Text din manuscrisul original al lucrării “Revanşa Daciei” – Autor Cornel Bîrsan
MOTO: ’’Roma este o cetate de origine pelasgo – latină. Tradiţia care îi dă Alba drept metropolă, şi îi urcă originea, prin Alba şi Lavinium, până la marele poraş pelasgic Troia, a fost adoptată public de către poporul roman, care recunoaşte în locuitorii Illyun-ului pe proprii săi strămoşi.’’ Jules Michelet (Istoria romană, Republica)
MOTO: „Statul dac devenise prea puternic pentru ca romanii să mai poată asigura securitatea deplină a frontierei Danubiene.” Eugen Cizek (Epoca lui Traian)
Două civilizaţii puternice stau faţă
în faţă. Romanii în plină expansiune cuceresc stat după stat, întinzându-şi imperiul din Europa în Africa, Asia Mică şi Orientul Mijlociu. Dacii rămân în matca lor, apărându-se în faţa tuturor năvălitorilor.
Anul 146 î.Hr.
An care aduce romanii aproape de Dunăre, trupele imperiale cuceresc Macedonia şi o transformă într-o mare şi principală bază militară.
Anul 106 î.Hr.
Ciudat an, anul primei confruntări dintre daci şi romani. Cunoscându-se foarte bine mentalitatea poporului nostru suntem siguri că această confruntare s-a declanşat, mai mult ca sigur, datorită romanilor. Trupele romane staţionate la Dunăre, se implică într-un fel nediplomatic în viaţa băştinaşilor de dincolo de Dunăre, încercând să la organizeze viaţa paşnică după bunul lor plac. Riposta dacilor aliaţi cu ceilalţi este dură. Aceştia pătrund adânc în teritoriul de peste Dunăre provocând romanilor mari pagube.
Minucius Rufus, guvernatorul Macedoniei, este nevoit să grupeze multe trupe romane pentru înfrângerea şi alungarea intruşilor (care posibil, să se fi retras şi de bună voie). Cert este că romanii o consideră o mare victorie şi acest mic conflict prilejuieşte mari serbări la Roma.
Abia astfel putem înţelege marele respect pe care-l purtau romanii faţă de daci.
Anul 72 î.Hr.
Guvernatorul Macedoniei M.Terentius Varro Lucullus întreprinde o campanie in Dobrogea, obligând cetăţile pontice, greceşti să recunoască autoritatea romană. Conflictul dintre romani şi greci degenerează într-un mic război, ajungându-se ca în anul 61 î.Hr. grecii aliaţi cu geţii dobrogeni să înfrângă oştile romane şi să-i oblige să se retragă în Macedonia.
Anul 70 î.Hr.
La conducerea statului dac, în plină formare ajunge, Burebista, rege, care va imprima o accelerare a unirii tuturor triburilor daco-gete. Remarcabil om politic şi fin diplomat, Burebista, este în acelaşi timp şi un înzestrat conducător militar, cu veleităţi de bun organizator. Secondat de marele preot Deceneu, colaborator şi sfetnic de taină, Burebista are curajul şi puterea de a lua în mâini destinul neamului său. În zece ani de zile el reuşeşte să pună bazele unui regat puternic cu centrul în Transilvania şi care se întindea pe tot teritoriul României Mari. Dezvoltarea economică îi permite să construiască sanctuare, oraşe noi şi cetăţi de apărare atât în Munţii Orăştiei cât şi în întregul regat. Bun organizator al vieţii paşnice, el realizează că pacea se poate păstra doar prin puterea armelor. Strabon afirmă că Burebista era capabil să mobilizeze o armată de două sute de mii de oameni, cifră foarte mare pentru acele vremuri.
Anul 60 î.Hr.
Burebista îşi continuă politica de unire a daco-geţilor şi de curăţire a regatului de intruşi, înfrângând triburile celtice din sudul Slovaciei şi estul Panoniei, distrugând complet triburile boiilor şi tauriscilor.
Anul 55 î.Hr.
Burebista îşi extinde autoritatea asupra cetăţilor greceşti din nordul Mării Negre: Olbia, Tyras şi Apollonia şi implicit asupra părţii de nord a Dobrogei, devenind ’’cel dintâi şi cel mai mare din regii din Tracia’’.
Anul 49 î.Hr.
Conştient de puterea romană care se afla la graniţa regatului său, Burebista încearcă să facă un pas înainte pentru a contracara această ameninţare. În plină luptă pentru putere între Cezar şi Pompei, intervenţia lui Burebista ar putea fi decisivă. Fin diplomat şi cunoscător al firii umane, regele dac, înclină de partea lui Pompei, personalitate mult mai ponderată. Dar solul lui Burebista ajunge prea târziu, Pompei este înfrânt de Cezar la Pharsalus în anul 48 î.Hr. şi asasinat.
Anul 48 î.Hr.
Cezar ajunge stăpânul Romei, dar nu va avea timp pentru o confruntare directă cu Burebista fiind asasinat în anul 44 î.Hr. Interesant este faptul că în acelaşi an 44 î.Hr. moare asasinat şi Burebista, ambii conducători fiind ucişi de proprii lor oameni.
Anii 29–28 î.Hr.
În Dobrogea, hărţuielile dintre daci şi romani se intensifică. M. Licinius Crassus, guvernator al Macedoniei se implică în micul război civil dintre regii geţi Roles (deoparte) şi Dapyx şi Zyraxes (de cealaltă parte). Alianţele vor fi totuşi ciudate: geto–dacii lui Dapyx şi Zyraxes se aliniază cu bastarnii ( popor de neam germanic) iar geţii lui Roles cu armata imperială Romană. Rezultatul luptelor se decide în favoarea lui Roles şi a aliaţilor săi. Dar litoralul vestic al Mării Negre trece sub guvernarea unui prefect roman. Se pare că acest lucru a fost un atribut greu de plătit de Roles şi oamenii săi.
Anul 6 d.Hr.
Dacă în anul 29 î.Hr. romanii s-au amestecat în luptele civile dintre daco-geţi doar ca aliaţi, a unora sau a altora, se pare că de această dată consemnăm o nouă confruntare directă dintre daci şi romani. Nu se cunosc exact cauzele şi desfăşurarea conflictului, cert este că generalul roman Sextus Aelius Catus, ca o măsură de represalii, strămută în sudul Dunării, sub observaţie, circa cincizeci de mii de geţi din câmpia Romană. Multe aşezări şi cetăţi daco-getice din această zonă sunt distruse. Numărul mare de geţi luaţi oarecum prizonieri, ne indică amploarea conflictului.
Anul 12 d.Hr.
Geţii moldoveni atacă Dobrogea şi cuceresc cetatea Aegyssus (Tulcea).
Anul 46 d.Hr.
Întreaga peninsulă Balcanică devine posesiune a Imperiului Roman. Dobrogea este inclusă în provincia Moesia. Daco-geţii dobrogeni sunt primii care cunosc ’’pacea romană’’.
Anul 57-67 d.Hr.
Intervenţiile romanilor în Dacia se fac din ce în ce mai simţite. Folosind aceleaşi metode ca în anul 6 d.Hr., romanii conduşi de Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, guvernator al Moesiei, strămută din nou o sută de mii de de transdanubieni din zona de nord a gurilor Dunării în provincia Moesia. Cifra indicată mai înainte ne evidenţiază bogăţia umană a Daciei.
Anul 69 d.Hr.
Băştinaşii daco-geţi aliaţi cu roxolanii şi iazigii ripostează la acest amestec roman în treburile lor interne, trecând Dunărea iarna şi provocând mari pierderi umane şi materiale romanilor. Imperialii reuşesc să înfrângă cu mari eforturi această invazie şi să-i impingă înapoi peste Dunăre.
Anul 85-86 d.Hr.
Marea invazie a dacilor conduşi de Duras şi mai tânărul Decebal, aliaţi cu cu sarmţii şi bastarnii, la sud de Dunăre. Această invazie este rezultatul unor noi amestecuri romane în treburile dacilor şi inaugurează primul război oficial dintre Dacia şi Roma. Dacii pătrund adânc în teritoriul Moesiei, înfrângând armată după armată. Însuşi guvernatorul Moesiei este ucis. Motivul cert al acestei reacţii dure a dacilor este contracararea dorinţei de expansiune a Imperiului Roman, care privea la data aceea prin conducătorii lui la Dacia, ca la un posibil El Dorado (Paul Mac Kendrick).
Războiul dus de daci şi aliaţii lor a fost scurt, fulgerător şi distrugător. Obţinându-şi scopul aceştia s-au retras pe teritoriul lor.
Anul 87 d.Hr.
Împăratul Domiţian organizează sub conducerea generalului Cornelius Fuscus o expediţie de pedepsire a dacilor. Este momentul în care bătrânul rege dac Duras cedează tronul său nepotului, pe nume Decebal.
Ar fi interesant aici, ca o completare, să încercăm să prezentăm succesiunea regilor daci de la moartea lui Burebista şi până la urcarea lui Decebal pe tron. Avem puţine informaţii, multe inexacte, lista neputând fi completă şi lămurită decât prin prisma viitoarelor descoperiri. Ceea ce se ştie totuşi poate fi prezentat, pentru o mai bună înţelegere a stabilităţii şi continuităţii statului dac.
După moartea lui Burebista statul dac nu se dezmembrează. Apar o serie de mici state în zonele mai îndepărtate precum Moldova, Dobrogea şi partea estică a Munteniei, administrate de către conducători locali, dar puternicul stat dac cu centrul în Munţii Orăştiei dăinuie în continuare, micile stătuleţe desprinse gravitând în jurul lui.
Conducerea statului este preluată de Deceneu, fost mare sfetnic al lui Burebista, care concentrează în mâinile lui atât puterea laică cât şi cea religioasă. Dar după o domnie de 26 de ani a lui Burebista care a avut alături de el un sfetnic atât de priceput ca Deceneu, acesta, nu a putut domni prea mult timp, fiind la acea vreme a ocupării tronului, mai mult ca sigur un om bătrân. Iată ce ne informează Iordanes în acest sens:
’’Iar după ce Deceneu a murit l-au avut în aproape aceeaşi veneraţie pe Comosicus, deoarece acesta nu-i era mai prejos ca iscusinţă. El era socotit datorită priceperii sale şi un rege peste dânşii şi preot şi judeca poporul ca judecător suprem. Şi după ce el a lăsat cele omeneşti, a venit la domnie Coryllus, regele geţilor şi timp de patruzeci de ani a stăpânit peste neamurile lui în Dacia.’’
În alt paragraf Iordanes ne menţionează existenţa unui rege get Dorpaneus, care în timpul lui Domiţian a iniţiat o serie de atacuri asupra provinciei Moesia. Ultimul pomenit în cronicile sale este regele Decebal.
Alte menţiuni legate de regii daci în cronici sunt cele făcute de Orosius care pomenenşte de Diurpaneus Frontinus care-l menţionează pe Scorylo ca dux Dacorum, într-o perioadă când la Roma erau grave tulburări (probabil cele din timpul lui Nero şi Duras (Diurpaneus)).
Referitor la aceste informaţii Hadrian Daicoviciu incearcă să dateze cronologic aceste domnii ajungând la următoarea concluzie: ’’Deceneu şi Comosicus îşi împart intervalul între 44 î.Hr. şi 28/29 î.Hr., Coryllus – Scorillo domnind între 26/29 d.Hr. şi 68/69 d.Hr., iar Duras–Diurpaneus între 68/69 şi 87.’’ Iată cum toate aceste date sunt infirmate de o altă informaţie, datată în jurul anilor 32–31 î.Hr. din timpul domniei lui Augustus, care pomeneşte despre făgăduiala împăratului roman făcută lui ’’Cotiso regele Dacilor’’. Numele lui Cotiso apare şi sub forma Coson trecând prin forma Cotisoni. Cine este acest rege şi ce promisiuni i-a făcut însuşi împăratul roman? Mulţi istorici afirmă că el ar fi fost un conducător al Banatului, lucru sigur infirmat de promisiunea lui Augustus, care îi oferă mâna ficei lui. Ori, un împărat roman, nu putea oferii mâna ficei lui decât unui om cel puţin la fel de puternic ca el, sigur unui rege dac. Confuzia de nume din izvoarele vremii este un lucru foarte obişnuit; şi mai mult ca sigur că Iordanes în relatarea lui, făcută mult mai târziu de la aceste evenimente, a omis o serie de regi daci şi a făcut mari confuzii între unii şi alţii.
Cert este faptul că domnia unui rege dac, care a bătut şi monede cu numele său, răspândite între anii 44–27 î.Hr., nu a putu trece neobservată. Şi aici apare confuzia între el şi Comosicus, făcută de Iordanes.
Părerea mea personală este că ordinea regilor este: după Deceneu a fost Coson şi apoi Comosicus. Cert este faptul că regele Coson (Cotiso) dispare de pe scena istoriei în anul 28 î.Hr. împreună cu o parte din armata sa, într-o puternică confruntare cu romanii. Interesantă ar putea fi aflarea cauzei care a determinat răcirea relaţiilor dintre Augustus şi Coson.
Alt fapt interesant în derularea acestor domnii este chiar faptul consemnat de Hadrian Daicoviciu: ’’e greu de crezut că Scorillo–Coryllus moare după patruzeci de ani de domnie lăsând doi băieţi minori, pe Decebal şi pe Diegis. Nici domnia de 18–19 ani a lui Duras–Diurpaneus nu este uşor de acceptat dacă el este fratele unui om care a domnit patruzeci de ani.’’
Să încercăm să facem puţină ordine. Iordanes afirmă că Coryllus a domnit imediat după Comosicus, deci nu poate fi făcută nici o legătură între cele două nume Coryllus şi Scorilo, acesta din urmă domnind mult mai târziu. Şi totuşi Iordanes afirmă un fapt excepţional despre Coryllus: o domnie de patruzeci de ani, nu este ceva obişnuit şi aceasta trebuie să fie una deosebită în realizări. Putem concluziona că acest rege a domnit la confluenţa celor două secole (sec. I î.Hr. şi sec. I d.Hr.)şi nu poate fi confundat cu tatăl lui Decebal, regele Scorilo.
Oarecum, ordinea domniilor daco-gete pare să se concretizeze sub următoarea formă: Deceneu, Coson, Comosicus, Coryllus, câţiva regi neamintiti de cronici, Scorillo, Duras–Diurpaneus şi Decebal. Ţinând cont de lungimea domniei lui Decebal (20 de ani) şi prezentarea lui pe Columna lui Traian ca un bărbat tânăr, este mai mult ca sigur că la moartea tatălui său, nu ajunsese la vârsta majoratului, fiind nevoie în acest caz de preluarea tronului pe o perioadă scurtă de 3–4 ani de Duras fratele regelui defunct.
Prezentarea regilor daci nu ar putea fi completă dacă nu l-am aminti şi pe Dicomes, rege al dacilor sud moldoveni, contemporan cu Deceneu şi Coson.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris