Latinitate “romanică” sau latinitate “dacică”? (I)

Latinitate “romanică” sau latinitate “dacică”? (I)

 … din lucrarea Istorie Furată – Cronica românească de istorie veche.   Autor: Cornel Bârsan

Cauze și efecte istorice

harta-daciei

Dar de unde provin defecțiunile scrierii istoriei?

Arheologul Brian Haughton (n.1964), în lucrarea sa „Istoria secretă – Civilizații pierdute și mistere străvechi”, referindu-se la „misterele istoriei” scrie în introducerea carții: „din nefericire, dovezile care susțin o teorie îndrăgită sunt de obicei obținute prin ignorarea informațiilor contradictorii sau eliminând un artefact individual, o persoană sau chiar contextul original”.

Să ne imaginăm o situație în care, de exemplu, doriți să dovediți că Irlanda a fost invadată de romani, chiar dacă majoritatea arheologilor și istoricilor sunt convinși că așa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Există destule descoperiri romane în această țară, unele în contexte arheologice fixe, pe care le puteți folosi ca să vă consolidați cazul.

Dar dacă aceste obiecte romane sunt privite în detaliu, iar contextele lor originale sunt examinate, devine clar că artefactele sunt obiecte portabile: vase, monede și bijuterii. Obiectele romane din Irlanda sunt de obicei găsite, în situri religioase, precum uriașul gorgan funerar din Newgrange, la nord de Dublin, deja având mii de ani vechime în perioada romană. Acest lucru indica faptul că, în loc să semnifice o invazie romană, obiectele au fost rezultatul ofrandelor religioase aduse de pelerini, probabil vizitatori din Britania. O privire superficială asupra artefactelor, separat, nu ar fi dus niciodată la această concluzie.”

Printr-un astfel de sistem de speculații și dezinformări prezentate în mod incomplet, forțat și contradictoriu s-au construit, funcție de interesul părții care o susține, o serie de teorii legat de geneza poporului român precum: teoria romanizării forțate, teoria rossleriană, teoria imigraționistă, teoria dacismului pur, teoria romanității pure, s.a.

La aceste teorii „fascinante” mai putem adăuga și afirmația lui Peisker, din anul 1917, când scria foarte doct că: “Românii se trag dintr-un popor uralo – altaic venit din Asia Centrală” (?!).

În capitolul “Vechea Civilizație Europeană” prezentam geneza civilizației neolitice în spațiul  carpato-balcanic, începând din anii 11.000 î.Chr. (Cuina Turcului). Această populație neolitică avea să se extindă în întrega Peninsula Balcanică, pe insulele Mării Egee, pe țărmurile egene ale Asiei Mici și pe țărmurile europene ale Mării Mediterane. Acestă populație generatoare a unei limbi de factură latină, numită limba latină vulgară – limba prisca, cum îi spuneau grecii, va fi sâmburele pe care se vor forma viitoarele națiuni vorbitoare de limbă romanică.

La venirea grecilor în Europa de Est, aceștia, vor întâlni conform istoricilor antici, triburile geto-dacilor (folosesc termenul clasic), răspândite într-un areal vast, situat pe direcția sud – nord,  de la Munții Balcanici, până în nordul curburii Munții Carpati,  la limita Munților Carpați Slovaci, iar pe direcția vest – est , de la râul Tisa, până la Nistru și Marea Neagră.

La sud de Munții Balcanici, grecii vor întâlnii popoarele tracice  propriu-zise. Herodot afirma că și geto-dacii erau spița din traci, cea ce confirmă limba comună care se vorbea în Balcanii acelor timpuri.

Lipsa de unire a triburilor trace, după cum bine amintește Herodot va duce la ocuparea întregii Peninsule Balcanice până la Dunare de către romani.

Romanii, în prima fază de invazie, vor cuceri treptat Grecia, teritoriul dintre Munții Rodopi și Munții Balcanici, ocupat de triburile tracilor sudici și apoi teritoriul aflat  între Dunăre și Munții Balcanici, teritoriu ocupat  de geți, înființând provinciile Moesia, Tracia, Macedonia, Dalmația, ș.a.

Istoria cuceririlor romane nu ne prezintă nici un caz în care împărații romani ar fi hotărât „romanizarea” țărilor și populațiilor pe care le aveau în imensul Imperiu Roman. În această situație ar trebui să ne confruntam în ziua de azi cu englezi, maltezi, germani, austrieci, egipteni, marocani, algerieni, evrei, sirieni, irakieni și multe alte popoare, vorbitoare de limbă latină.

Romanii nu au reuşit să romanizeze limba dacă în 165 de ani, precum nu au reuşit să romanizeze pe egipteni în 425 de ani (30 î.Hr.–395 d.Hr.), pe greci în 641 de ani (146 î.Hr.– 395 d.Hr.), pe evrei în 325 de ani (70 d.Hr–395 d.Hr), pe maltezi în 1088 de ani (218 î.Hr.– 870 d.Hr.), pe britanici în 400 de ani şi mai ales nu au reuşit să creeze o limbă unitară în propria lor Italie, odată ce există 1.500 de dialecte (!).

Romanii erau un popor dominant interesat de bogățiile pe care le puteau obține în folosul lor, nu popor civilizator al popoarelor considerate „barbare”.

Până de curand se vehicula ideea că civilizația romană a fost un lucru bun. S-a spus că Roma a purtat flacăra civilizației în intunericul lumii barbare și că, după neplăcerile cuceririi, romanii au adus cu ei legi, arhitectură, literatură și beneficii similare poporelor supuse… Acum, există o viziune alternativă, ce sugerează că Roma a devenit singura civilizație din zona Mediteranei distrugând alte căteva civilizații. Unele dintre acestea erau la fel de avansate ca cea romană, sau chiar mai dezvoltate. Altele se dezvoltau, dar nivelul pe care l-ar fi putut atinge în final este astăzi pierdut pe vecie. …

Problema nu era însă că Roma constituia o cultură cu tendințe de eliminare a altor culturi, ci devenise, cu timpul, o monocultură. Astfel, popoarele din bazinul mediteranean au avut de ales între a adopta civilizația romană sau  nu avea nici un fel de civilizație.

De-a lungul secolelor, civilizația a devenit sterilă, suferindă și închistată. (Philip Matyszak – Dușmanii Romei, de la Hannibal la Attila)

În Peninsula Balcanică, în afara de greci, romanii aveau să întâlnească triburi și uniuni de triburi tracice care vorbeau întrucâtva o limbă asemănătoare cu romana. Acest fapt va facilita viteza expansiunii romane și totodată implementarea unei administrații viabile. Totodată, romanii se vor baza pe influența greceasca în regiune, preluând cu timpul de la aceștia tradiții și obiceiuri locale. Se poate spune că, în decursul timpului, nu romanii au romanizat pe eleni, ci elenii i-au grecizat pe romani.

În anul 107, romanii își vor adauga la imperiul lor și parte din Dacia de peste Dunăre, regatul lui Decebal. De ce spunem „parte” din Dacia? Deoarece, după scrierile istoricilor antici, Decebal nu stăpânea acea Dacie Mare de pe vremea lui Burebista. Regatul lui se limita la sudul si sud – vestul Transilvaniei. Celelalte teritorii ale Daciei Mari a lui Burebista erau stăpânite de alți regi și conducatori daci. Dio Cassius în Istoria Romană, amintește de acest fapt în momentul în care dacii buridavensi se prezintă cu o solie în fața lui Traian: “când Traian a pornit împotriva dacilor și se apropia de Tapae, locul unde barbarii își aveau tabara, i se aduse o ciupercă mare, pe care era scris cu litere latine că atât ceilalți aliați, cât și burii, îl sfătuiesc pe Traian să se întoarcă și să facă pace“.

Se pare că Traian în prima lui încercare de ocupare a Regatului lui Decebal din anul 101, intrase fără să știe pe teritoriul triburilor burilor din Oltenia. Cert este că aceștia erau aliații lui Decebal, precum și alte regate și triburi dacice din Marea Dacie a lui Burebista. Victoria din primul război dacic a lui Decebal se va datora în mare masură și aliaților săi daci, intra- și extracarpatici.

În al doilea război dacic, Decebal va rămîne aproape singur în fața romanilor, datorită strategiei excepționale pusă la cale de către Traian. Pentru a-l lipsi pe Decebal de ajutorul dacilor moldavi, Traian va intra cu o coloana militară în Moldova, deschizând un al doilea front, și obligându-i pe carpi și costoboci să intre în confruntare directă cu legiunile romane. Acest atac roman nu va permite dacilor moldavi să-și ajute aliatul, astfel ca Decebal va pierde războiul și se va sinucide pentru a nu deveni prizonier al romanilor.

Traian va ocupa Regatul lui Decebal, limitându-se atât el cât și urmașii lui de a mai înainta spre nordul, vestul sau estul fostului regat a lui Burebista. Se pare că între Dacii Mari din nordul Transilvaniei și Carpii și Costobocii din Moldova, și, Imperiul Roman se va incheia o pace, pace care se va dovedi în decursul timpului foarte fragilă, ținând cont de desele incursiuni ale celor dintâi în Dacia Romană și la sud de Dunare. [vezi mai multe aici]

Ocupația romană în timpul celor 165 de ani va însemna pentru dacii din noua provincie romană nu numai ocupare militară romană, ci și instituirea unui sistem de fiscalitate excesiv în favoarea Împaraților Romani și a Romei. În general, istoricii români  denumesc această perioadă “Dacia Felix” și preamăresc realizărilor romanilor în Dacia. Dar toate construcțiile făcute de către romani (drumuri, orașe, fortificații) erau gândite în scopul obținerii unui beneficiu cât mai mare din Dacia, atât financiar cât și material (zăcăminte de aur, argint, fier, grâne, alimente, ș.a.) și transportul lor în cea mai mare siguranță la Roma.

„Nicio țară din Europa n-a fost și nu este așa bogată în minerale și cu deosebire în aur ca Transilvania. Renumele ce și l-a câștigat în lumea întreagă California, îl are in lumea continentului nostru, Ardealul. Carpații apuseni ai țării – mai ales în această parte s-au făcut sistematice exploatări – sunt plini de minerale prețioase care în toate timpurile au atras lumea lacomă și setoasă de aur…Când voiește cineva să-și dea seama despre istoria întemeierii provinciei lui Traian și despre primii locuitori care au intrat în fuziune pentru a da naștere poporului român, nu trebuie să piardă din vedere mai ales avantajele materiale care le putea oferi noua provincie cucerită: căci, deși scopul lui Traian la cucerirea Daciei, ca și a lui Cesar la cucerirea Galiei, a fost mai cu seamă întinderea maiestății romane și formarea imperiului universal pe baze temeinice, totuși nu puțin ademenitoare pentru casa fiscului erau și bogățiile naturale ale acestor frumoase țări. Iar în ceea ce priveste  mai ales pe coloniștii din Dacia, << aceasta a fost negreșit nada atrăgătoare, care aducea atât de numeroși romani din toate părțile imperiului și mai cu osebire din Italia și Roma>>. Preocupațiunea lui Traian a fost nu numai șa aducă o populațiune, <ad agros et urbes colendas>, cum zice Eutropiu, dar și  să exploateze minele; și aceasta desigur a fost un motiv puternic pentru ca Hadrian să nu părăsească Dacia.” (G.Popa-Lisseanu – Romanica, studii istorice, filologice si arheologice)

Aferent la afirmația sa, că Traian avea să aducă colonii, mai ales din Italia și Roma, G.Popa-Lisseanu se corectează ulterior în aceași lucrare: ”căci nu e probabil ca romanii puri să fi alergat în număr mare în Dacia cu scop de a lucra la munca anevoioasă și umilitoare a minelor…”, ceea ce dovedește nesiguranța istoricului privind susținerea teoriei colonizării și romanizării Daciei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *