karanovo sunt deocamdată nepublicate.

Unul dintre cele mai edificatoare exemple de obiecte purtând o inscripţie „veche europeană” a fost găsit în anul 1969, în timpul săpăturilor întreprinse la Gradesnica, lângă Vraca, în nord-vestul Bulgariei. Este vorba de un castron aproape plat, cu scriere pe ambele părţi. Faţa este împărţită de patru linii orizontale în patru registre, fiecare conţinând de la patru la opt semne. Pe spate este incizată o figură umană schematizată, alcatuită din V-uri sau triunghiuri înconjurate de semne liniare. În acest sit s-au mai găsit modele de temple şi vase antropomorfe cu inscripţii.

karanovo

Actualmente se cunosc aproape o sută de aşezări unde au fost descoperite obiecte cu inscripţii, materialul din fiecare aşezare fiind reprezentat fie de obiecte izolate, fie de cantităţi mari, ajungându-se în unele cazuri la peste 300 de obiecte. Majoritatea acestor aşezări este cuprinsă în grupurile culturale Vinča şi Tisa din bazinele Moravei, Dunării şi Tisei, în teritoriile de azi din Serbia, estul Ungariei, nord-vestul Bulgariei şi vestul României, precum şi în cadrul culturii Karanovo (3-6, Boian-Gumelniţa) din centrul Bulgariei şi sudul României. Semne înscrise sau pictate, neobservate anterior, sunt acum identificate pe ceramica Dimini, Cucuteni, Petresti, Lengyel, Butmir, Bukk şi a ceramicii liniare; ca atare, nu mai este corect să se vorbească despre scrierea Vinča ori despre tăbliţele de la Tărtăria ca fiind singurele exemple ale acestui fenomen. Este acum clar că scrierea a fost o caracteristică generală a Vechii Civilizaţii Europene din mileniile 6-5 î.e.n.

Sursa:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *