Strămoșii noștri – semnificaţia numelor. Deosebiri între traci și daci

Strămoșii noștri – semnificaţia numelor. Deosebiri între traci și daci

Un articol de Cristian Moșneanu

După cum relatează Strabon, dacii s-au numit mai întȃi dáoi iar prima relatare despre originea numelui este consemnată de către Hesychius care afirmă că este de origine frigiană [Frigia (Phrygia) a fost o veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi Turcia), numită așa după numele populației care a stăpânit Asia Mică între căderea Regatului Hitit (sec. XIII î.C.) și cucerirea Regatului Lidiei (sec. VII î.C.). După invazia cimerienilor în secolul al VII-lea î.C. și distrugerea capitalei Frigiei (Gordion), statul frigian s-a aflat, pe rând, sub dominație străină (persană, macedoniană, romană). Extinderea cea mai mare a cunoscut-o în timpul domniei regelui Midas. În Frigia se afla Nodul Gordian, cel care va fi tăiat de către Alexandru cel Mare.] și s-ar traduce prin lup.

e16_21743333Kreteschmer explică cuvȃntului dáoi prin traducerea cuvȃntului din care derivă, dhāu, care însemnă , “ a apăsa, a strȃnge, a sugruma” [ Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis-Han, Editura Știinţifică și Enciclopedică, București , 1992, P. 23]. Din rădăcina vocabulei dhāu, în spatial tracic, își au originea mai multe etnonime. Dintre acestea putem aminti pe zeul Daunus[ În mitologia greacă antică, fiul regelui Arcadian Lycaon numit se nume Daunos] și orașul Dauo-Dava care se traduce “Satul Lupilor”. Concluzionănd cele afirmate mai sus putem afirma că dacii la începuturi se numeau ei înșiși “lupi” sau “cei care semănă cu lupii”. Tot Strabon îi amintește pe sciţii nomazi poziţionţi la este de Marea Caspică care purtau tot numele de dáoi. În rȃndul seminţiilor indo-europene denumiri care să aiba la origine “termenul” de lup. Astfel că, la sud de Marea Caspică se găsea Hyrcarnia(Ţara Lupilor în limba iraniană), Lycornu din Arcadia[ Arcadia zonă din Grecia unde se aflau numeroase temple dedicate lui Zeus și Hera, fiind de asemenea și locul Stadionului Olimpic unde se desfășurau Jocurile Olimpice din Antichitate. Datorită caracterului său muntos și faptului că este o regiune izolată a fost de multe ori de-a lungul istoriei zonă de refiugiu în caz de conflicte militare], Lucaornia din Asia Mică. Arcadienii aveau un zeu, Apollon Lycagenetul care se traduce “al lupoaicei”.
Despre denumirea etincă a strămoșilor nostri există mai multe ipoteze. Una din ele are o semnificaţie religioasă și presupune că poporul își are numele de la un strămoș mitic sau de la un zeu care s-ar manifesta sub forma unui lup. O altă ipoteză poate induce faptul că dacii vechi si-ar fi luat numele de la un grup de fugari răzvrătiţi sau tineri certaţi cu justiţia care trăiau izolaţi si se manifestau ca niște haiduci. Similitudinea se refera la modul de viaţă care era asemănatoare cu a lupilor, știindu-se deasmenea că în antichitate și chiar în Evul Mediu lupul este simbolul fugarului. O a treia ipoteză scoate în evidenţă capacitatea ritualică de transformare în lup.

Dupa denumrea de “daoi” se cunoaște faptul că strămoșii noștri au fost denumiţi daci sau geţi. La început numele de Dacia[ Cf. Strabon(304:VI,3,12) -Opcit. Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis-Han, Editura Știinţifică și enciclopedică, București , 1992, P.31] se referea doar la unul dintre triburiele considerate tracice care erau situate în spaţiul carpato-danubiano-pontic în partea de nord vest a Daciei iar numele de geţi era mai răspȃndit spre Pontul Euxin, Balcani pȃnă la Nistru. Numele de Daci se foloseste cu precădere de către autorii antici de sorginte latină mai ales în perioada lui Burebista și al lui Decebal cȃnd unitata politică a ţării a ajuns la apogeu iar unităţiile militare numărau 200.000 de soldaţi [ Cf. Strabon(305:VII,3,13)- -Opcit. Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis-Han, Editura Știinţifică și Enciclopedică, București , 1992, P. 32]. Vasile Pȃrvan[ Vasile Pârvan ( 1882-1927) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și eseist român, membru titular (din 1913) al Academiei Române. S-a născut la 28 septembrie 1882, în cătunul Perchiu din comun Huruiești, plasa Găiceana, județul Tecuci. A studiat la București (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga și Dimitrie Onciul) și apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii și societăți științifice din străinătate. S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie și istoria civilizației greco-romane. A organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria, și a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice și monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros și util] a considerat că atat denumirea de “dac” cȃt și cea de “get” este de origine scitică [ Numele de sciți (în greacă Skytai, iar în latină Scythae) era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din răsăritul Europei, așa că totalitatea sciților de care se vorbește trebuie considerată ca un conglomerat de popoare. Veniți din spre Caspica-Oxus, sciții au ocupat în secolul VIII î.Hr. stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, întinzându-se spre câmpia Donului în Federația Rusă, luând locul cimerienilor așezați aici din timpuri preistorice ]. Putem cosidera ceea ce afirmă eruditul romȃn ca pe o ipoteză care însă nu a fost încă demostrată. Dacă ar fi să facem o încadrare în timp putem afirma că denumirea de “get” se poate confunda cu perioada veche (secolele 10-2 î. Hr) avȃnd informaţii despre acest lucru de la greci iar în preajma secolului I se folosește termeneu de “dac”, presupunȃndu-se că așa erau numiţi de către romani după denumirea unei arme pe care o foloseu și care se numea “dacă”[ Un cuţit sau o sabie cu vȃrful înconvoiat invers faţă de sabia denumită iatagan]. Se admite de către o mare parte dintre cercetători că cele doua denumiri folosite se încadrează în toponomia de origine tracică și deasmena se exclude varinta de a fi de origine cimeriană sau iraniană , populaţii care au trecut prin spaţiul carpato- danubian-pontic înainte de secolul V Î.Hr.
Un alt aspect legat de strămoșii noștri este legat de încadrarea lor etnică. După cum se suţine, geţii sunt un neam de origine tracică, prima informaţie o avem de la Herodot care în numește cei mai înţelepţi și viteji dintre traci.
În realitate cum stau lucrurile? Scopul expunerii mele, în continuare, nu este acela de a da deoparte meritele tracilor legate de formarea poporului nostru ci acela de a pune pe aceși linie pe daci și pe traci, excluzand substituirea unul altuia. Ca atare, forţȃnd puţin, consider că raportul dintre ei este unul mai mult de fraternitate decȃt de paternitate.
Dacă privim strict din pumct de vedere politic și al descoperirilor arheologice putem afirma că erau două popoare distincte ce sunt foarte bine individualizate. Deși limbile erau amandouă de origine indo-europeană, nu s-a demostrat a fi identice ci se înrudeu între ele – cu alte cuvinte le putem considera “limbi surori”.
Făcȃnd o încadrare geografică în paralel cu numirea lor menţionată în izvoarele istorice rezultă că cei care au fost consemnaţi numai cu denumirea de traci erau delimitaţi de rȃul Vardar, Munţii Balcani, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră. Folosind același criteriu, putem afirma că “neamurile” care au fost considerate a fi de origine getică au fost consemnate după cum urmează: Piefigi(menţionaţi de Ptolemeu, sec. III Î. Hr.), Siseni(menţionaţi de Strabon, sec III î. Hr. și localizaţi de Vasile Pȃrvan de la rȃul Buzău pȃnă la cursul inferior al Siretului), Tagarii(menţionaţi de Strabon și localizaţi de către Vasile Pȃrvan pe cursul mijlociu al Nistrului), Sinigi(localizaţi pe cursul inferior al Mureșului), Piengeţi(menţionaţi de Ptolemeu că ar fi locuit “lȃngă muntele Carpatos”), Harpii(între Prut și Nistru), Terizii(localizarea nu este exactă dar sunt menţionaţi de către Hellanicos din Lesbos la nord de Dunăre), Obulensi(în zona Dobrogei), Piarensii și Dimensii (menţionaţi de Ptolemeu în Moesia Inferior). Lista mai poate continua dar am amintit acele “neamuri” despre care se vorbește mai puţin.

Pentru a intra și mai adȃnc în miezul problemei propun urmatoarea abordare: pornind de la bază, să ne uităm din punct de vedere al “unei comunităţi de oameni” care erau traci și care erau daci?
Așadar tracii reprezentau grupuri etnice care locuiau un teritoriu întins și care erau lipsite de soliditate politică.
Dacii se stie că au fost întemeietorii unei civilizaţii, iar acest lucru nu poate fi făcut decȃt de o naţiune. Legat de regatul Daciei, acesta aveau o bază etnică perfect omogenă, tradiţii istorice seculare, economie bine definite, și o cultură continuă de aproximativ două veacuri.
Grupul etnic este o colectivitate ai cărei membri au, în realitate sau presupus, origine comună, amintiri comune, sau împărtășesc același trecut istoric, și un punct de vedere cultural, asupra unuia sau mai multor elemente simbolice cum ar fi: sistemul de înrudire, înfățișarea fizică, confesiunea religioasă, limba sau formele dialectale, afiliația tribală, naționalitatea, fizionomia tipică sau alte combinații ale acestora.
Natiunea este comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune.
Concluzionȃnd cele afirmate mai sus putem afirma că raportul dintre daci și traci este un raport între un “grup etnic” și o “naţiune”. Dȃnd deoparte elementele comune sau cu o anumită pondere comună, ceea ce face diferenta între traci și geţi este “stabilitatea”, cultura, religia “viaţa economică și factura pshiscă”.

Surse:

  1. Nicolae Densuşianu , Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913.
  2. Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis-Han, Editura Știinţifică și Enciclopedică, București , 1992.
  3. Vasile Pȃrvan, Dacia- Civilizaţiile antice din Ţările Carpato-Danubiene, Editura Stiinţifică, București, 1972.
  4. Vasile Pȃrvan, Getica-O protoistorie a Daciei, Academia Romȃnă,Memoriile secţiunii istorice, București 1926.
  5. Foto – http://mythologica.ro/

 

One Response »

  1. Scytii erau pe teritoriul Daciei inainte de sec.VII i.e.n.; la fel si getii; apar mentionati in Legenda Argonautilor, Orfeu, expeditia pare sa fi avut loc in anul 1350 i.e.n. De asemeni, inaintea razboiului Troiei, scrierile antice vorbesc despre razboiul getilor si si odrisilor condusi de regele get Telephus impotriva grecilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *