Moștenirea istorică a lui Nicolae Densușianu

Moștenirea istorică a lui Nicolae Densușianu

densusianuDe obicei, când publicul aude de Nicolae Densușianu, merge cu gândul imediat la lucrarea sa “Dacia preistorică”, lucrare ce a fost considerată extrem de controversată în ultimii 100 de ani, de când a fost publicată. Conținutul acesteia a fost caracterizat ca fiind fabulație și implicit nu poate fi considerat o sursă documentară pentru istoria României. În realitate, Densușianu a petrecut aproape 40 de ani din viața sa ca să documenteze această carte care, în pofida muncii colosale întinsă pe 4 decenii, a rămas neterminată.

Densușianu nu a dorit să fie celebru și recunoscut, lucru ce reiese imediat din modul în care a fost caracterizat în prefața cărții sale de C.I. Istrati:

În revista “Căminul Nostru” dela 1 Aprilie 1911, primul său articol începea cu următoarele cuvinte:

“La sfârșitul săptămânii trecute ziarele publicau, probabil după informațiile poliției, o notiță cu caractere mici cam în această cuprindere: S-a găsit mort, la locuința sa din str. Sfinților, Nicolae Densușianu, Bibliotecarul Statului-Major al Armatei. Cam tot atâta ar fi spus și rubrica decesurilor dela Ofițerul Stării Civile, și ca concluziune, Nicolae Densușianu se desparția de această lume tot așa de modest, precum trăise în ea. Nu pleca din lumea aceasta cu sgomot și alaiu, pentru că ziua de înmormântare nu era – ca pentru numeroși alții – singura în care i se mai pomenia numele”. […]

Rar s-a mai văzut un om mai hotărât în a-și sacrifica vieața lui – căci el de 40 de ani nu mai trăia decât pentru un anumit scop, – care să părăsească toate plăcerile vieții, să se izoleze de lume, să renunțe la familie, să se despartă voit și hotărât de tot și toate, pentru a-și consacra toată activitatea de care era capabil, realizării numai unui vis frumos ce ducea la desmormântarea unui trecut de aur al neamului său.

Nicolae Densușianu – Dacia preistorica, prefața, pag. I

În acești 4o de ani cât a adunat materiale și a elaborat “Dacia preistorică”, a strâns de asemenea documente și pentru o serie de lucrări foarte puțin cunoscute, însă cu o valoare istorică de necontestat. Două dintre acestea sunt “Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria”, precum și “Istoria militară a poporului român”, păstrată in manuscris, nepublicată la momentul morții lui și de asemenea neterminată. Acest manuscris este publicat în 2002 de I. Oprișan, la editura Saeculum (după ce a fost publicat în revista Manuscriptum între anii 1979-1980 și după ce au fost realizate două copii dactilografiate, păstrate în fondul Bibliotecii Academiei Române).

Despre modalitatea de abordare și cercetare a lui Densușianu, scrie I. Oprișan în prefața cărții publicate în 2002. Bineînțeles, face referire doar la izvoarele istoriei militare, însă cu această descriere se poate observa îndeaproape metodologia lui Densușianu:

După cum am avut ocazia să arătăm și până aici, izvoarele istoriei militare utilizate de Nic. Densușianu sunt multiple și variate.

Multitudinea lor își află explicația, înainte de toate, în însăși formația larg umanistă a savantului, care îmbrățișa, cu egală competență, domeniile filologiei și istoriei, folcloristicii și mitologiei, literaturii și religiei, științelor juridice și economiei.

Multitudinea perspectivelor e justificată, însă, în aceeași măsură, de dificultatea extremă a subiectului, pentru luminarea căruia izvoarele strict istorice sunt cu totul insuficiente. Ne referim, în special, la perioada veche și la epoca de până la întemeierea Țărilor Române, unde abordarea pluridisciplinara rămâne încă și astăzi – în pofida numeroaselor descoperiri ulterioare, în special, de natură arheologică – singura modalitate științifică de reconstituire a faptelor.

Se înțelege că savantul apelează, ori de câte ori are posibilitatea, la documente. Spre a le afla, el întreprinde ample cercetări în marile biblioteci de pe teritoriul Transilvaniei și al Ungariei, în colecții și arhive particulare. Cele 6 tomuri ale vastei colecții “Hurmuzachi” de Documente privitoare la istoria românilor, “culese și însoțite de note și variante” de Nic. Densușianu, prețiosul florilegiu Monumente pentru istoria Țărei Făgărașului (1885) înmănunchează doar o parte din “fântânile istorice” descoperite. […]

E evidentă, la Nic. Densusianu, tendința îmbrățișării exhaustive a tuturor izvoarelor cunoscute, ca și dorința fondării perpetue a afirmațiilor pe temeiul indiscutabil al mărturiilor scrise, al actelor și inscripțiilor.

Nicolae Densușianu – Istoria militară a poporului român, prefața, pag. 19

Rămâne însă următoarea întrebare: dacă Densușianu s-a folosit de toată gândirea lui analitică și a încercat să epuizeze toate documentele atunci când și-a elaborat lucrările despre revoluția lui Horea și despre istoria militară a României, de ce ar fi fabulat în cei 40 de ani cât a durat scrierea Daciei preistorice? Și de ce ar fi fabulat pe o lucrare ce are o întindere de 1152 de pagini?

În loc de încheiere, va invităm să citiți prefața scrisă de Nicolae Densușianu în 1887, când a publicat primul volum de documente în colecția Hurmuzachi, documente ce făceau referire la perioada 1199-1345 (apăsați pe prima poză pentru a deschide galeria).

  • Densusianu - Hurmuzaki - 1887 - 1
  • Densusianu - Hurmuzaki - 1887 - 2
  • Densusianu - Hurmuzaki - 1887 - 3
  • Densusianu - Hurmuzaki - 1887 - 4

Surse:

  1. Nicolae Densușianu – Dacia preistorica, editura Arhetip, București, 2002
  2. Nicolae Densușianu – Istoria militară a poporului român, editura Vestala, 2003
  3. Nicolae Densușianu – Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria, Tipografia Carol Gobl,  București, 1884

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *