Ȋnsemnări ale străinilor despre poporul român

Ȋnsemnări ale străinilor despre poporul român

bucuresti

Cosmographia – date despre originea poporului român

Silvio Piccolomini [1], în perioda în care era diplomat, a scris o lucrare cu caracter istoric și geografic denumită Cosmographia (1458). Ce este inedit pentru noi, este că pe lȃngă descrierea marilor imperii și regate europene, acesta face unele referiri la  Transilvania și Ţara Romȃnească:

Regiunea Transilvaniei este aşezată dincolo de Dunăre. A fost locuită odinioară de daci, popoare viteze şi vestite prin multe înfrângeri ale romanilor: în vremea noastră e locuită de trei popoare: saşii, secuii şi românii. Saşii îşi trag originea din Saxonia, bărbaţi puternici şi deprinşi cu lupta. Ei sunt numiţi după cele şapte cetăţi (oraşe) pe care le locuiesc, «Siebenbürgeri» în limba lor maternă. Secuii sunt socotiţi cei mai vechi unguri, primii dintre toţi cei care au venit din Ungaria veche în această provincie. De aceea deşi îşi cultivă pământul cu mâinile lor trăind la ţară şi îşi pasc turmele lor, totuşi ei sunt numiţi nobili şi când se întâlnesc între ei, fiecare îl salută pe celălalt zicându-I «nobile domn…» şi nici nu plătesc dări decât în anul când se încoronează regele Ungariei. iar atunci i se predau regelui atâţia boi câţi capi de familie sunt, şi se spune că numărul lor ar trece de 60 de mii. Şi când li se porunceşte să iasă la război, dacă nu se supun, atunci sunt pedepsiţi cu pedeapsa capitală, iar bunurile lor sunt confiscate. Românii sunt un neam italic după cum vom arăta ceva mai apoi, totuşi vei găsi printre transilvăneni puţini bărbaţi cu experienţă care să nu cunoască limba ungară… etc. .. Ioan de Hunedoara, a cărui reputaţie o întunecă pe a celorlalţi, nu a sporit gloria ungurilor cât a românilor din mijlocul cărora se născuse. Valahia este o regiune vastă care începând de la [hotarele] Transilvaniei se întinde până la Marea Neagră, este netedă aproape în întregime şi e lipsită de (cursuri de) ape. Spre miazăzi se află fluviul Dunărea, la nord sunt ruşii pe care cei din vremea noastră îi numesc ruteni şi către râul Nistru neamurile nomade ale sciţilor pe care îi numim azi tătari. Acest pământ a fost locuit odinioară de geţi, care l-au pus pe fugă ruşinoasă pe Darius, fiul lui Histaspe, şi au pricinuit multe înfrângeri Traciei. În cele din urmă au fost subjugaţi şi zdrobiţi de forţele romane. Şi a fost acolo după o colonie de romani, care să-i ţină în frâu pe Daci, sub conducerea unui oarecare Flaccus, după care a fost numită Flacchia. Apoi după o lungă bucată de timp, alternându-se numele, aşa cum se întâmplă a fost numită Valahia, şi în loc de flacci [locuitorii] au fost numiţi valahi. Acest popor până acum are un grai roman, deşi schimbat în mare parte şi abia putând fi înţeles de un om din Italia…

Însemnări despre originea, obiceiurile şi oraşele românilor

În anul 1532 eseistul și poetul Francesco della Valle [2], în urma  unei călătorii întreprinse pe meleagurile noastre nota:

Târgoviştea este un oraş nu prea mare, aşezat în şes şi înconjurat de ziduri. Castelul din acel (oraş), în care locuieşte domnul ţării, e împrejmuit cu pari de stejar foarte groşi. Locuitorii trăiesc după legea ortodoxă şi se îmbracă în haine lungi, purtând pe cap căciuli asemenea celor croate. Limba lor e puţin deosebită de limba noastră italiană; ei îşi zic în limba lor romani, spunând că au venit din vremuri străvechi, de la Roma, pentru a se aşeza în această ţară; şi când vreunul întreabă dacă ştie careva să vorbească în limba lor valahă, ei spun în felul acesta: ştii româneşte, adică ştii să vorbeşti limba română, din cauză că limba lor s-a stricat. Căci ei sunt oameni barbari şi aspri în obiceiuri. În acest oraş a fost înălţată o biserică a sfântului Francisc (având) câţiva călugări observanţi, care fac slujba bisericească potrivit regulilor bisericii romane. Această ţară e foarte mănoasă, are de toate în afară de vin; în locul căruia oamenii obişnuiesc să bea bere. Pe un deal în faţa oraşului se află o mânăstire sau mai degrabă o abaţie foarte mare, în care locuiesc nişte călugări greci care ne-au făcut o foarte bună primire şi neau povestit toată istoria aşezării locuitorilor din această ţară, după cum urmează. Precum că împăratul Traian, învingând şi cucerind această ţară, a împărţit-o între soldaţii săi şi a prefăcut-o în colonie romană, încât aceştia trăgându-se, după cum se spune, din vechi (colonişti) păstrează numele de romani. Dar în decursul veacurilor au schiminosit aşa de mult numele ca şi obiceiurile şi limba, că abia îi mai poţi înţelege, de aceea îşi zic astăzi români. Aceasta este tot ce am putut afla de la acei călugări. Stăpânul meu s-a oprit aici câteva zile, apoi s-a hotărât să treacă în ţara voievodului Petru, domnul Moldovei sau al Valahiei de sus, după cum vrem să-i spunem. Această ţară este vecină cu tătarii, cu polonii şi cu Ţara Românească, pomenită mai sus. El făcea acest drum pentru a trata cu acest voievod Petru. După ce a mers două zile a fost înştiinţat de garda sa, care călărea totdeauna înainte pentru a asigura drumul, să nu treacă mai departe, pentru că acel Petru i-a pregătit o cursă (pândindu-l) cu 1500 de călăreţi cu gândul să ne taie pe toţi în bucăţi. Aflând acest lucru stăpânul meu, şi încredinţându-se că ştirea era adevărată a hotărât să se întoarcă înapoi, din care cauză am călărit toată noaptea aceea cât şi ziua următoare, întorcându-ne la Târgovişte. Domnul acestui oraş care aflase despre acest lucru de la curieri ai stăpânului meu, i-a ieşit în întâmpinare cu mare oaste de călăreţi dar nefiind (acesta) urmărit de duşmani, n-a avut nevoie de ajutorul lui. Deci neizbutind Petru, voievodul Moldovei, să-şi ducă la îndeplinire gândul, după pofta inimii sale cele rele, s-a prefăcut mirat că stăpânul meu s-a întors înapoi cu atâta grabă şi şi-a trimis solii săi după el până la Târgovişte cu multe daruri, spre a-i câştiga bunăvoinţa, arătându-se gata să-i stea în ajutor el însuşi cu (toate) forţele sale armate.

[1] Enea Silvio Piccolomini, (18 octombrie 1405 – Ancona, 15 august 1464)  a fost un umanist, diplomat și poet italian. Născut în satul Corsignano în 1405, Enea Silvio a aparținut unei familii nobile din Siena. În 1429 s-a înscris la Universitatea din Florența, unde a participat la la cursurile lui Francis Filelfo. Ulterior a studiat și la alte universităţi prestigioase: Bologna la Ferrara, Pavia, Padova și Milano. În 1431 el a început cariera de secretar pentru demnitarii bisericești și efectuează nenumărate călătorii diplomatice. În 1442 a mers la curtea lui Frederick III, împărat al Germaniei, și a ocupat funcţia de cancelar. A rămas în Viena, până la 1445 și  scris o serie de lucrări latine cu tentă amoroasă. În 1445 a fost trimis ca ambasador la Vatican în timpul Papei Eugenius IV, după care a devenit responsabil cu relațiile diplomatice dintre curtea imperială și cea a Papei.

[2] Există puține informații privind viața lui Francesco Della Valle. Principala sa lucrare a fost “Rime”, apărută în Napoli în 1617, apoi o nouă ediție la Roma în 1618,  iar patru ani mai târziu, într-o nouă ediție. Aceste lucrări se pare că au apărut post-mortem.  Tot post-mortem s-a publicat o antologie a scrierilor sale – 11 sonete publicate de Benedetto Croce, iar altele de către John Jet.

Bibliografie:
■ Adina Berciu-Drăghicescu, Liliana Trofin, Culegere de documente privind Istoria Românilor secolele IV-XVI, editura Universității din București, București, 2006.

Sursa articol – http://vinicius.ro/%C8%8Bnsemnari-ale-strainilor-despre-poporul-roman/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *