C.S. Nicolăescu Plopșor și Bugiulești – partea III

Partea I | Partea II | Partea IV | Partea V

Citești în 10 minute!

Descoperirea de la Bugiulești a fost plasată în Villafranchian, o perioadă de acum 1.700.000 – 2.000.000 de ani. Cercetările au durat între anii 1960-1969 și au fost reluate în 1975, acestea scoțând la iveală un număr foarte mare de artefacte.

În niveluri străvechi de locuire, s-au descoperit unelte din oase de animale şi coarne de cervidee, precum şi o serie de pietre anume selectate de către fiinţe umane, spre a fi întrebuinţate ca unelte. Dintre toate, cele mai importante ştiinţific s-au dovedit a fi vestigiile materiale provenite din punctul denumit de către localnici “Valea lui Grăunceanu”. În acel loc, pe o suprafaţă restrânsă de numai circa 80 metri pătraţi, s-au “recoltat”, un impresionant număr, (câteva sute) de oase lungi (ale unor animale mari), toate rupte la ambele extremităţi, pentru a se extrage măduva din interiorul acestora. Aproape tot pe atât de numeroase erau diferite cranii de animale, prezentând perforaţii prin care s-au scos din cutia osteologica creierii în vederea consumării lor ca hrană. Fapt deosebit de important, în punctul denumit “Valea lui Grăunceanu”, pe lângă oasele sparte cu scopul deliberat al extragerii măduvei, erau prezente o serie de oase lungi (femure) provenite de la picioarele animalelor ce fuseseră transformate în unelte prin spargerea lor dirijată, aplicându-se lovituri cu pietre ascuţite şi tăind oblic osul pe la mijlocul lungimii. Totodată, în lotul pietrelor locale folosite la spargerea oaselor s-au identificat şapte bolovani dintr-o rocă aparte, mai dură, necesari în procesul de rupere a capetelor oaselor aduse de pe Dealurile Slătioarei.

Tot aici au fost găsite însă şi trei fragmente de oase provenite de la un hominid: o diafiză (partea de mijloc), de tibie (fluierul piciorului), precum şi două diafize de femur (osul lung al piciorului). Cele trei mărturii osteologice reprezintă aşadar cea dintâi confirmare a prezenţei hominizilor, nu numai pe teritoriul ţării noastre, ci şi pe tot cuprinsul continentului European.

Fosilei umane descoperite la Bugiuleşti i s-a dat numele de Australoanthropus Olteniensis.

Din studiul fragmentelor de oase sa dedus că “omul” de la Bugiuleşti era un individ destul de inalt, circa 1,70 m, care îşi procura hrana îndeosebi prin vânarea animalelor din ţinut.

Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche – pag. 119-120

În imaginea de mai jos se poate vedea cum arată aceste fosile de Australanthropus Olteniensis.

De asemenea, fosilele au fost prezentate la congrese științifice internaționale și publicate în jurnale de știință atât românești cât și străine.

Aceste descoperiri au făcut obiectul unor lucrări publicate în țară și peste hotare, ca și a unor comunicări științifice prezentate la Congresele internaționale de la: Moscova(1964), Praga(1965), Tokio(1968) și Bratislava(1975).

După o examinare atentă, piesele descoperite au fost confirmate și atestate de către reputați oameni de știință ca: Raymond Dart, R. Feustel, Muller-Beck, J. Barte, K. Valovh, M. Kretzoi, S.A. Semionov, P. Boriscovski, I. Wertes, B. Blanche și alții.

Descoperirile de la Bugiulești, a căror vechime de cca 1.8 – 2.000.000 de ani a fost atestată internațional la Congresul de la Bratislava(1975), ar putea reprezenta prima stațiune australopithecină cunoscută pe continentul european.

Convingerile întemeiate pe seriile de unelte de os prepaleolitice și vârsta Villafranchiană a asociației faunistice au fost întărite ulterior prin descoperirea de fragmente de diafize de tibie și femur identificate ca aparținând Australanthropului.

Descoperite în 1962, examinate și de Prof. Raymond Dart, în 1965, care considera că este vorba de un Primat de talie mare, foarte probabil australopithecin, aceste oase au fost prezentate la Sesiunea științifică a Centrului de Științe Sociale din Craiova, la 21 februarie 1981, și la Conferința de presă, din 13 martie 1981, cu tema Descoperirea primului hominid din Europa, Australanthropus olteniensis, cum a fost numit, din rațiuni geografice, respectând criteriile internaționale de nomenclatură științifică.

Gabriel Gheorghe – Revista „Getica”, nr. 3-4, Către cititor, pag. 18-19

În articolul viitor, aflăm mai multe informații despre venirea lui Raymond Dart în România și părerea acestuia despre aceste fosile.

Surse:

1. Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, editura Karuna, Bistrița, 2013
2. Gabriel Gheorghe – Revista „Getica”, nr. 3-4, Către cititor, Editura Gândirea, Bucuresti, 1992