Petru Cercel – ambasador cultural al Ţării Româneṣti

Petru Cercel – ambasador cultural al Ţării Româneṣti

Fragment de cronologie din cartea în curs de lucru: Istorie Pierdută. Cronică Românească de Istorie Veche a anilor 1400 – 1601. Autori: Adrian Anghel,  Cristian Moşneanu şi Cornel Bîrsan.

Comparativ cu ceilalți voievozi, Petru Cercel, nu s-a limitat ȋn a unelti politic, săpându-si adversarii, ci a avut preocupări cu totul deosebite, ajungând a-ṣi ȋnsuṣi o cultură vastă, fiind unic ȋn acest sens ȋn rândul domnilor munteni. Spre deosebire de ceilalţi principi români, are meritul de a fi cel dintâi ce face cunoscut neamul său ȋn rândul străinilor. Calitatea cea mai mare a lui Cercel este aceea că știe a darui din cunoștințele sale, făcându-i pe cei cu care intra ȋn contact a face acelaṣi lucru, iar el reuseṣte să ȋnsuṣească cu uṣurinţă cunoṣtinţe din domenii diferite, ȋncât ajunge a fi considerat drept model de principe chiar ṣi ȋn Italia unde exista vărful culturii europene ȋn acea perioadă. Ȋn Constantinopol se pregăteṣte cu profesori de seamă, ȋn Rhodos ȋnvaţă limba greacă ṣi turcă, ajungând ȋn Transilvania ȋnvaţă ungurește, ȋn Germania ȋnvaţă nemțește, la curtea regelui Franţei ȋsi perfecţioneaza limba franceză și așa mai departe, ȋnvaţă limba fiecărei ţări pe unde merge, ajungând la performanţa de a cunoaṣte 12 limbi străine.

Activitatea ṣi creaţia literară ṣi-o ȋncepe ȋn timpul primii ṣederi ȋn Italia, creându-ṣi ȋntr-un timp foarte scurt faima de “ȋnvăţat mărinimos ṣi valoros” (Franco Sivori, Memoriul) ȋn cercurile de intelectuali genovezi unde se afla. Ajungând apoi ȋn Franţa se ȋnvârte printre multe persoane literare cu care discuta ore ȋntregi “pentru a ȋnvăţa ṣi alte lucruri ṣtiinţifice”(ibidem). Tot ȋn Franţa compune ṣi singura lui creaţie ce se mai cunoaṣte astăzi, “Imn inchinat lui Dumnezeu” din care reiese vasta sa cultură literară ce ȋṣi pune amprenta asupra conţinutului versurilor. Petru Dimitrie cunoṣtea foarte bine poezia marilor poeţi contemporani cum ar fi Ariosto ṣi Pierre de Ronsard, pe care l-a cunoscut ṣi care a avut rolul de a-i deschide alte orizonturi literare. Totuṣi, cel care l-a influenţat cel mai mult a fost scritorul Desportes, favorit al regelui Henric al III-lea.(G. Larson, Histoire de la literature francaise, p.29).

Imnul lui Petru este scris ȋn terţete, având rimă obiṣunuită ṣi foarte simplă, versuri care au foarte puţine retorisme, ceea ce denotă faptul că scrierea lui este plină de substanţă, neavând nevoie de alte lucruri pentru a compensa lipsa de talent, așa cum se ȋntâmplă ȋn cazul poeţilor mai puţin talentaţi. Despre această poezie, diplomatul ṣi eruditul Stefano Guazzo (fondator al “Accademia degli Illustrati in Casale Monferrat”) spunea: “Cu adevărat capitolul acesta slăveṣte pe pământ ṣi ȋn cer pe autorul lui, căci e plin de suflare, pe cât de evlavioasă pe atât de poetică ṣi mă gândesc că lungile ṣi tristele rătăciri i-au câṣtigat acestui principe, pe lângă alte daruri, ṣi această mare cinste de a fi numărat printre poeţii toscani, care fericire abia de se găseṣte la vreun principe italian din ziua de azi ” (St Guazzo, dialoghi piacevoli, p.27).

Odată ce ajunge pe tronul Ţării Româneṣti, Petru Cercel nu se debarasează de preocupările artistice. Cea mai bună dovadă este dată de realizările sale: biserica, palatul, grădinile, fântânile ṣi portretele comandate de la artiṣti. De asemenea, ṣi ȋn timpul domniei ȋṣi desăvârṣeṣte o operă poetică despre care din păcate nu mai ṣtim nimic astăzi.

Aflat ȋn inchisoarea din Hust “studiază ȋntr-o carte istoriile ȋntregii lumi ce i-a fost trimisă ȋn fortăreaţa din Chioar de către părinţi iezuiţi de la Cluj (…)” ṣi “compune versuri, o oarecare istorie ṣi se delectează mult cu poezie ”(mărtuire a servitorului din timpul ȋntemniţării reprodusă de Franco Sivori ȋn Memoriu). Din păcate niciuna din aceste scrieri nu se mai păstrează, iar acest lucru reprezintă o adevărată pierdere pentru literatura noastră, scrierile lui ar fi putut reprezenta un punct de plecare ȋn poezia românească ȋn paralel cu apariţia limbii literare române scrise ce se iveṣte ȋn aceeaṣi epocă.

Toți contemporanii lui europeni ce ȋl cunosc rămân profund impresionaţi de calităţile sale intelectuale. Francesco Puggiella (legiuitor ṣi poet toscan) ne spune despre el că are “o anume abilitate plină de graţie ṣi de dragoste, la care se adaugă o ȋnfăţiṣare binevoitoare că nu poţi judeca de unde primeṣti mai multă satisfacţie: din vorbirea sau din privirea lui cu care subjugă ca ṣi cu niṣte lanţuri ṣi strânge ȋn veṣnică supunere inima altora…El poartă imprimată , pe suverana sa frunte , imaginea vie a mărinimiei, din pieptul căruia ies comori ” (St. Guazzo, dialoghi piacevoli, p.22).

Despre impresia pe care o lasă Petru Cercel papei Sixtus al V-lea Sivori spune următoarele: “Printre altele avu să spună Sfinţia Sa, vorbind cu unii cardinali, că a cunoscut mulţi oameni dar n-a găsit niciunul atăt de cunoscător al tuturor lucrurilor din lume ca Principele Valachiei”(Franco Sivorii, memorial, p. CCIII)

Ȋn cronica Fuchsia-Lupio-Oltarodium se arată cum “toţi se miră de ȋnfăţiṣarea lui cea maiestuasă, de vorbirea lui cea curată aproape ȋn toate limbile europene ṣi de ȋnalta lui ȋnţelepciune “. (Chronicon Fuchsia -Lupio –Oltarodium-p.77).

Concluzionând, putem afirma că prin ȋntreaga activitate acest principe ȋṣi găseṣte un loc de frunte atât ȋn cultura românească cât ṣi ȋn cea apuseană.

 

Imn-rugăciune catre Hristos Dumnezeu

“Stăpâne Domn pe-adânc şi pe văzduhuri,

Tu, ce-ai făcut pământ şi cer şi mare,

Pe om din lut şi nevăzute duhuri;

Tu, care din Fecioară întrupare

Ai vrut să iei, Părinte preaputernic,

Ca să-nviezi şi să ne dai iertare;

Tu, ce vărsându-Ţi sângele cucernic

Ai sfărâmat a iadului tărie

Şi l-ai legat pe diavolul nemernic;

Tu, ce-ai deschis a Ta împărăţie

Şi blând Te-arăţi şi milostiv cu mine,

Spre-a-mi face Raiul veşnică moşie;

Ascultă, Tată, ruga mea ce vine

La Tine arzătoare şi plecată,

Tu, ce-ai fost om ca să mă-nalţi la Tine.

Cum voi plăti, Stăpânul meu, vreodată

Atâtea bunuri mie hărăzite,

Şi ce-aş putea să-ţi juruiesc răsplată?

Mă-mbelşugaşi cu daruri nesfârşite,

Fiind nevrednic eu, şi cu-ndurare

M-ajuţi mereu, mă-ndrepţi din căi greşite.

Tu nu pui preţ pe-averi sau pe odoare,

Pe perle, nici pe pietre nestemate,

Căci tot ce e, e-al Tău, Stăpâne mare(…)”

 

( Poemul acesta al lui Petru Cercel a fost publicat, în italiană, în volumul lui Stephano Guazzo, Dialoghi piacevoli, Veneţia, 1586.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *