Vechea civilizație europeană (II) – SCRIEREA PELASGĂ

Vechea civilizație europeană (II) – SCRIEREA PELASGĂ

Cuprins

Anterior | Următor

Text din manuscrisul original al lucrării “Revanşa Daciei” – Autor Cornel Bîrsan

Până în ultimii ani s-a considerat că apariţia scrisului este legată de civilizaţia protosumeriană. Şi nu în mod deductiv ci bazatpellsag pe vaste cercetări arheologice. În straturi arheologice vechi din Mesopotamia au fost găsite o serie de tăbliţe cu scriere pictografică datate ce vechime în mileniul IV – V î.Hr. Tăbliţele descoperite la El Obeid (lângă vechea aşezare Ur), Warka (lângă vechiul oraş sumerian Uruk) şi Djemdet Nasra (în apropierea miticului oraş Kiş), sunt din lut ars, acoperite cu diverse desene şi inscripţii, dovedind o scriere pre-sumeriană ideografică. Scribul care a executat aceste notaţii s-a folosit de plăcuţe de argilă proaspătă, pe care a imprimat uşor cu ajutorul unei bucăţi de trestie diverse semne şi desene, ulterior plăcuţa a fost arsă realizându-se acea rezistenţă necesară păstrării lor ca viitoare documente.

Dar, şi aici este un dar, în anul 1961 Nicolae Vlasa descoperă în satul Tărtăria (jud. Alba) trei tăbliţe de lut ars (teracotă) într-o groapă de sacrificiu. Consensul arheologic unanim bazat pe datări cu radio-carbon (C14) la apreciază ca aparţinând mileniului VII-VI î.Hr. (anii 6200-5200).

Plăcuţele sunt din lut ars de dimensiuni mici: două plăcuţe rectangulare având desenate pe ele reprezentări animale şi vegetale, iar a treia, rotundă prezintă gravată pe ea o scriere grafică. Faptul întradevăr interesant este uimitoarea asemănare dintre această scriere şi cea din Djemdet – Nasra şi Creta. Şi datorită acestor similitudini s-au făcut încercări de descifrare a lor folosindu-se grafica sumeriană.

Sumerologul V. Titov afirmă că textul înscris pe cea de-a treia plăcuţă se traduce aproximativ prin textul: ‘’În (cea de-a) patrusprezecea domnie pentru buzele (gura) zeului Sane cel mai vârstnic după ritual (este sau a fost) ars’’, argumentând aceasta cu locul în care au fost descoperite, o groapă de sacrificiu, din care s-au excavat alături de plăcuţe, cenuşă şi oase de om matur dezmembrat şi calcinat. Titov susţine caracterul unui rit antropofagic de sacrificiu, rolul tăbliţelor fiind totemic. Numele zeului Sane, zeu tartaric, în cinstea căruia se face sacrificiul, îl consideră sinonim cu zeul sumerian Usmu.

Altă interpretare este făcută de către Janos Harmatta un reputat arheolog, care consideră că cele trei plăcuţe sunt nişte simple documente contabile ale unui negustor: ‘’Făină 60+10 (masuri) zeului Palil; 20 (masuri) regelui Pontif; 60+2 (masuri) zeului Usmu/Samos’’.

În consemnările sale din ‘’Jiviie slova Tartarii’’, Boris Perlov caută descifrarea textelor de pe plăcuţe, plecând de la interpretările făcute de Nicolae Vlassa şi similitudinea existentă cu plăcuţele din Djemdet – Nasra: ‘’Pe prima tăbliţă dreptunghiulară e însemnată întruchiparea simbolică a doi ţapi, între dânşii e aşezat un spic. Poate că întruchiparea unor ţapi şi a unui spic a reprezentat simbolul bunăstării obştii, la baza căreia se află ocupaţia lor cu agricultura şi creşterea animalelor. Dar s-ar putea să reprezinte şi o scenă de  vânătoare. E interesant că un subiect de acelaşi fel se întâlneşte şi pe tăbliţele sumeriene.

A doua tăbliţă e împărţită prin linii orizontale şi verticale în sectoare nu prea mari. În fiecare sector sunt zgâriate diferite imagini simbolice. Acestea nu sunt totemuri?

Cercul totemurilor sumeriene e cunoscut. Şi dacă se compară desenele de pe tăbliţa noastră cu imaginea de pe vasul ritual, găsit în săpăturile de la Djemdet – Nasra, vom remarca din nou o coincidenţă izbitoare. Primul semn de pe tăbliţa sumeriană e un animal, mai mult ca sigur un ied, al doilea reprezintă un scorpion, al treilea, după toate posibilităţile, un cap de om sau de zeu, al patrulea simbolizează un peşte, al cincilea o construcţie, al şaselea o pasăre. Astfel se poate presupune că pe tăbliţă sunt însemnate totemurile: ied, scorpion, demon, peşte, ‘’adânc-moarte’’, pasăre.

Pe a treia tăbliţă rotundă sunt înscrise următoarele: NUM, KA, SA, UGULA, PI, IDIM, KARA, I.’’(de către cele) patru conducătoare, pentru chipul zeului Sane, cel mai în vârstă (conducătorul – patriarhul – sacerdotul – preotul suprem) în virtutea adâncei înţelepciuni, a fost ars unul’’

Ce înţeles poate avea această înscripţie? S-o comparăm cu documentul Djemdet – Nasra pomenit înainte. În acela se află lista celor mai însemnate surori preotese care erau în fruntea a patru grupe tribale.  Poate că tot astfel de preotese conducătoare s-ar afla şi la Tărtăria. Dar mai există şi o altă coincidenţă. În inscripţia de la Tărtăria este pomenit zeul Sane, ba mai mult, numele zeului este reprezentat ca la sumerieni. Judecând după toate acestea, tăbliţa conţine informaţii  asupra ritualului uciderii şi arderii unui sacerdot, care şi-a săvârşit slujba într-un termen al conducerii sale.

Ne întrebăm atunci cine au fost locuitorii străvechi ai Tărtăriei, care scriau în sumeriană, în mileniul V î.Hr., când despre sumerul însuşi nu se pomeneşte încă.

Se impune de la sine o concluzie: inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricât de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii Balcanilor. Întradevăr, cum poate fi explicat astfel faptul că cea mai veche scriere din Sumer, datată din mileniul IV î.Hr. a apărut cu totul pe neaşteptate şi într-o formă dezvoltată? Sumerienii (ca şi babilonienii) au fost doar elevi buni, preluând scrierea pictografică de la popoarele balcanice şi apoi dezvoltând-o în scriere cuneiformă.

Iată nişte concluzii şocante, la prima vedere, dar ele nu sunt decât nişte mărturii care dovedesc ascendenţa în timp şi spirit asupra altor popoare. Mă întorc din nou la Nicolae Densuşianu şi afirmaţiile lui legate de rolul civilizator al poporului pelasg în istoria universală. Istoria nu începe cu sumerienii şi Egiptenii în primele clipe ale umanităţii, ci cu pelasgii.

Această mică greşeală de a începe manualele noastre de istorie cu civilizaţiile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord considerate ca primordiale, se perpetuează de la istoricii greci antici, care considerau că înaintea lor au fost doar sumerienii şi egiptenii. Este mult mai simplu oricărui muritor să scrie ceva ‘’déjà vu’’ sau auzit. Toţi istoricii greci au fost fascinaţi de realizările egiptenilor, şi să nu uităm că civilizaţia greacă şi egipteană de la un moment dat au fost contemporane, evoluând paralel.

Sunt relevante cele trei traduceri făcute de Titov, Perlov şi Harnatta, înclinând mai mult spre traducerea lui Perlov, pare-se mai exactă şi din punct de vedere al ambientului în care s-au descoperit plăcuţele (groapa de sacrificiu); cu o singură corecţie, numele zeului Sane ar putea fi şi Saue, zeu omagiat de catre pelasgi, Sane fiind numele folosit de sumerieni, preluat deformat. Numele zeului Saue se găsește foarte des in toponomia Ardealului: Sieu, Saulia, Sieusa, Saulesti, Sauaeu, etc!

Interesantă şi curajoasă este concluzia autorului mai sus menţionat, prin atribuirea acestei scrieri locuitorilor Balcanilor.

Mai este oare, necesar, să punem întrebarea, cine erau acei locuitori ai Balcanilor în mileniul VII – VI î.Hr.?

Şi totuşi această strălucită descoperire este în continuare ignorată de cărţile de istorie şi enciclopediile publicate peste tot în lume, care, continuă să prezinte Sumerul ca loc al naşterii scrisului.

De ce? Pentru că opinia unor ‘’iluştri istorici‘’ este că o singură descoperire, chiar arheologică, nu e suficientă pentru a convinge.

Şi atunci voi aduce şi câteva dovezi documentare preluate din opera lui Diodor din Sicilia: ‘’Biblioteca istorică‘’, care în urmă cu exact 2000 de ani (!) înainte de descoperirea de la Tărtăria, pomeneşte de scrierea pelasgă, fără ca acest lucru să dea de gândit cercetătorilor din istorie: ‘’ba chiar se spune că atunci când Cadmos adusese din Fenicia literele, el cel dintâi le-a folosit în limba elenă, dând fiecăruia numele şi forma sa. Aceste litere au fost numite, cu denumire generală, feniciene, căci din Fenicia fuseseră aduse de eleni; ar mai fi avut si denumirea specială de pelasgice (subl. noastră) fiindcă pelasgii s-au folosit cei dintâi de aceste caractere, adaptate limbii lor.’’ sau, ’’cât priveşte Linos se spune că el a însemnat cu litere pelasgice isprăvile întâiului Dionysos, înfăţişând în lucrarea sa şi celelalte legende. La fel s-ar fi folosit de scrierea pelasgică şi Orfeu şi Pronapides, dascălul lui Homer, un foarte dăruit meşter al cuvântului.’’

 Iată cum o descoperire poate fi prognozată ! ! !    

Această scriere a cărei dovadă arheologică nu poate fi contestată a dat naştere ulterior: scrierii sumeriene, liniarului cretan A şi B, scrierea civilizaţiei Văii Indusului, alfabetului grec, latin (modern), runic şi chirilic.

Interesant rămâne de studiat, viitorilor cutezători, modul în care s-a păstrat această scriere nealterată la plutaşii de pe Bistriţa, care în însemnările lor folosesc acelaşi fond de semne ca de pe tăbliţele de la Tărtăria, sau însemnele de pe veriga aparţinătoare tezaurului de la Pietroasa.

Dar cel mai interesant ar fi de aflat valoarea lor fonetică pentru a pătrunde în misterul ascuns al unei civilizaţii fantastice.

Cuprins

Anterior | Următor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *