Istoria credinței și începuturile bisericii în Dacia (Valahia)

Istoria credinței și începuturile bisericii în Dacia (Valahia)

Cuprins

Anterior | Următor

Text din manuscrisul original al lucrării “Revanşa Daciei” – Autor Cornel Birsan

Cunoaştem din capitolul închinat lui Zamolxe, originile religiei Geto-Dace din cultul închinat ’’ZEILOR CELOR MARI’’ de către pelasgi şi ‚’’reforma’’ religioasă şi socială realizată de Zamolxe. Putem afirma fără nici o rezervă că Zamolxe a pregătit creştinarea poporului său. Astfel preoţii lui numiţi ’’KTISTI’’ – ctitori, ziditori, întemeietori-, adoptau o ţinută stoică, castă, fiind la mare cinste între daci. Pomeniţi şi sub numele de ’’PLEISTOI’’, Josephus Flavius îi compară cu secta precrestină a esenienilor, căreia ar fi aparţinut atât Ioan Botezătorul cât şi Iisus Christos, sectă despre care se fac atât de multe speculaţii în ziua de azi.

Cert este faptul că Dacia prima ţară creştină din această zonă Balcanică a fost creştinată paşnic şi nu cu sabie. Astfel încât dacii, au fost ’’primii creştini din această regiune a Europei. Celelalte popoare vecine numai după multa secole au fost botezate.’’(Mircea Eliade)

640px-Scythia_Minor_map

Aşa cum arată Eusebiu, i s-a hărăzit ca lucru creştinarea Daciei Apostolului Andrei : ’’sfinţii apostoli, discipoli ai Salvatorului nostru, erau atunci dispersaţi pe tot pământul. Lui Toma, după tradiţie i-a revenit ţara părţilor ; Andrei a primit Scythia; Ioan, Asia, unde a trăit şi a murit la Efes.’’
Dar să vedem cine era acest Andrei ? De origine pescar, frate al lui Simon Petru, supranumit de primii creştini ’’Întâiul Chemat’’, Apostolul Andrei a predicat pe la mijlocul sec. I în Grecia, Asia Mică ,Schytia Mica (Dobrogea) si Schytia Mare. Împărtăşind sfârşitul tragic al Mântuitorului, moare şi el crucificat de romani pe un instrument de tortură în frmă de X, aşa-zisa Cruce a Sfântului Andrei. Crestinarea dacilor avea sa-I aduca lui Andrei, supranumele de “ Apostol al Lupilor “ !
Dar sămânţa aruncată de el, prinde roade şi pe parcursul timpului, mulţi daci devin adepţi ai creştinismului. Cu toate că, cultul lui Zamolxe este practicat în mod oficial, o mică parte din daci convertiţi de misionari, încep să se închine lui Dumnezeu (din latinul Dominus et Deus – Stăpân şi Zeu). Dacii vor prelua religia creştină şi pe o altă cale, care poate fi considerată cea principală. Convieţuirea dacilor cu goţii şi adoptarea de către aceştia a Arianismului, implică şi convertirea dacilor la această formă a religiei creştine.
Să vedem ce este Arianismul şi care este originea lui. Doctrina lui Arius, preot din Alexandria, Egipt, excomunicat în 323, neagă divinitatea Verbului, identitatea de substanţă dintre Christos şi Dumnezeu, Dumnezeu fiind etern, Infinit şi Atotputernic, iar celelalte fiinţe sunt creaturi ale Lui. Astfel Iisus Christos a fost extras din neant şi nu din substanţa divină, iar prin alegerea binelui de către el şi a meritelor lui a fost adoptat ca Fiu al Creatorului, devenind o divinitate secundară sau subordonată.
Dacii leagă astfel cultul zamolxian de cel creştin, prin convingerea că şi Zamolxe a putut fi un ales a lui Dumnezeu. Adoptarea arianismului de către daci este mai mult ca sigură , având în acest sens trei dovezi :
1. prima este legată de comunitatea cu goţii ; obiceiurile celor două popoare se întrepătrund pe parcursul sutelor de ani. Aşa cum goţii au preluat cultul lui Zamolxe, tot aşa au preluat şi dacii arianismul de la goţi.
2. numai astfel se poate explica dispariţia prezenţei cultului lui Zamolxe din spiritualitatea dacă, prin identificarea cu Iisus Christos.
3. descoperirea unei inscripţii, datată 1128, care afirmă aurmătoarele :’’egipsis iglisia i Valaki’’, adică ’’ biserica egipteană şi valahă’’, termenul de biserică egipteană reprezentând tocmai forma ariană a cultului practicat la începuturi.
Primele comunităţi creştine au fost persecutate de împăraţii romani, iar practicanţii ucişi. Pe teritoriul Daciei, braţul romanilor e mai scurt, creştinii putând să-şi desfăşoare activităţile legate de cult mai în voie. Totuşi în timpul domniilor lui Domiţian şi Galerius, creşte intensitatea persecuţiilor faţă de creştini, ajungând şi în Dacia, mulţi adepţi ai lui Christos fiind martirizaţi.
Şi totuşi Galerius este cel care dă PRIMUL EDICT DE TOLERANŢĂ faţă de creştini şi, nu Constantin cel Mare , care oficializează religia creştină pe tot teritoriul Imperiului Roman. Aceasta este realitatea istorică şi nu alta.
Aşa cum afirmă Lactanţiu, Galerius a fost cel mai înverşunat duşman al creştinismului. Care a fost motivul schimbării atitudinii lui faţă de creştini, cu câteva zile înainte de moarte ? Primirea iertării de la creştini ? Nu este cazul. Galerius, educat în spiritul lui Zamolxe ştia că va merge la el după moarte şi nu avea nevoie de lumea unui zeu străin. Sau poate motivul toleranţei lui faţă de creştini a fost de inspiraţie divină, asemenea semnului primit de Constantin cel Mare pe câmpul de luptă (acea cruce care a acoperit cerul).
Anul morţii lui Galerius, 311 d.Hr. este anul naşteii lui Ulfila (Wulfila), viitor episcop şi propovăduitor al creştinismului, jumătate dac după mamă (după I.C.Drăgan), jumătate got. Ulfilas este cel care traduce în limba dacilor şi a goţilor, Biblia. Să vedem ce afirmă legat de aceasta, Radu Stan Carpianu :’’ Ţinând seama că Geţii (respectiv Goţii), dispuneau de o scriere ( preluată de la Deceneu şi mai departe) în care s-au scris diferite opere (aşa cum s-a arătat) şi în care Ulfilas a tradus Biblia în limba Goţilor (înainte de a fi episcop Sf. Nichita) este posibil ca fraţii Metodiu şi Chiril când au întocmit alfabetul slavon (în sec. IX –X) să fi ţinut seama se scrierile care existau în această parte a Europei în acest sens, ceea ce a făcut ca şi Vlahii (românii) urmaşii Geţilor să preia această scriere ( chirilică) asemănătoare cu cea getică şi greacă şi s-o folosească în biserici şi în administraţia de stat până în sec. XIX când a fost înlocuită oficial cu cea latină.’’
Iată o transformare a scrierii vechi pelasge-protodace în scriere greacă, runică (la goţi) şi chirilică.
Imediat după dispariţia lui Ulfilas, rolul de conducător al spiritualităţii creştine este preluat de către Ioan Cassian din Constanţa, născut în anul 360 în Dobrogea şi decedat în anul 435 la Marsilia. Ctitor al catedralei Sf. Victor dibn Marsilia şi discipol a lui Ioan Gură de Aur, a publicat peste optzeci de lucrări filosofice-religioase.
Lucrarea lui Ioan Cassian va fi ulterior preluată în sec. IV –V de către Sf.Niceta, episcop al Daciei de Sud, iar în sec. VI de Dionisie Românul, mare doctrinar şi cărturar al Bisericii.
Scindarea Imperiului Roman provoacă şi scindarea Bisericii. Fiecare din cele două jumăţăţi aşe Imperiului asumându-şi rolul conducător în propovăduirea religiei creştine, prin existenţa unui Patriarh la Constantinopole şi a unui scaun Pontifical la Roma. Începând din anul 857, şi culminând cu anii 861 şi 866, luptele interne, tăcute, dinte cele două Biserici duc la Marea Schismă din anul 1054, când Marele Patriarh al Constantinopolelui, Cerularie, închide toate Bisericile şi Mănăstirile de rit latin de la Constantinopole. Ca răspuns la acest fapt, Cerularie a fost excomunicat de către Leon al XI-lea în acel moment Papă la Roma.
Datorită zonei în care era aşezată, Valahia, intra în sfera de influenţă a Bisericii Bizantine de rit ORTODOX (greco-oriental) – drept credincioasă.
Dar să vedem ce spune Dan Zamfirescu în cartea sa, despre acest moment :’’Dacă, urmând bătrânilor noştri, am vedea în unele întâmplări ale istoriei degetul lui Dumnezeu, atunci întemeierea Ţărilor Române în nordul Dunării şi consolidarea lor împotriva imixtiunilor lumii catolice în cursul veacului al XIX-lea, adică veacul in care turcii pun piciorul pe pământ european, ne-ar apare ca o astfel de întâmplare cu un tâlc de găsit pe alte tărâmuri.’’
Să ne amintim unul din motivele conflictului dintre regele maghiar Stefan şi voievodul valah Ahtum. Ca răspuns la botezul regelui maghiar în rit catolic, Ahtum se botează ca ortodox. ’’ Statele române se nasc într-o vreme de puternică expansiune occidentală, în umbra Ungariei şi Poloniei, din care, aderarea la Catolicism făcuse în adevăr în această vreme = mari puteri = ale Europei Medievale. (. . .) Propaganda catolică, interesele de stat, o serie întreagă de realităţi puneau pe domnii români în dilema Orient – Occident, Ortodoxism – Catolicism. Ei au ales Ortodoxia, Răsăritul, Bizanţul şi au întors armele chiar împotriva Occidentului şi Catolocismului la Posada.’’ (şi de câte ori a mai fost nevoie pentru apărarea intereselor naţionale. à N.A.) (Dan Zamfirescu).
Atât în Ţara Românească cât şi în Moldova, Ortodoxia se va decide prin puterea armelor. În urma victoriei lui Basarab I asupra ungurilor, fiul lui întemeiază în anul 1359, Mitropolia Munteană Ortodoxă ; iar în acelaşi timp Bogdan ’’ Descălecătorul ’’ se intitulează Domn al Moldovei, independent de amestecul Regilor Catolici maghiari şi Ortodoxă. În Transilvania acceptarea Ortodoxismului ca formă de luptă împotriva ocupantului maghiar, devenise o problemă de ordin Naţional, încă din jurul anului 1000. În ciuda faptului că autorităţile maghiare au dus, timp de 807 ani, o politică de deznaţionalizare şi maghiarizare a elementului Românesc, ei nu au reuşit nici măcar să-i convertească la Catolicism. În cele mai grele momente ale Istoriei sale, Transilvania şi-a păstrat religia Drept – Creştină.
’’ Caracterul – Domniei – româneşti este deci bizantic şi nu occidental şi acest fapt explică diferenţa profundă ce o constatăm între profilul lui Mircea cel Bătrân, a unui Ştefan cel Mare, a unui Brâncoveanu şi al regilor apuseni.
Ceea ce lipseşte tuturor este spiritul de aventură, de cucerire, de căutare a gloriei armelor – toţi sunt nişte apărători de ţară, nişte paznici ai integrităţii pământului lor, al dreptului cel aveau asupra acestui pământ. Când la Nicopole, Mircea participă la cruciadă, avea de-a face în mod evident cu două lumi : o lume pentru care războiul era o aventură, o faptă = suprameritorie =, extraordinară, aducătoare de glorie şi o altă lume care îşi apăra – nevoile şi neamul -. Una este educată de Biserica Catolică, cealaltă de Ortodoxie.’’ ( Dan Zamfirescu)
Ocuparea Constantinopolelui şi a Imperiului Bizantin de către turci va muta inima Ortodoxismului , pentru un moment istoric, în Ţările Române. Războaiele domnitorilor Români împotriva turcilor, misiune nobilă de oprire a Islamului la Porţile Europei, o vor face-o fără nici un sprijin occidental. În momentele de cumpănă pentru români şi întreaga Europă implicit, regii Catolici refuză să de-a o mână de ajutor Domnitorilor Ortodoxi, preferând o alianţă cu musulmanii ! Mulţi domnitori aveau să fie îndepărtaţi din domnie şi ucişi datorită aranjamentelor occidentale.
’’Nu se poate repeta îndeajuns acest lucru: nu turcii au distrus Bizanţul, ci occidentalii ! Turcii n-au fost decât profitorii conflictului religios, economic şi politic, dintre Orientul Bizantin şi Occidentul Latin.’’(Dan Zamfirescu)

Cuprins

Anterior | Următor

Sursa: http://vinicius.ro/istoria-credintei-si-inceputurile-bisericii-in-dacia-valahia/

2 Responses »

  1. Nu-mi permit să scriu o replică…, nu cunosc istoria atât de bine; mi-am permis doar să citesc câte ceva despre istoria credinței și religie, domeniu care m-a preocupat în ultimul timp. Astfel am dat de nume… o simplă coincidență. Dar oare pentru un Birsan specialist în istorie, ceea ce scriu eu în opinii, pe site, despre„ Nevoia de adevăr” ce impact are?

    Cu stimă, Bîrsan Ioan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *