Legile belagine (Leges Bellagines) – II

Legile belagine (Leges Bellagines) – II

Vezi aici prima parte.

Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului european. Acest lucru este posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior. Un exemplu grăitor ȋn acest sens, este reprezentat de turdetani. După particularităţi, turdetanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungariei (Panonia). Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi scrise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.[1]

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor,  există două puncte de oldmanuscriptreferinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes[2] şi teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit)[3]. Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getica a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut. Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn generaţie. Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găși trebuinţă acestor ȋnvăţături. Adaugând la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de legi pe care le-a şi comentat și care s-au impus printre credincioşi şi printre slujitorii preoţi[4]. “Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachie sau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Mos Valachorum)[5].

După anul 106 când statul dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce va sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte. Legea  după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a romanilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Batrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnseamnă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prin derivare, apar alte cuvinte precum: moşie, moştenire, moştenitor, moşnean.

Las, ȋn loc de concluzie, spusele istoricului got Iordanes “Belaginele există şi astăzi” iar pe cei ce vor avea răbdarea necesară ȋi invit la lectura unei forme ”rotunjite” a ȋnvăţăturilor:

1. Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu și Veșnic, din care vin toate şi prin care ființează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mișcarea și nemișcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină și tot ce vine din lumină prinde viață şi ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina și din lumină tunetul și focul ce se revarsă, așa este și gândul omului, el trece în vorba omului și apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină și un tunet. Lumina omului este gândul său și aceasta este averea sa cea mai de preț. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care sefăptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semeț și ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiași pași îi faci în vârful muntelui ca și în josul său, același aer este sus ca și jos, la fel crește copacul în vârf de munte ca și în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeț ca și pamântul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul și nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânța prea adâncă nu răzbate și prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ își trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeași cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminței care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina seminței este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveste râul și ia aminte la învățătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar crește tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, și lucrurile așa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este și gândul cel bun și drept rânduit, el își face loc printre pietre și stânci, nu ține seama de nimic, își urmează drumul și nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este și mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta și nu o uita, acel firicel de apă știe unde va ajunge, căci una este cu pământul și toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârșit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă și vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ți fie gândul limpede până la sfârșit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mișcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ și munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, ferește-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefirești. Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune, hoție și vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rușinea, neputința, sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusețea lor sau după râvna lor, căci și unul și altul a lăsat din ceva pentru a crește în altceva. Cel bogat este sărac în liniște, cel tare este slab pentru altul și cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mișcătoare, asemeni este și omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuința sau frumusețea? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul? Doar cunoașterea și înțelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Și degeaba ai cunoaștere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înrosit a fost rece și se va răci iarăși. Vasul a fost pământ și va fi iarăși pământ. Pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor și se va stârpi iarăși peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristețe și liniștea în neliniște. Fierul și focul ajută omul, dar îl și vătămă. Si aceeași râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neștiute și nebătute de ceilalți dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, lamărirea puterii și a se măsura cu alții. Ferește-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naște; ea te va coborî mai jos de dobitoace și te va despărți de fratele și de vlăstarul tău.

12. Neînțeleptul este mânat de râvnă, dar înțeleptul încalecă râvna. Neînțeleptul suferă când râvna îl duce la pierdere și la cădere, dar înțeleptul întotdeauna găsește câștigul în pierdere și înăltarea în cădere.

13. Trufia răcește iubirea inimii și o face în dușmănie și nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere și chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufie, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun și vorba înțeleaptă îți pot potoli necazul, îți pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferința este umbra trufiei.

15. Nu îți lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele așa cum vin, așa pleacă. După orice zi vine și noaptea, și după iarnă vine primăvara, căci așa este rânduit și așa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc și apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate și nesfârșite ramuri, și asemenea izvoarelor minții și sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare și un foc fac să crească toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace și oameni– și din aceeași vatră vin și către aceeași vatră se întorc, și vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic crește lângă cel mic fără a-i face rău, așa să fiți între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic și nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca și hoțul. Aruncă un lemn pe râu și mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip și în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire și nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce privește prin ochii tăi este același cu cel ce privește prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri lovește înapoi. Fructul copt este ușor de luat, cel necopt este greu de luat și gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îți va amărî sufletul. Cum crește cadrul, așa crește și stinghia și cum crește roata așa crește și ispita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă și nu a locuit dintru început în inima ta; Dacă nu crește prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta înțelepciunii, iar cel trufaș se pune singur lângă dobitoace. Înțelepciunea este mai prețuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minții și sufletului tău și este rodul cunoașterii udată de vreme.

20. Nu-ți amărî sufletul când simți durerea și neputința, ci mai degrabă caută să te folosești de ele pentru îndreptare , căci în rod ai și sămânța. Nu se poate ca o sămânță bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna lovește înapoi, răutatea și neadevărul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferință.

21. Mergi la izvor când sufletul ți-e aprins, scormonește în apa limpede și asteaptă până ce devine iarăși curată. Așa se va duce și aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina seminței. Asemeni ei este gândul tău, și cum sământa nu se poate fără coajă, așa este și gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voința, iar fără voință, gândul se usucă și nu folosește la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminței, iar voința și răbdarea fac mlădița firavă să razbată pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveselește-ți inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul își anunță venirea cu o floare, tot așa fapta omului este văzută de cel cu mintea și simțirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar și la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri deșarte și le schimbă de la o zi la alta, vorbește mult și lenea i-a învelit brațele și picioarele. Cel grabnic avut ori e hoț și înselător, ori vede mai bine necazul altuia și caută a-l amăgi, de acolo își trage grabnica avuție.

25. Fii blând și răbdător cu cei de lângă tine, căci așa cum te porti tu cu ei, așa se poartă și alții cu tine, căci simțirea lui este la fel cu simțirea ta, din aceeași suflare este și simțirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeași lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este și slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl și coboară; rămâi în limpezimea minții și simțirii tale și vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel ușor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ți fie mintea și simțirea, și ia seamă de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniștea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ți puterea din răbdare și din liniște și folosește-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viață lungă și tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ține putin. Așa este și cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoaștere, iar necunoașterea prinde putere prin neadevăr, lene și trufie.

29. Soarbe cunoașterea de la cei cu barba albă și neroșită de vin și lasă vremea să o îmbrace cu înțelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit și gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoașterea lucrurilor și creșterea înțelepciunii.

30. Multumește pământului pentru toate cele ce-ți oferă, multumește cerului pentru ploaia care îți hrăneste pământul, multumește soarelui pentru căldura și lumina casei tale și a pământului tău, multumește lunii pentru liniștea somnului tău, multumește stelelor că veghează asupra somnului tău, multumește muntelui pentru povețele și fierul ce-l iei din el, multumește pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumește izvorului pentru apa ce-o bei, multumește copacului pentru lucrările ce-ți arată, multumește omului bun ce-ți aduce bucurie și zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună crește cu iarba rea, așa sunt și oamenii, dar ține seama că purtarea lor cea rea este semănată și crescută din teamă și neputințe, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor și nu căuta a-i îndrepta din vorbe și mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău? Așa este și cu omul, de vei vrea să-l îndrepți, adu-i pentru început gândul și simțirea la ce este plăcut atât omului bun, cât și omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeași roată venind. Cine vede mai bine?

32. Doar cel înțelept poate vedea limpezimea și liniștea din mintea și sufletul celui tulburat, căci cel înțelept a fost odată și el la fel ca și cel tulburat și roadele amare l-au făcut să țină seama de alcătuirea ființei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui și acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii și iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său și iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea și simțirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumusețea și priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori și dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeași mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai înțelept decât prunul sau părul? Este mâna stângă mai bună ca dreapta? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus își au rostul lor și cele de jos își au rostul lor, cele mari își au rostul lor și cele mici își au rostul lor, cele repezi își au rostul lor și cele încete își au rostul lor, cele ce au fost și-au avut rostul lor și cele ce vin își vor avea rostul lor.

34. Neputința vine după răutate și neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău și a celui de lângă tine are aceeași vatră și rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele minții și sufletului aproapelui tău. Adu-i liniștea în suflet și limpezimea în minte și bătrânețile tale vor fi ca pomul copt, oasele și tăria ta nu vor slăbi și te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmașilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău și întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiți cu iubire și nu cu trufie căci acolo îți sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiți cu privirea de prunc și fără teamă.

36.Cele tari, cele slabe și cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea și toate acestea le găsești în om și toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară și să nu fie și înăuntru. Ia seama la toate acestea când îți apleci privirea înăuntrul tău și vei găsi toată înțelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul ființei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această înțelepciune și asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu și Veșnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusețea ochilor și minunăția alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea și suflarea Focului cel Viu și Veșnic care este în fiecare și al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din puținul care se vede…

38. Curățenia trupului și desfătarea sa prin simțuri te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare și nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare și frigul, unde este dulcele apare și amarul, unde este plăcutul apare și neplăcutul, unde este mireasma apare și duhoarea, iar unde este râs, și plânsul pândește.

39. Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni și de cei înțelepti, hărnicia, mulțumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr și de vorbele deșarte, ferirea de ceartă și de mânie, buna purtare între semeni. Dimineața să te trezesti cu ele, ziua să le porți mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn și astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputința, boala și răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, voința, curajul, răbdarea, modestia și ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veșnic și, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primești adevărata cunoastere și înțelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăție, rodnica și trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea și ura, unde este voința poate apărea și delăsarea, unde este curajul poate apărea și frica, unde este răbdarea, poate apărea și graba și unde este modestia poate apărea și trufia. Căci mișcătoare sunt și cele ce se văd și cele ce nu se văd din ființa omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândește și acesta este cel ce vede mișcarea în nemișcare, este cel care dincolo de toate aceste virtuți se desfată în cunoașterea și liniștea ce întrece orice bucurie, iar atenția, echilibrul și limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine și răul ca rău, este atras de una și fuge de cealaltă, dar înțeleptul vede și frumosul și urâtul, simte și frigul și căldura, și finețea și asprimea, aude și plăcutul și neplăcutul, gustă și dulcele și amarul, simte și mireasma și duhoarea și nu face judecată între ele. El vede deslușit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage și urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început și se va face iarăși amar, plăcutul se naște din neplăcut și neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înțeleptului pentru că cele bune și plăcute hrănesc și bucură trupul și simțurile sale, iar cele neplăcute neînțeleptului hrănesc mintea și înțelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor și semințele viitoarelor bucurii.

43. Nu este ușoară cărarea zeilor, dar nu uita nicio clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, ușorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care unește este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul și scurtul au același mijloc; cercul mic și cercul mare, globul mic și globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul și văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre înțelepti este cel ce o pricepe.

45. Înțeleptul unește pe cel ce vede cu cel ce gândește, cel ce simte cu cel ce face, dar neînțeleptul îi desparte. Deschide-ți bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte și cel ce gândește sunt asemeni norilor care vin și pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veșnic și lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viață și moarte, dincolo de bine și rău, dincolo de frumos și urât, dincolo de curgerea timpului.[6]

[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913, P. 294.

[2] Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI). A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana și De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.Getica se vrea a fi o istorie a geţilor.

[3] Dionisie cel Smerit (470 – cca 545), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anulnașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian. Prăznuirea sa se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.

[4] Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008, P.17.

[5] Ibidem 1 P. 878 ,

[6] Sursa citată : enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

______

Bibliografie :

● Haralambie Mihăilescu, Gheorghe Ștefan, Radu Hâncu, Vladimir Iliescu, Izvoarele Istoriei României (Fontes Historiae Dacoromane), Vol II, Editura Academiei Române, Bucureşti , 1970;

● Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008;

●Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913 ;

●Platon, [Critias ], partea II-a;

Internet,[Hiperborea];

Internet,[classics.mtu].

Internet,[enciclopediagetodacilor.blogspot.ro].

Sursa: http://scrieliber.ro/legile-belagine-leges-bellagines-ii/

4 Responses »

  1. Salut!
    Interesant articol!
    Te rog spune-mi si mie care este sursa acelor frumoase ziceri. Cine le-a scris in acea forma finala pe care tu ai postat-o.
    Multumesc mult!

    • Buna ziua,
      Dionisie Exigul(n. c. 470, decedat în c.545, la Roma, fost un teolog din Scythia Minor „Dobrogea”) cel care  a pus bazele calendarului creştin, împărţind istoria în două perioade – „înainte de Hristos” şi „după Hristos”, responsabilul Marii Arhive Sinodale a Bisericii din Contantinopole “a avut în bibliotecă Belaginele” (N. Dură-„Străromânul Dionisie Exigul”) El a ţinut legătura cu cei de-acasă. Ştiutor de carte multă, cunoscând bine aceste legi morale, de bază pentru dacii trăitori, le-a lărgit importanţa, completându-le, valorificând şi tradiţiile orale şi a format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printre credincioşi, şi printre slujitorii preoţi.
      Aceste legi le-au păstrat şi urmaşii; în diferite documentele istorice din evul mediu mijlociu, în Banat se numesc Jus Walachie, în Transilvania, în Ţara Românească şi în Moldova, Lex Vlachorum, sau Jus et Consuetudo; în Ungaria – Antiqua Valachorum Lex et Consuetudo
       sau Mos Valachorum. Pe aceleași principii este și codul numit și Lex Romana Utinensis (sec.VI, VII ) despre care Schzupfer (L. R. U. pag.85, I, 6. 2.) spune că au fost copiate după un cod barbar și că au fost scrise, la început, nu în latină, ci într-o limbă barbară.
      Bethman — (Hegel, Storia della constituzioni dei municipii italiani-1881, p.221), crede că această lege îşi are originea în Istria. Concluzia o trage tot N. Densusianu ( Dacia Preistorică) „Idioma în care e scrisă are particularităţi caracteristice limbii vorbite în Carpaţi și Marea Neagră. Chiar și principiile fundamentale ale legii se întemeiază pe Lex Antiqua Valachorum“, (op cit. p.906).
          Belaginele stau la baza dreptului roman și bizantin de mai târziu. Frumuseţea acestor legi,  îi apropia pe oameni de Cer şi-i ţinea drept, pe Pământ. Mai multe detalii despre Belagine se găsesc  în cartea “Sufletul neamului romanesc” ,Vasile Tripan, pag 58. Forma această a legilor este luată  de pe  http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/2011/09/legile-belagine-legile-frumoase.html, publicată  în  data de 2 septembrie 2011 de către domnul Nicolae Pintilie sau se mai poate găsi în ” Legile lui Zamolxe,  Remer Ra,  Editura Deceneu, 2009.
      Mulțumesc frumos

  2. Pingback: The Belagines (The Divine Laws) | ΛRCODΛBΛRΛ

  3. Astept de ani si ani aparitia adevaratelor legi belagine sau a Lex Valachorum-lui , insa nimic. Chestiile “poetice” de mai sus n-au treaba cu societatea sateasca care-si transmitea pe cale orala si in cuvinte simple, prea putin poetice, legile strabune..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *