Confruntări militare ale principilor valahi între 1390-1456

Confruntări militare ale principilor valahi între 1390-1456

Informații compilate din “Istorie Pierdută. Cronică românească de istorie veche” (lucrare ȋn pregătire) Autori : Adrian Anghel, Cornel Bȋrsan ṣi Cristian Moṣneanu.

1390 – În toamna anului 1390, Baiazid I atacă şi cucereşte Vidinul şi-l alungă pe ţarul Straţimir.Cu această ocazie pătrund şi în Ţara Românească, ucigând şi jefuind comunităţile de la nord de Dunăre.

1391 – Mircea cel Bătrân atacă, în primavara anului 1391, trupele turceşti conduse de către Firuz Bei şi le decimează. În urma victoriei obţinute, domnitorul român reocupa Vidinul, şi-l repune în drepturi pe ţarul Straţimir.

1393 – Baiazid ocupă ţaratul de la Târnovo, luându-l în prizonierat pe ţarul Ioan Şişman. Mare parte a Vlaho-Bulgariei va fi anexată în noul imperiu turc şi transformată în paşalâc, graniţa stabilindu-se la Dunăre. Cu aceasta ocazie este cucerită şi cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea.

1394 – La începutul anului 1394, Mircea, pătrunde cu o puternică cavalerie românească până la poalele versantului meridional al Munţilor Balcani, la Karnobat, unde distruge bazele achingiilor otomani.

1394 – În toamna anului 1394, Baiazid pătrunde în Muntenia în fruntea oştilor sale, ucigând şi distrugând totul în calea lor

10 Octombrie 1394 – Bătălia de la Rovine. În urma bătăliei de la 10 octombrie 1394, Mircea obţine una dintre cele mai mari victorii din istorie. Armata otomană a fost în mare parte decimată. Cavalerul cruciat Philippe de Mezieres va relata sugestiv acest fapt:  „Baiazid a avut o altă bătălie < înainte de cea de la Nicopole > contra românilor, în care a fost înfrânt cu desăvârşire şi a pierdut în jurul a 30.000 de turci, care au murit în bătălie. Umilit, Baiazid I, cu trupele rămase se va retrage, în grabă la sud de Dunăre, începând munca de reîntregire a armatei otomane.

batalie_cu_turcii

1395 – În primavara anului 1395, Baiazid lansează o noua campanie împotriva Ţării Româneşti. Armata turcă de circa 40.000 de oşteni va fi susţinută şi de circa 8.000 de oşteni sârbi conduşi de catre regele Marko Kraljevic (1371-1395).

17 mai 1395 – Bătălia de pe râul Argeş. Oştile lui Mircea vor hărţui neîncetat armata turcă, aplicând şi strategia pământului ars. După mai multe ciocniri, la data de 17 mai 1395 se dă bătălia de pe râul Argeş, undeva în aproprierea capitalei. După o lupta grea, cu mari pierderi de ambele părţi, Mircea se vede nevoit să se retragă spre munţi. Se pare că ajutorul solicitat lui Sigismund nu a sosit la timp, sau nu a sosit deloc. În acelaşi timp Baiazid îşi retrage oastea, în mare parte decimată şi se repliază la sud de Dunare. În bătălia de pe râul Argeş îşi vor pierde viaţa şi regele Marko Kraljevic, eroul legendar al sârbilor şi supusul lui, Constantin Dragas Dejanovici.

1395 – După bătălia de pe Argeş de la sfârşitul anului 1395, pentru a-şi reface oastea epuizată, Mircea se retrage în Ţara Bârsei. Acum va avea loc primul atac turcesc asupra Transilvaniei, atac conceput în ideea capturării sau uciderii lui Mircea.

25 Septembrie 1396 –  Bătălia de la Nicopole. Ambele armate s-au pregătit pentu bătălie. Francezii și aliații lor formau avangarda, iar Sigismund și-a împărțit trupele în trei: maghiarii ocupau centrul, transilvănenii formau aripa dreaptă, iar muntenii conduși de Mircea, formau aripa stângă. Baiazid și-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe, urmată de unitățile principale de arcași și de ieniceri, în timp ce corpul principal de oaste otoman și sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie. De aceea, cavalerii occidentali au crezut că se vor lupta doar cu un număr mic de spahii. Creștinii sunt zdrobiți. Cauzele dezastrului creştin de la Nicopole trebuie analizat prin lipsa unităţii de comanda a coaliţiei, utilzarea cavaleriei grele, incapabile să reziste atacurilor rapide ale cavaleriei uşoare şi infanteriei turce, şi mai ales a lipsei de experienţa. Să nu uităm că la anul bătăliei Jean de Nevers avea 25 de ani, iar Sigismund de Luxemburg, 28 de ani, raportat la vârsta de 41 de ani a lui Mircea, şi punând în balanţă şi experienţa acestuia în războaiele purtate împotriva turcilor.

1419 – La ȋnceputul anului 1419, Mihail I ȋntră ȋn conflict cu vărul său Dan al II-lea ce s-a ridicat cu pretenţii la tron. Dan al II-lea ce se găseṣte refugiat la curtea bazileilor bizantini chiar de la ȋnceputul domiei lui Mircea cel Bătrân, se bucură de susţinere politică ṣi militară a ȋmpăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul(1391-1425). Luptele se încheie cu deznodământ nefavorabil lui Dan.

1419 – Luptele dintre Mihail I si Dan al II-lea (aliat cu turcii) continuă ȋn toamna anului 1419. Ȋn octombrie, Sigismund de Luxemburg, aflat personal ȋn fruntea trupelor maghiare, soseṣte ȋn zona Banatului de Severin, hotărât fiind să demareze o campanie ȋmpotriva otomanilor. Sigismund ṣi Mihail I iṣi sincronizează acţiunile, reuṣind să instaureze temporat liniṣtea ȋn zonă respingandu-i pe turci.

1420 – Sultanul reuṣind să ȋnăbuṣească răscoalele din Asia ṣi Balcani, ȋn primăvara anului 1420, va declara un mare război sfânt contra Ţării Româneṣti (contra lui Mihail, beiul de la Kara Iflak) urmând să ȋṣi canalizeze ȋntraga forţă ṣi urgie asupra Valahiei. Această a II-a campanie otomană va fi condusă chiar de către marele padiṣah, care se găsea ȋn fruntea unei armate uriaṣe. Pentru ȋnceput, turcii atacă ṣi cuceresc fortăreţele dobrogene Enisala ṣi Isaccea ṣi după aceea pe cele din Muntenia: Turnu ṣi Giurgiu. Campania turcească a continuat prin jefuirea Ţării Româneṣti, turcii au capturat un mare număr de români pe care i-au luat ȋn robie. Ȋn atare condiţii, Mihail este nevoit să se retragă ȋn munţi asteptând ajutor militar din partea ungurilor.

23 Februarie 1423 – Dan reuseṣte să repurteze o glorioasă victorie asupra turcilor care pătrunseseră la ȋnceputul anului ȋn Valahia. Pe câmpul de luptă ṣi-au pierdut viaţa 36.000 de soldaţi otomani.

24 Ianuarie 1427 (?) – Începe a doua domnie a lui Radu Praznaglava (ajutat de turci) la sfărṣitul anului 1426 după că duce lupte grele cu rivalul său Dan al II-lea.

1424 – Cu sprijin militar unguresc, la ȋnceputul anului 1424, Dan duce o nouă luptă cu Praznaglava, lupta ce se ȋncheie cu un rezultat nefavorabil pentru el ṣi este nevoit să se refugieze ȋn Transilvania.

24 Ianuarie 1427 – Dan al II-lea alături de Don Pedro, fiul regelui Portugaliei ṣi comandant al oṣtilor maghiare, porneṣte spre Muntenia ṣi ȋn urma unei confruntari ȋl alunga pe Radu Praznaglava.

3 iunie 1428 – Ȋn data de 3 iunie 1428 armata maghiară a lui Sigismud de Luxemburg, ce era condusă  de comitele Ştefan de Rozgony trece Dunărea ṣi porneṣte un atac atât pe uscat cât ṣi pe apă asupra cetăţii sârbeṣti de la Golbuc apărată de otomani. Aliaţii maghiarilor erau moldovenii lui Alexandru cel Bun, soldaţi veniti din Genova ṣi Lombardia (200 de arbaletieri) ṣi Dan al II-lea (cel mai important aliat) cu o armată de 6000 ostaṣi (s-au mai găsit ȋn luptă cavalerii Petar Voda din Podoloia ṣi cavalerul polonez Staniša Cernji). Lupta se ȋncheie nefavorabil pentru aliaţi, iar principele român trebuie să plătească tribut ȋntreg otomanilor.

Iunie  1429 – Dan al II-lea atacă cetatea Chilia dar fără sorţi de izbândă.

11 Noiembrie 1430 – Dan al II-lea atacă din nou Chilia.

1 Iunie 1431 – După cum vedem ȋn cronicile sârbeṣti, Dan al II-lea moare foarte aproape de 1 iunie 1431 ȋn lupta cu turcii. Acest lucru poate fi confirmat ṣi din documente maghiare, când se specifică faptul că ȋn aprile 1431, Sigismund, aflându-se la Norimberga (Nürnberg), primeṣte vestea decapitării lui Dan al II-lea.

10 Iunie 1432 – O tabără turcească se găsea amplasată la Finta, ȋn apropierea capitalei Târgoviṣte. Pericolul iminent ȋl face pe Alexandru I să trimită mai multe scrisori braṣovenilor cerând ajutor. Ajutorul din partea ungurilor si al lui Alexandru cel Bun, ajunge prea târziu, astfel ȋncat Alexandru I Aldea este nevoit să facă pace cu turcii mergând la Adrianopol să se închine sultanului. Nu se știe dacă a existat vreo confruntare armată sau s-a încheiat direct pace.

Iulie 1432 – Turcii lansează o ofensivă contra Transilvaniei, ofensivă la care, ca vasal al sultanului, trebuia să ia parte ṣi Alexandru, principele valah. Această campanie este condusă de Sarzi, beglerbegul Rumeliei ṣi Hambza, Beglerbegul Anatoliei. Alexandru, pentru a arăta că de fapt este de partea creṣtinilor, prin comitele de Timiṣ, Ştefan Rogony, ȋl ȋnṣtiinţează pe regele Sigismund care sunt efectivele turceṣti ṣi ȋl asigură că va trece de partea lui când va sosi armata maghiară, impreună chiar cu Daud Celebi, un pretendent la tronul imperiului Otoman : “(…)de multe ori m-au înșelat turcii pe mine, acum vreau să le fac și eu tot așa; pe Dumnezeul meu că nu va rămânea nici sămânță de ei”. Asigurările “beiului karavlah” nu se materializează, nu reuseṣte să ȋṣi unească armata cu cea a maghiarilor, iar turcii reuṣesc să repurteze o răsunătoare victorie asupra creṣtinilor, prădând ṣi pustiind Ţara Bârsei.

5 Septembrie 1436 – Împreună cu oastea maghiară ṣi ajutat de boieri potrivnici principelui valah, Vlad Dracul intră ȋn Ţara Românească având o confruntare cu armata lui Aldea ce era sprijint de către turci. La 17 noiembrie 1436, la Constantinopol soseṣte vestea că armata turcească aliată principelui muntean reuseṣte să ȋnfrângă pe cea a boierilor revoltaţi aliaţi cu Vlad Dracul.

1438 – Turcii organizează o campanie contra maghiarilor iar Vlad ȋi ȋnsoţeṣte. Sunt prădate Mediaṣul, Sighiṣoara, Mureṣul ṣi părţi din suburbiile Braṣovului. Ȋn momentul asedierii Sebeṣului, Vlad care ţinea cu creṣtinii, le promite acestora că ȋi ajută iasă din robie cu condiţia ȋnsă de a se preda. Cetatea de Baltă ṣi Sibiul rezistă atacurilor, dar oastea otomană se ȋntoarce ȋncarcată cu pradă trecând prin pasul Branului.

18 Martie 1442 – Ȋn primavara anului 1442, otomanii organizează din nou o campanie contra Ungariei, armata turcească trece prin Ţara Românească ṣi pustieṣte Transilvania. Iancu de Hunedoara ce era guvernator al Ungariei ȋn acea perioadă este ȋnfrânt la Sântimbru.

23 Martie 1442 – După bătălia de la Sântimbru, Iancu de Hunedoaraîși reface armata și repurteazムo mare victorie, ucigându-l pe Mezid bei, comandatul oṣtilor turcesti, ṣi pe fiul acestuia.

9 Ianuarie 1443 – Pentru a-ṣi recăpăta tronul, spre sfârṣitul anului 1442, Vlad intră ȋn Ţara Românească ajutat de oaste turcească. Un detaṣament de oaste otomană este distrus la Porţile de Fier la trecerea spre Banat iar grosul armatei otomane este decimat de către Iancu de Hunedoara ȋntr-o bătălie ce se dă lângă râul Ialomiţa. Ca ṣi consecinţă a acestor evenimente, Vlad trece de partea creṣtinilor iar ȋn preajma datei de 9 ianuarie 1443 se găseṣte din nou la cârma ţării, ȋn local lui Basarab al II-lea.

10 Noiembrie 1444 – Regele Ungariei Vladislav I [Vladislav al III-lea Iagello, numit cel de la Varna, în poloneză Władysław III. Warneńczyk, (n. 31 octombrie 1424, Cracovia – d. 10 noiembrie 1444, Varna) a fost din 1434 rege al Poloniei și din 1440 concomitent și rege al Ungariei, sub numele de Vladislav I al Ungariei, în maghiară I. Ulászló.] declanṣează un nou război contra otomanilor, avand ȋn fruntea oṣtilor pe Iancu de Hunedoara. Vlad ȋi este alături lui Iancu cu o oaste de 7000 de ostaṣi. Ȋnaintea luptelor, Iancu ȋi cere lui Vlad ca membru al ordinului Dragonului, să depună jurământ de vasalitate regelui Ungariei, dar acesta refuză. Papa ȋl absolvă de jurământ dar ȋn locul lui Vlad va depune jurământ fiul acestuia, Mircea. Bătălia se dă la Varna ṣi are un deznodământ catastrofal pentru creṣtini, ce sunt respinṣi peste Dunăre. Aceṣtia retrăgându-se ȋn derivă sunt călăuziţi de către Vlad ṣi ostaṣii săi. Ȋn această bătălie ȋṣi pierde viaţa Vladislav I.

1445 – Are loc o expediţie a flotei burgunde pe Dunăre cu scopul de a-l găsi pe regele Vladislav I, despre care se credea că ȋncă mai trăieṣte. De asemenea, flota avea ca ţel demararea unei noi campanii contra turcilor, Vlad li se alătură ṣi ȋmpreună cuceresc cetăţile Giurgiu ṣi Turtucaia, iar alte două cetăţi, Silistra ṣi Turnu nu au putut fi luate de la turci. Alături de burgunzi ṣi de armata lui Iancu, Vlad trece Dunărea pe la Rahova iar turcii se retrag spre interiorul Bulgariei. Campania nu este ȋnsă continuată datorită lipsei de provizii. După această expediţie relaţiile dintre Iancu de Hunedoara ṣi Vald Dracul se ȋnrăutăţesc.

10 Noiembrie 1447 – Iancu de Hunedoara porneṣte o campanie contra “nelegiuitului Vlad, voevodul Ţării Româneṣti” pe care ȋl considera unul dintre  duṣmanii ȋnvederaţi ai regatului Ungariei”, pătrunde ȋn Ţara Româească si il alungă pe Vlad Dracul din scaunul de la Târgoviṣte.

18-19 Octombrie 1448 – Vladislav ȋi răsplăteṣte ȋncrederea lui Iancu luând parte alături de acesta la ofensiva contra turcilor ȋn sângeroasa bătălie din 18-19 octombrie 1448 de la Kosovo Poljie. Vladislav trimite, după unele surse, 6000 de călăreţi (ȋn fruntea căreia se afla, se pare, fratele său Dan) iar după altele, aproape de 10.000. După cronicile maghiare, armata valahă piere eroic pe câmpul de luptă, după cronicile turceṣti este ȋncercuită de trupele conduse de blegerbeg-ul Anatoliei ṣi cel al Rumeliei, fiind nevoită să se predea.

1455 – Relaţiile dintre Huniade si Vladislav se ȋnrăutăţesc iremediabil ȋn iarna anului 1455 când principele român trimite un corp expediţional care cucereṣte o fortăreaţă maghiară, probabil Bran sau Ada Kaleh(?).

3 Iulie 1456 – Vlad Ţepeṣ, cu puţin timp ȋnintea datei de 3 iulie 1456, pătrunde ȋn Ţara Românească ṣi ocupă tronul ţării, alungandu-l pe Vladislav al II-lea. Alături de Vlad Ţepeṣ se aflau ṣi români din Transilvania precum ṣi boieri pribegi fugiţi din Valahia ce ȋi erau potrivnici lui Vladislav.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *