Conflictul Geto-Persan

Conflictul Geto-Persan

Cuprins

Anterior | Următor

Text din manuscrisul original al lucrării “Revanşa Daciei” – Autor Cornel Bîrsan

MOTO:”Am purtat 19 războaie şi cu bună-voinţa lui Ahura Mazda, am zdrobit  9 regi şi i-am luat prizonieri.” Darius I   (Cronică persană)

‘’După indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele, dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în Conflictul Geto-Persancuget, după părerea mea, ar fi de neînfrânt şi cu mult, cei mai puternici dintre toate seminţiile pământului. Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceia sunt ei slabi (…)’’.  Astfel scria Herodot în ale sale ‘’Istorii‘’ despre marele neam al tracilor. Să încercăm să analizăm foarte atent textul şi informaţiile cuprinse în el. Constatarea lui Herodot legată de mărimea poporului trac este relevatoare, comparând-o cu cea a inzilor.

De unde veneau aceşti traci, textul nu ne spune în cuvinte ci printre rânduri. Dacă aceştia se trăgeau din vreo parte a Asiei sau a Europei, cronicile greceşti trebuiau să consemneze evenimentul. Dar asemenea informaţie nu există pentru că se simte din textul lui Herodot, că aceşti traci fuseseră aici înaintea lor, a grecilor, sub un alt nume – pelasgi. Tracii sunt descendenţi ai Marelui Popor Pelasg, în aceasta zonă a Balcanilor, aşezaţi la nord de peninsula grecească până în ţinuturile Hiperboreene, înglobând în acest neam pe iliri, macedonieni şi daco-geţi.

Afirmaţia ’’cu mult cei mai puternici dintre toate seminţiile pământului’’ este din memoria străbunilor greci a lui Herodot care au cunoscut această putere pe propria lor piele.

Motivele pentru care ei nu pot fi uniţi sunt acele ale identităţii personale ale fiecărui popor, combinate cu mărunte interese locale ale locuitorilor. Totuşi ei rămân ‘’puternici’’ precum odinioară ’’pelasgii erau divini’’. În ultimele cuvinte ale textului Herodot, pentru a nu crea impresia unei divinizări a ’’barbarilor’’ în defavoarea grecilor, minimalizează dintr-un condei, calităţile poporului trac, prin cuvintele: ’’de aceia sunt ei slabi’’. Printr-o imensă greșeală, Herodot, face un serviciu strălucit poporului trac şi implicit neamului nostru dezvăluindu-ne superioritatea spirituală a acestora faţă de greci.

Nu aş dori să se creadă că denigrez sau contest marea civilizaţie antică greacă şi realizările ei. Întru-totul departe de mine gândul. Dar este momentul şi cazul să să încercăm să înţelegem că şi vecinii grecilor, tracii şi implicit geto-dacii au creat şi dezvoltat o civilizaţie mult superioară faţă de ceea ce am fost învăţaţi şi cu rădăcini foarte îndepărtate.

Textul lui Herodot poate fi luat şi ca o rugăciune adresată de acesta  zeilor; să ferească Zeus, ca ei tracii, să se unească vreodată, putând deveni o puternică forţă în stare să demoleze totul în cale. Şi totuşi Herodot a făcut în acest fel o profeţie: Alexandru Macedon, unul din Marii conducători ai istoriei, creatorul unui vast imperiu a fost trac.

Şi tocmai această forţă latentă avea să se angajeze în sec.VI î.Hr. într-una din cele mai mari confruntări din istorie; faţă în faţă două puteri covârşitoare, imperiul Persan şi Geţii.

Nu se cunosc exact motivele care au generat această confruntare. Mai mult ca sigur că a fost politica de expansiune şi dominaţie a Imperiului Persan. Informaţiile legate de acest diferend sunt foarte puţine şi vagi. Pentru a înţelege mai bine evenimentele vom reda cititorilor din cartea lui Alexandru Busuioceanu ‘’Zamolxis’’ câteva pasaje, legate de originea şi existenţa neamului get:

‘’Neam straşnic de tot – gens Iortissima, adaugă el (Iordanes) – (despre care) stă scris că urma să pustiască chiar şi ţara Iudeei (…). Massageţii îşi au originea din sciţi. Şi zicând massageţi e aproape cum ai zice solizi (graves), adiocă puternici, geţi – fortes Getae’’ (Iordanes).

Această denumire de massageţi, dată neamului nostru într-o epocă când ei mai erau numiţi şi bessi, probabil este făcută de către persani. Şi aici vine partea interesantă şi şocantă a trecutului nostru. În anul 529 î.Hr. Cirus cel Mare regele persan, stăpânitor a unui vast imperiu întins de la Marea Mediterană şi până la fluviul Indus, moare într-o luptă cu MASSAGEŢII!

Din nou, pentru a câta oară, imense forţe militare, adevărate maşini de război, organizate pentru a cucerii şi supune se opresc şi capitulează în faţa unui popor fără prea mari pretenţii războinice.

Şi pentru că o lecţie nu este suficientă, peste 15 ani ea se va repeta în mod similar, dar în altă ipostază şi cu alte personaje, obligându-l pe Herodot să pice în capcana admiraţiei faţă de geţi. Şi normal, odată ce în acea vreme doar neamul geţilor înfruntau cu succes armatele persane, învingându-le. Stălucita civilizaţie greacă s-a văzut mulţi ani obligată  a se supune stăpânirii persane atât în Asia Mică cât şi în Grecia.

Dar să vedem ce ne povesteşte Herodot: ‘’Înainte de a sosi la Istru (Dunăre) primul popor pe care îl supuse Darius au fost geţii care se cred nemuritori. Căci tracii care stăpânesc părţile Salmidesului şi care locuiesc mai sus de cetăţile Apollonia şi Mesembria şi se numesc scirmiazi şi nipsei se predară lui Darius fără nici o luptă; iar geţii hotărându-se la o rezistenţă îndărătnică fură supuşi îndată, cu toate că sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi  dintre traci‘’.

Să încercăm să analizăm din nou textul. În primul rând în cele scrise există o mică contradicţie: nu se poate ca geţii să fi fost primul popor supus de Darius, odată ce scirmiazii şi nipseii (alte triburi trace ) s-au supus fără luptă. Afirmaţia ’’geţii care se cred nemuritori’’, în unele texte ’’care se fac nemuritori’’ o vom comenta la momentul potrivit. Dar cel mai interesant lucru din text este hotărârea geţilor de a lupta împotriva imensei  maşini de război persane, care era alcătuită din 700.000 de soldaţi. O asemenea decizie nu putea fi luată decât de o forţă militară şi economică, cu o organizare corespunzătoare care-şi putea permite să ducă un astfel de război. Şi totuşi geţii au făcut-o.

Dar să vedem cum descrie acest conflict şi Iordanes, care folosind izvoare vechi, azi pierdute, scrie în cartea ’’Getica’’ – ’’după aceea, regele perşilor Darius, fiul lui Histaspe, a cerut în căsătorie pe fata lui Antyrus, regele geţilor. L-a rugat şi ameninţat să-i îndeplinească dorinţa, dar geţii au respins orice înţelegere cu dânsul şi au spulberat nădejdiile soliei. Darius s-a făcut foc de mânie şi  a ridicat împotriva lor o oaste de 700.000 de oameni, căutând să răzbune ruşinea păţită de dânsul, cu sângele supuşilor săi. După ce a înjghebat un pod de vase peste mare, din Calcedon şi până în Bizanţ, a pătruns în Tracia şi Moesia, apoi a durat un pod asemănător peste Dunăre, dar a fost hărţuit mereu timp de două luni, a pierdut opt mii de oşteni şi de teamă ca podul de peste Dunăre să nu fie distrus de duşmani (pentru a se putea retrage – n.a.), a fugit în Tracia fără să se mai oprească în Moesia. După moartea lui, feciorul lui Xerxes a vrut să răzbune insulta adusă tatălui său şi a pornit un nou război împotriva geţilor, (…). Dar n-a izbutit în încercările sale, fiind biruit de bărbăţia şi dârzenia geţilor; şi precum a venit, aşa s-a întors cu oştile sale (…)

Cumulând cele două texte cu ceea ce se cunoaşte despre istoria Imperiului Persan vom avea în faţă filmul evenimentelor.

Urcarea pe tronul persan a lui Darius (522 î.Hr.) aduce cu sine o vastă reorganizare şi consolidare a dominaţiei în Imperiu. Tinzând spre noi teritorii, Darius nu uită visul lui Cirus şi,m în anul 514 î.Hr., organizează o mare expediţie în Balcani. Rând pe rând, sunt încorporate în Imperiu Grecia, Tracia şi Macedonia. Cele două provincii, Tracia şi Macedonia, devin adevărate capete de pod pentru lansarea expediţiei militare împotriva geţilor. Pentru facilitarea acestei aventuri în ’’pustiul Getic’’, Darius dă dispoziţie să se construiască un pod peste Dunăre. Trupele persane trec în Dobrogea ocupând-o şi înfângând oponenţa băştinaşilor.

Aceaste este aura de cuceritor a lui Darius în Geţia, de care aminteşte Herodot, doar că el nu a înglobat-o în imperiu şi nu a luat vreun rege prizonier, ci doar a molestat nişte băştinaşi paşnici, obişnuita populaţie civilă apărată probabil de mici garnizoane getice.

Toată ocupaţia persană a durat doar două luni, vreme în care a fost hărţuită şi obligată să se retragă cu mari pierderi. ’’Furia getică’’ îşi spunea cuvântul. Conflictul dintre persani şi geţi încetează odată cu trecerea Dunării spre sud, a ultimului soldat persan.

Remarcabil, în textul lui Iordanes, este prezenţa numelui regelui get Antyrus, cel care a cutezat să se opună lui Darius, primul dintr-o galerie de iluştrii conducători ai dinastiei geto-dace.

Al treilea act al tragediei persane are loc câţiva ani mai târziu, când regele Xerxes, fiul lui Darius, vrea să spele ruşinea păţită de tatăl său, dar se pare că fără succes. Şi astfel, vorbind într-un limbaj oarecum sportiv, scorul final dintre geţi şi persani este de 3 la 0.

Zeul persan, Ahura Mazda, şi-a plecat capul în faţa lui Zamolxe.

Cuprins

Anterior | Următor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *