Zamolxe

Text din manuscrisul original al lucrării “Revanşa Daciei” – Autor Cornel Bîrsan

MOTO:
’’Cultul zeului Om, Zamolxis, Zeul Moş, Saturn îşi are originea în vremuri foarte îndepărtate (…) Geţii ne-au transmis tradiţii la fel de  vechi ca Vedele (…)
Marele Zeu al geţilor era un Zeu al duhurilor nemuritoare, al nemărginirii, timpului infinit. Fiecare român,zicându -şi om, poartă un nume al Zeului, al Moşului geţilor, al stămoşului românilor.’’ Mioara Căluşiţă – Alecu (Zamolxis)

Urmaşi ai pelasgilor, geto-dacii au moştenit şi preluat de la aceştia credinţa în ’’Zeii cei Mari’’; dar la un moment dat, necunoscut cronologic, apare în lumea lor o personalitate covârşitoare care revoluţionează întreaga lor religie. Acest mesager al unor noi concepţii religioase, remodelează şi recreează întreaga spiritualitate dacică.
Dar să-l lăsăm pe Herodot (484–425 î.Hr.) să ne povestească: ’’Iată cum se cred nemuritori geţii: ei cred că nu mor şi că acel care dispare din lumea noastră se duce la daimonul Zamolxis. Unii dintre ei îi mai spun şi Gebeleizis. Tot la al cincilea an ei trimit la Zamolxis un sol, tras la sorţi, cu poruncă să-i facă cunoscute lucruri de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol: unii dintre ei primesc poruncă să ţină trei suliţe (cu vârful în sus), iar alţii, apucând de mâini şi de picioare pa cel ce urmează să fie trimis la Zamolxis şi ridicându-l în sus, îl azvârle în suliţe. Dacă – străpuns de suliţe – acesta moare geţii socot că Zeul este binevoitor; iar dacă nu moare aduc învinuiri solului, zicând că e un ticălos şi, după învinuirile aduse, trimit un altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă. Aceeaşi traci, când tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus, spre cer şi ameninţă divinitatea care provoacă aceste fenomene, deoarece ei cred că nu există un alt Zeu în afară de al lor.
Aşa am aflat eu de la elenii care locuiesc pe ţărmurile Helespontului şi a Pontului Euxin, Zamolxis despre care vorbesc – fiind doar un muritor – a fost rob în Samos şi anume a lui Pitagora, care era fiul lui Mnesarchos. După aceea, ajungând liber, stânse bogăţii mari şi după ce se îmbogăţi, se întoarse în patria lui. Întrucât tracii erau foarte nevoiaşi şi săraci cu duhul, Zamolxis acesta – cunoscător al felului de viaţă ionian şi al unor deprinderi mai cumpănite decât cele trace, întrucât avusese legături cu grecii şi cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora, a clădit o casă pentru adunările bărbaţilor, în care (se spune) îi primea şi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i că nici el, nici oaspeţii săi şi nici unul din urmaşii acestora nu vor murii, ci vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate  bogăţiile. În vreme ce săvârşea cele amintite şi spunea lucruri de felul acesta, a poruncit să i se clădească o lociunţă subpământeană. Când a fost gata, Zamolxis a dispărut din mijlocul tracilor şi, coborând în locuinţa lui de sub pământ, a trăit acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an, el  le-a apărut şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile lui. Iată ce se povesteşte despre înfăptuirile lui.
În privinţa lui Zamolxis şi a lucuinţei sale subpământene nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare, însă, că el a trăit cu mulţi ani înainte de Pitagora. Fie Zamolxis om ori vreun daimon de-al geţilor, să-i fie de bine.’’
Şi pentru a înţelege mai bine amploarea acestei prezenţe fantastice şi enigmatice în lumea dacă, vom pezenta pe rând toate informaţiile pe care le avem despre Zamolxe de la cronicarii antici, dar doar cele din faza primară şi nu rezultate din diverse interpretări ale unor texte cunoscute.
Platon (427–347 î.Hr. – în Charmides): ’’Tot aşa stau lucrurile Carmide şi cu acest descântec. Eu l-am învăţat acolo în oaste de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că medicii aveau dreptate să cuvânteze aşa cum v-am arătat adineauri. Dar, Zamolxis, adaugă el, regele vostru, care este un Zeu, ne spune că, după cum nu trebuie să căutăm a griji ochii fără a ţine seam de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să dăm îngrijire trupului împreună cu sufletul. Iată de ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit.
Dacă întregul este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă, căci ziceau ei, toate lucrurile bune şi rele pentru un corp şi – pentru om în întregul său – vin de la suflet şi de acolo curg ca de la cap la ochi, prietene, zicea el, sufeltul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflet înţelepciunea.’’
Mnaseas (sec. II î.Hr. – fragment de Lexicon ) – ’’geţii cinstesc pe Cronos, numindu-l Zamolxis’’
Diodor din Sicilia (c. 80 – 21 î.Hr. – Biblioteca istorică ): ’’într-adevăr, se povesteşte că, la arieni, Zathraustes a făcut să se creadă că o bună zeitate i-a încredinţat legile. La aşa numiţii geţi, care îşi închipuie că sunt nemuritori, Zamolxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia, zeitatea lor. Tot astfel la iudei, Moise spunea că legiuirea o datorează zeului lor, invocat de iudei sub numele de Ioa.’’
Strabon (c. 63 î.Hr. – 23 – Geogr.VII.): ’’se povesteşte că unul dintre geţii cu numele Zamolxis a fost sclavul lui Pythagoras  şi cu acest prilej a învăţat de la filosof unele stiinţe ale cerului, altele apoi şi le-a însuşit de la egipteni, deoarece a pribegit şi prin acele părţi ale lumii. După ce s-a întors în patrie, el a câştigat o mare trecere înaintea mai marilor şi neamului său, desluşindu-le acestora semnele cereşti. În cele din urmă, l-a îînduplecat pe rege să împărtăşască  domnia cu el, întrucât este în stare să le vestească vrerile zeilor. La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp a fost socotit el însuşi zeu. S-a retras atunci într-un fel de peşteră inaccesibilă altora şi acolo şi-a petrecut o bună bucată de vreme, întâlnindu-se rar cu cei de afară, decât doar cu regele şi cu slujitorii săi. Regele, când a văzut că oamenii sunt  mult mai supuşi faţă de el decât inainte, ca faţă de unul care le dă porunci după îndemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dăinuit până în vremea noastră; după datină, mereu se găsea un astfel de om care  ajungea sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era numit chiar zeu. Până şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Cogaionon, la fel ca al râului care curge pe lângă el. Apoi când peste geţi a ajuns să domnească Burebista, împotriva căruia divinul Caesar s-a pregătit să pornească o expediţie, această cinste o deţinea Decaineos. Iar practica pythagoreică de a se abţine de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxis’’ (…)
’’Spre a ţine în ascultare poporul, el şi-a luat ajutor pe Deceneu, un şarlatan care rătăcise multă vreme în Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voia  zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau (geţii) este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin.’’ (…)
’’Posidoniu afirmă că misii se feresc, din cucernicie, de a mânca  vietăţi; şi iată deci moptivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor. Se hrănesc însă cu miere, lapte sau brânză, ducând un trai liniştit – pentru care pricină au fost numiţi /theosebi / si / capnobaţi /. Unii traci, spunea scesta îşi petrec viaţa fără să aibă legături cu femeile, numindu-se / ctişti /; ei sunt onoraţi şi socotiţi sacri, trăind, aşadar, feriţi de orice primejdie.’’
Herodian ( 232 – 304 – Viaţa lui Pitagora): ’’Pythagoras, mai avea şi un alt adolescent pe care-l dobândise în Tracia, numit Zamolxis, deoarece – la naştere – i se aruncase deasupra o piele de urs. Tracii numesc pielea ’’zalmos’’. Îndrăgindu-l, Pythagoras l-a învăţat să cerceteze fenomenele cereşti şi (să se priceapă) la sacrificii şi la alte ceremonii în cinstea zeilor. Unii spun că el mai este numit şi Thales, iar barbarii îl adoră ca pe Heracles. Dionisophanes afirmă că el a fost sclavul lui Pythagoras, că a căzut în mâinile hoţilor şi a fost tatuat când s-a făcut răscoala împotriva lui Pythagoras, care a fugit şi că şi-a legat faţa din pricina tatuajului. Unii mai spun că numele de Zamolxis înseamnă ’’bărbat străin’’.
Zamolxe este pomenit în multe alte izvoare sub ambele forme ale numelui său. Astfel Hellonicos din Mitilene, Arrian, Apuleius, Lucian, Clemens din Alexandria, Agathias, Origene, Iamblichus, Enea din Gaza, Hesychis din Alexandria, Leon Diaconul, Iordanes şi Suidas reiau legenda lui Herodot, comentând-o doar şi fără a mai îmbogăţi cu ceva informaţiile legate de mitul zamolxian.
Ca o completare la cele citite mai sus, putem prezenta şi portretul întocmit de Victor Kernbach în al său ’’Dicţionar de mitologie’’, lui Zamolxe, folosindu-se atât de istoricii contemporani cât şi de cei antici: ’’Astfel, Zamolxe a fost: daimon getic (Herodot), sclav a lui Pytagoras (Herodot, Strabon, Celsus, Origene), iniţiat în Egipt (Strabon, Iordanes), înţelept prepitagoreic (Hetodot ), erou civilizator zeificat (Herodot, Strabon), mag şi medic psihoterapeut sau rege ajuns zeu (Platon), legislator (Diodor din Sicilia, filosof savant (Iordanes), profet (Strabon), reformator religios, cultural, politic (Herodot, Iordanes), mare preot al divinităţii daco-getice supreme (Strabon), personaj mort şi înviat (Celsus), divinitate feminină (Suidas), Hyperboreu (Clement), şaman (E.R.Dodds), zeu dionisiac după modelul Sabazius (Grigore G.Tocilescu), zeu celest şi atmosferic (Vasile Pârvan), zeu uranian (Mircea Eliade), zeu urano-solar evoluat dintr-un zeu htonic (Hadrian Daicoviciu), zeu htonic (I.I.Russu), divinitate iniţiatică (Traian Herseni), profet  htonic, naturist şi iniţiatic al unui zeu suprem (Radu Florescu), zeul carpatic al nemuririi (Alexandru Busuioceanu), zeul totemic întruchitpând ursul (Romulus Vulcănescu), un zeu care reapare periodic (Alexandru Popescu) Zeul Moş (Nicolae Densuşianu, Romulus Vulcănescu ).’’
Asemenea unui pictor, din această paletă fantastic de bogată în culori – informaţie – să încercăm să realizăm un portret al lui Zamolxe. Mă raliez intuitiv acestei forme a numelui (Zamolxis), ca şi Lucian, Diogene, Laertius, V. Kernbach, Alexandru Busuioceanu, Iosif Constantin Drăgan şi nu Zalmoxis, derivat deformat, greşit preluat de către Herodot al unui nume ’’barbar’’ pentru el unul din argumentele puternice în acest sens este informaţia dată de Herodian care întâlnind în cronici trei forme, intuieşte şi explică de la inceput sensul corect al numelui Zamolxis, Zalmoxis şi Salmoxis fiind derivat din primul.
Cazurile sunt foarte dese în rândurile cronicarilor antici, astfel Diurpaneus devine Dorpaneus sau Duras, Burebista este scris Boruista iar Decainos este echivalent cu Decebnau.
Iar în al doilea rând mi se pare absurd într-un anumit context truda istoricilor de a interpreta sensul numelui, căutând să-l traducă sub diferite forme care mai de care mai savante. În ciuda faptului că Porphyrios face o speculaţie legată de acoperirea lui Zamolxe cu o blană de urs la naştere, şi aşa zisul sens al cuvăntului ’’zalmox’’ care în tracă ar însemna piele. Mi se pare puţin forţată afirmaţia cu tentă de îmbogăţire a legendei, a informaţiei pe care o preia de la Dionysophanes, deci preluată la mâna a doua şi nu direct de la Herodot.
Sensul cuvântului trebuie luat ad litera şi nu supus unor interpretări savante, din care, apoi sp rezulte atibuţii care mai de care şocante. Nimeni nu s-a ’’gândit să traducă’’ numele lui Burebista, Decebal sau Deceneu, deci nu înţeleg efortul de a atribui un sens criptic numelui Zamolxe. Cu atât mai mult, mult mai simplu ar fi fost să se înţeleagă că sinonimele pomenite în cronici ca Gebeleizis şi Zeuta sunt reprezentări ale unuia şi aceluiaşi personaj: Zamolxe.
Zeuta – nume pomenit de Iordanes, poate fi desfăcut în două părţi componente, aşa cum bine observă şi Mioara Căluşiţa – Alecu, în Zeu – Tată. Însăşi denumirea latină Jupiter derivă din transformarea succesivă de deus – pater – divus – pater – diupater, care înseamnă acelaşi lucru. Deci marele Zeu get Zamolxe purta denumirea şi de Zeu tată.
Identic, numele de Gebeleizis pomenit de Herodot poate fi desfăcut, după propria mea convingere, în trei părţi: Gebel – lei – zis, sau mai bine spus GEBEL – LAU – ZEU (ZEUS după greci).
Pe ce îmi bazez această explicaţie. E simplu de explicat. P.Kretschmer numeşte cuvântul GEBEL ca fiind rezultat dintr-o familie de cuvinte însemnând ’’Pământ’’. LAI – este cuvânt întâlnit pe un altar din Histria în anul 237 î.Hr. şi semnifică denumirea geto-dacilor. Vechii localnici ai României erau numiţi de greci geţi, de romani, daci, dar ei se numeau pe ei ’’LAI’’. Ultimul cuvânt din această grupă este cuvăntul ZEU al cărui sens e foarte clar. Dar să vedem care este sensul grupării : Zeul băştinaşilor (născuţi) din pământ – vechea credinţă a pelasgilor. Şi acest zeu unic era Zamolxe.
Această afirmaţie  mai poate fi întărită şi cu un fapt mai puţin obişnuit. La începutul sec. VI, împăratul Justinian transferă  o serie de trupe alcătuite din soldaţi daci (însoţiţi de familiile lor) de la Dunăre catre Sinai, să apere mănăstirea Sf. Ecaterina. Treptat acveste trupe s-au adaptat modului de viaţă aspru al deşertului devenind un trib de beduini cu o identitate diferită de cea a celorlalţi beduini arabi, ei numindu-se GEBALIE- băştinaşi din Dacia, născuţi din pământ – sau gabhalai care este acelaşi lucru (ultima particulă ’’LAI’’ fiind întâlnită de noi şi explicată). Acest trib a păstrat în spiritualitatea lor, locul de origine, numindu-l ţara Llah. Şi iată cum se poate face legătura între LAI – ul dac şi numele românilor din evul mediu – LAHI şi apoi VLAHI şi VALAHI. Simplă deformare şi evoluare în timp a unui nume.
Ca o completare la cele povestite mai sus, voi reda o descriere făcută de scriitorul Mihnea Gheorghiu, în urma unei călătorii desfăşurată în nordul Africii: „Într-un oraş dintr-o pitorească regiune nord – africană am cunoscut un profesor de filologie localnică. Trecut de prima tinereţe, cu pielea de culoarea aramei, cu ochii albaştri şi cu părul roşu-castaniu inelat, reprezenta o populaţie străveche, a cărei limbă şi cultură se pare că n-au fost încă definitiv identificate în cadrul istoric al lumii arabe înconjurătoare. Era berber. Vorbind despre avatarurile lingvistice popoarelor africane, cu câteva exemple de etimologii necunoscute, mi-a dat şi o informaţie extraordinară, cuvintele berbere ’’fotă’’ şi ’’brâu’’ inexistente în lexicul neamurilor vecine, vin  – zicea el – de undeva nu se şti de unde. Am citit în privirile lui stupefacţia, atunci când i-am spus că acestea sunt în acelaşi timp, cuvinte vechi româneşti inexistente, de asemenea, în limba vecinilor noştri.’’
Dar să trecem peste această paranteză – revelatoare – şi să revenim la fondul problemei.
Ştim din cele prezentate mai înainte că dacii au preluat de la ascendenţii lor, pelasgii, credinţa în ’’Zeii cei mari’’. Cine erau aceşti zei şi cum se numeau ne-o spune chiar Nicolae Densuşianu, istorisindu-le întreaga legendă. Sintetizând, ajungem la o prezentare directă a lor. Primii zei au fost Uranus şi Gaeea sau Gaia, zei creatori, Uranus fiind zeul primordial, personificarea cerului, puterea absolută, iar Gaeea divinitatea gliei materne, pământul în esenţă. Descendentul lor a fost Saturn, zeu al adâncimilor ascunse şi protector al semănăturilor. Saturn era identificat şi cu Cronos, devenit zeu al timpului, iar mai târziu cu Pelasgos, stămoşul mitic al populaţiei pelasge. Din unirea lui Saturn cu Rhea, titanidă, s-au născut Osiris, Zeul egiptean al morţii şi al învierii periodice a naturii vegetale, Typhon, monstru fabulos şi Zeus, zeul suprem al cerului.
Cu cine poate fi identificat Zamolxe?! Unii cercetători susţin că cu Uranus, iar alţii atribuindu-i denumirea de Zeul Moş cu Saturn.
Dar să încercăm să cercetăm în amănunt tot ceea ce avem ca informaţie despre el, simplu, metodic şi fără interpretări forţate.
Mai toate informaţiile pe care le avem încearcă să ne convingă, că el, la început a fost un om care a  dobândit apoi rangul de zeu. Naşterea lui ne este prezentată ca un episod mitic, transformând un accident la naştere sau un ritual într-o definire a numelui.ne referim desigur la Porphyrios şi la teoria lui legată de blana de urs care a fost aruncată peste pruncul abia născut.
Herodot insistă în mod deosebit asupra făptului, că Zamolxe a fost un om şi a trăit în vremea lui Pitagora, fiindu-i acestuia sclav ; dar dându-şi seama de imposibilitatea acestui fapt îşi retrage afirmaţia spunând că sigur a trăit cu mult înainte de filisoful grec. Acceptând ideia că Zamolxe a fost initial un om, nu a putut fi unul obişnuit. Ci un om care cunoaşte misterul vieţii şi al morţii. Om al cărui filozofie de viaţă se apropie de filosofia acelor guru indieni ascetici care caută absolutul prin meditaţie şi abţinerea de la viaţa materială.
Nu degeaba Herodot îl numeşte ’’daimon’’, înţelegând prin aceasta, spirit elevat dar şi misterios, iniţiat în tainele Universului. Istoria lumii cunoaşte astfel de spirite legiuitoare, creatoare de religii, mesageri ai Ziditorului, profeţi. Cei mai celebri dintre ei, ca superioritate morală şi spirituală sunt: Moise, conducătorul evreilor; Zaratustra, conducătorul poparelor ariane; Budha, înţeleptul poporului  indian; Iisus Cristos, Fiul şi mesager al Lui Dumnezeu, generator al creştinismului; Mahomed, profet al Islamului. Toţi aceşti mesageri al Unicului Creator, generatori de religii, sunt o legătură între Divinitate şi omul simplu, acţionând asupra acestuia din urmă, cu scopul de a realiza sensul existenţei lui pe pământ.
Zamolxe intră şi el în această categorie, fiind poate cel mai timpuriu ca existenţă (mai sus au fost prezentaţi în ordinea apariţiei lor cronologice).
Asemenea lui Moise care-şi notează mesajul lui Yahweh pe tăbliţe din piatră, notându-si legile poporului său, asemeni lui Budha care-şi transmite învăţăturile în urma unei revelaţii, asemenea lui Zaratustra care ascetic a învăţat să iubească înţelepciunea şi dreptatea, împărtăşind-o apoi oamenilor, asemeni lui Iisus  Cristos ca prezenţă a lui Dumnezeu pe pământ, Zamolxe după cum afirmă Diodor din Sicilia: ’’pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia, zeitatea lor.’’
Cine este această Hestia? Euripide a identificat-o cu Gaeea afirmând despre ea: ’’Tu, Maică Glie, muritorii înţelepţi te numesc Hestia’’. Dar sensul cuvântului Hestia este unul mult mai complex şi relevant: ’’Cea care dă impuls tuturor lucrurilor’’.
Zamolxe este un mesager al Divinităţii, un învăţător al poporului său. Care sunt aceste legi trasmise? În primul rând principiul absolut al universului, principiul echilibrator al vieţii prin ordinea indispensabilă a naturii şi societăţii. Lecţia lui de anatomie şi patologie, povestită de Platon, este o dovadă în acest sens. El nu tratează doar particularul ci întregul luat în ansamblu, dar studiind în amănunţit fiecare parte componentă a lui. Iată şi o legătură între cunoştinţele de medicină ale lui Zamolxe şi principiile tradiţionale chineze.
Legile lui Zamolxe sunt simple, legate de natură, învăţându-i pe daci să nu manânce vietăţi ci să adopte un regim alcătuit din diferite cereale, miere, lapte şi brânză. Care sunt în ziua de azi sfaturile medicilor tradiţionalişti legate de modul de tratare a diferitelor boli, nu altele decât  adoptarea unui regim de viaţă naturist.
Strabon ne prezintă şi pe acei aficianţi – preoţi ai cultului lui Zamolxe, adevăraţi pustnici, trăind în singurătate, cucernicie şi renunţare la cele lumeşti. Aceşti oameni sunt prezenţi  sub numele de ’’ktistai’’.
Un important sens trebuie dat şi afirmaţiei lui Herodot, legată de credinţa în Nemurire a geto-gacilor. Textul scris se interpretează  în general în două variante :’’iată cum se cred nemuritori geţii’’ şi ’’iată cum se fac nemuritori geţii’’
Care este sensul corect al afirmaţiei? Învăţătura lui Zamolxe ne spune că oamenii nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc, unde vor trăi de-a pururi. Pe ce se bazează această afirmaţie?
Zamolxe a fost un ’’iniţiat’’ în tainele morţii, şi pentru a înţelege aceasta, vom răsfoi cartea lui Paul Brunton – Egiptul secret , pentru a vă prezenta mai pe larg sensul acestei iniţieri: ’’este fapt stabilit că, în templele cele mai vechi, mulţi preoţi egipteni de rang superior şi toţi titularii marelui sacerdoţiu erau versaţi în cunoaşterea misterelor hipnotice şi magnetice putând face ca subiecţii experienţelor acestora să cadă într-o stare cataleptică atât de profundă încât moartea să rezulte din acest fapt (…)
În acest mod, puteau să imprime o putere de înţelegere a sufletului omenesc şi, obligându-l sufletul însuşi să iasă temporar din corp, să-l facă să perceapă existenţa unei alte lumi, aşa numita lume a spiritului (…).’’
Brunton ne prezintă iniţierea unui tânăr sub numele de Lucius, în misterele lui Osiris: ’’poate că, cititorule entuziast arzi de nerăbdare să afli ce s-a spus şi ce s-a făcut în acel moment. Ţi-aş spune dacă aş avea dreptul în mod legal şi dacă ar fi legitim să auzi. Dar limba şi urechea ar suferi această otrăvire dacă ţi-aş satisface via curiozitate. Totuşi, deoarece,fără îndoială, o dorinţă pioasă te chinuie nu-ţi voi aplica o angoasă mai lungă. Ascultă deci şi crede, pentru că ceea ce spun este adevărat. Am pătruns până în preajma frontierelor morţii, punând piciorul pe pragul Proserpinei; am fost transportat prin toate elementele. Apoi am revenit pe pământ. Am văzut soarele strălucitor, magnific în mijlocul nopţii, m-am apropiat de zeii de sus şi de cei de jos ; i-am adorat faţă-n faţă. Fii atent: ţi-am spus lucruri pe care, deşi le-ai auzit, nu trebuia să la ştii.’’
Care a fost şi mărturia nobilului Platon: ’’în consecinţă aceste iniţieri divine, am contemplat viziuni simple şi binecuvântate, ce se prezentau într-o lumină pură, iar noi înşine redaţi imaculaţi, am fost eliberaţi de acest înveliş pe care îl numim cor, de care suntem actualmente legaţi ca o stridie de cochilia sa.’’
Declar de asemenea, că scopul ultim al misterelor constă în readucerea omului la principiile pe care rasa noastră le-a pierdut la început. Iniţiaţii în vechile mistere depuneau jurământ solemn că nu vor destăinui niciodată nimănui ce se petrecuse cu ei în aceste experienţe sacre. Se pare că Zamolxe a fost dezlegat de acest jurământ sau poate iniţierea lui nu a cuprins o constrângere.
Starea celui supus iniţierii era într-un veşnic zbucium. Nu degeaba Stabon scrie atât de cutremurător despre punctul culminant al iniţierii în moarte: ’’spiritul este îndurerat şi agitat în moarte, tot aşa cum este şi în iniţierea în marile mistere; prima etapă constă doar în erori şi incertitudini, eforturi, mers rătăcitor şi tenebre. Apoi ajuns la liziera morţii şi iniţierii totul se tranformă în orori cutremurătoare, spaime. Dar odată terminată această scenă, iată că se răspândeşte o lume divină şi mraculoasă (…); perfect iniţiat, eşti liber încoronat, triunfător, parcurgi domeniile preafericiţilor’’ (text preluat din paul Brunton – Egiptul Secret).
Citirea acestor extracte ne trimite la cazurile contemporanede moarte aparentă, studiate şi prezentate de doctorul Raymond Moody în cartea sa ’’Viaţa după viaţă’’
Să luăm la întâmplare din cartea lui o asemenea relatare:’’ M-am trezit şi am ieşit pe coridor să beau nişte apă ;în acel moment, am aflat mai târziu, am făcut o perforaţie de apendice. Puterile m-au părăsit şi am căzut pe podea. Am început să plutesc în derivă, mă simţeam ca şi cum aş fi fost când în corp, când în afara lui, şi auzeam o muzică foarte frumoasă. Pluteam în lungul coridorului, până i-am trecut pragul, ale cărui uşi erau închise. Acolo, am avut impresia că sunt nişte nori, sau mai degrabă o ceaţă roz s-a strâns în jurul meu; am trecut prin batantele uşi ca şi când nici n-ar fi existat şi de acolo spre acea lumină de cristal pur, o lumină albă care strălucea ;o lumina foarte frumoasa, foarte stralucitoare, iradianta. Dar nu producea nici o durere ochilor. Nu putea fi comparată cu nimic din ce există pe pământ. Nu pot să spun că am distins o persoană în această lumină, dar era foarte clar că posedă o identitate. Imaginaţi-vă o lumină făcută din înţelegere totală şi iubire absolută. Un gând a venit spre mine – Mă iubeşti? – Nu era chiar o întrebare, dar cred că ceea ce vroia să-mi spună lumina era – Dacă mă iubeşti, întoarce-te termină ceea ce ai lăsat început. Şi în acelaşi timp mă simţeam învăluit  de compasiune şi strivit parcă de iubire (…)’’
Toţi cei reîntorşi dintr-o astfel de experienţă prezintă aceeaşi dorinţă de a trăii şi de a servi unui ţel curat, menţionând că evenimentul le-a schimbat însuşi sensul vieţii. Este indubitabil că Zamolxe a avut experienţa unei morţi aparente. Iniţiat de cineva anume sau ,victimă a unui accident, experienţa lui legată de moarte influenţează modul de a gândii al poporului dac. Acei daci care nu se tem de moarte, ştiind că spiritul lor se va duce să-l întâlnească pe Zamolxe. Este bine cunoscut obiceiul dacilor de a jeli la naşterea unui copil şi de a se înveseli la moartea unuia dintre ei. Numai acest obicei poate genera o întragă filosofie legată de sensul existenţei omului pe pamânt.
Credinţa nemuririi sufletului este mai rară la popoarele antice, moartea fiind văzută ca o trecere ’’in corpore’’ în Hades, locul judecăţii ulterioare.
Dar să vedem care este sensul retragerii lui Zamolxe într-o peşteră, considerată sacră. Cum a putut Zamolxe să-i convingă pe daci de veridicitatea experienţelor şi cunoştinţelor lui legate de viaţă şi mai ales de moarte? Cum a putu să-i convingă pe daci de existenţa nemuririi sufletului? Cum a dezvăluit dacilor modalitatea de a ’’s face nemuritori’’?
Pentru a-i convinge de cele spuse, nu avea decât o singură cale, aceea de a le demonstra veridicitatea afirmaţiilor lui, printr-un fapt concret. Zamolxe se retrage într-o peşteră, sub pământ trăind ca un pustnic în asceză şi meditaţie. Termină toate pregătirile necesare, el şi-a provocat, prin mijloace cunoscute doar de el o moarte cataleptică.
Dezorientaţi în faţa necunoscutului, dar preveniţi în prealabil, totuşi dacii după cum spune Herodot: ’’l-au jelit ca pe un mort’’.
Revenirea lui la viaţă după trei ani ’’făcu vrednice de crezare învăţăturile lui’’. În faţa unor experienţe de asemenea proporţii dacii îşi revin cu greu, îmbrăţişându-i în totalitate învăţăturile şi legile.
Mulţi sceptici  vor comenta afirmaţiile mele, dar îi voi invita să se informeze despre sutele de yoghini indieni sau fachiri arabi care s-au supus unor cercetări ştiinţifice stricte, îngropaţi fiind zile întregi în pământ, într-o stare cataleptică asemănătoare morţii.
Se cunosc cazuri după cum bine le prezintă acelaşi Paul Brunton în cărţile sale, în care iniţiatul a stat îngropat ani de zile, revenindu-şi apoi normal la viaţă, exact la data şi la ora stabilită de el înainte de îngropare.  Explicaţia dată lui Brunton de un fachir arab după o asemenea experienţă, văzută pe viu de autor, şochează puţin dar lămureşte chiar şi pe discipolii lui Toma: ’’trebuie să începem prin a recunoaşte în noi înşine marile posibilităţi pe care le posedăm cu toţii. Până aici, rămânem ţintuiţi în limitările nici decum necesare care ne împiedică să ne folosim minunatele facultăţi psihice şi materiale. Oamenii aflaţi în prezenţa fenomenelor pe care le produce văd în ele când un fel de vrăjitorie, când ceva în totalitate supranatural. Dublă greşeală. Nu par să observe că aceste lucruri perfect ştiinţifice, respectă legile naturii înseşi. Este adevărat că observ legi psihice puţin înţelese, dar acestea sunt legi. În privinţa celor ce-şi închipuie că află în mine un fel de saltimbanc, scamator sau vrăjitor, nu pot decât să le deplâng îngustimea de gândire, incapacitatea de a lua în considerare pentru om  vreo posibilitarea superioară exis-experienţei limitate, pe care ei înşişi au primit-o în mod egal.’’
Se pare că în trecut, omul stăpânea alte dimensiuni psihice, care-i confereau  cunoaşterea unor probleme mai complexe legate de sensul existenţei vieţii şi a morţii. Toate aceste cunoştinţe accesibile, doar unei enumite pături a societăţii umane în dezvoltare, păstrate în cercuri restrânse de ’’iniţiaţi’’ sub prestare de jurământ, s-au pierdut pe parcurs. Chiar transmiterea lor sub formă documentară naşte scepticismul unora dintre noi. Multe dintre ele redescoperite şi investigate în ziua de azi poartă etichetarea de paranormal. Este şi normal ca în faţa unui om cu însuşiri deosebite, Herodot să folosească termenul de ’’daimon’’.
Făcând un sumum, putem afirma cu siguranţă că Zamolxe este roul civilizator, legiuitorul şi învăţătorul poporului său, mesager al Creatorului, premergător lui Moise, Budha, Iisus Cristos în masa viitorilor creştini. Învăţăturile celor doi sunt foarte apropiate uneori suprapunându-se. Păcat că datorită lipsei de informaţie ştim prea puţine despre Zamolxe pentru a vedea până unde ar putea ajunge această asemănare.
Naşterea lui Zamolxe este prezentată mitic, precum cea a lui Iisus Cristos, învăţăturile celor doi se adresează oamenilor de rând şi nu doar unei oligarhii, precum erau unele religii ale acelor vremuri, moartea lor simbolică este întrucâtva asemănătoare, precum este şi venirea lor printre ucenicii lor. Relgia generată de cultul zamolxian poartă amprenta unui precreştinism, fapt confirmat şi de asemănarea practicanţilor cultului Zamolxe cu esenienii.
De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, mesajul lui Dumnezeu este unul singur,  indiferent cine îl transmite.
Om sau divinitate, rolul lui Zamolxe în istorie şi spiritualitatea omenirii trebuie reconsiderat şi acceptat la dimensiunile lui reale.
Fie-mi permis ca ajuns la sfârşitul acestui capitol să mă folosesc din nou de Paul Brunton, care într-un dialog că Sfinxul, martor al timpului nesfărşit, primeşte de la aceste următorul mesaj:

’’tu aparţii la ceea ce nu moare, tu nu eşti ataşat imperiului unic al timpului. Tu eşti veşnic; tu nu eşti doar carne peritoare. În om, sufletul nu poate fi ucis; el nu poate muri. Acoperit la adăpostul inimii tale el aşteaptă aşa cum eu aştept învelit în nisip, în universul tău. Cunoaşte-te pe tine, o muritorule! Căci în tine, la fel ca în toţi oamenii, vine cineva, se aşează şi atestă că există un Dumnezeu!’’

Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

1. Carturesti
2. Litera
3. Librex
4. Libris
5. Cartepedia
6. Okian.ro
7. Librarie.net
8. Compania de Librarii Bucuresti
9. Anticexlibris