C.S. Nicolăescu Plopșor și Bugiulești – partea II

Partea I | Partea III | Partea IV | Partea V

Citești în 10 minute!

În articolul anterior am prezentat informații generale despre personalitatea și activitatea intensă a arheologului C.S. Nicolăescu Plopșor. Fiindcă descoperirea de la Bugiulești nu este prezentă sub formă de citare în lucrări științifice ale cercetătorilor străini, vom arăta informaţiile unor cercetători români, referitoare la paleoliticul României în general, și la fosilele umane descoperite de Nicolăƒescu Plopșor.

Pentru începuturile paleoliticului inferior din România au existat multe discuţii contradictorii privind zăcământul de la Bugiuleşti (com. Tetoiu, jud. Vâlcea) atribuit Villafranchianului superior (C. S. Nicolăescu-Plopsor, D. Nicolăescu-Plopsor, 1963; C.S. Nicolăescu-Plopsor, 1964). Aici, în depozitele nisipoase şi nisipos-argiloase depuse la marginea lacului getic (într-un fel de golf al acestuia) în apropierea actualului bazin al Olteţului, s-au descoperit unele oase care indică, prin modul în care au fost sparte, o activitate intenţionată a unor hominide care şi-au făurit intenţionat măciuci, zdrobitoare, străpungătoare, răzuitoare (fig. 9). Descoperirea de la Bugiuleşti îşi găseşte analogii la Sinzelles (Franţa).

Marin Cârciumaru – Paleoliticul, epipaleoliticul și mezoliticul lumii, pag. 23-24

Marin Cârciumaru – Paleoliticul, epipaleoliticul și mezoliticul lumii, pag. 23, fig. 9

De asemenea, studii recente arată că urmele paleoliticului în România sunt extrem de mici, iar referindu-se la Plopșor, se pare că în cercetările lui nu a introdus scheme, hărți și desene sugestive, legate de descoperirea lui.

În jurul anului 1960 sunt începute cercetările în zona Bugiuleşti, ca urmare a identificării aici, începând cu 1952, a mai multor puncte fosilifere. Odată cu aceste săpături avea să se schimbe perspectiva asupra începuturilor manifestărilor umane la nord de Dunăre. C.S.Nicolăescu–Plopşor considera că a descoperit urme de activitate conştientă încă de la nivelul unor presupuşi australopiteci (C.S. Nicolăescu–Plopşor, D. Nicolăescu–Plopşor 1963, p. 11–25). Înpunctul Valea lui Grăunceanu au fost descoperite numeroase resturi fosile de animale de climă caldă, dintre care multe nu se aflau în conexiune anatomică. S-a considerat că aici era unul dinlocurile de adăpare a animalelor preistorice; ca urmare a mişcărilor de regresiune ale Lacului Getic,animalele erau obligate să înainteze spre apă prin zone mâloase, ceea ce determina scufundareaunora dintre ele sau cel puţin imobilizarea lor, ele devenind victime sigure ale animalelor de pradă (C.S. Nicolăescu–Plopşor, D. Nicolăescu–Plopşor 1965), situaţie de care ar fi putut beneficia şi eventualii antropoizi. […]

Referitor la aceste descoperiri, consider că argumentele prezentate sunt insuficiente şi neconvingătoare pentru enunţarea unei atari teorii, cu implicaţii majore în reconstituirea procesului de antropogeneză. În plus, din publicaţii lipsesc planurile şi profilele săpăturilor.

În următoarele articole aducem dovezi că de fapt Paleoliticul a avut urme extrem de stringente în România, recunoscute internațional de cercetători renumiți, cum ar fi Raymond Dart sau Müller Beck. De asemenea, vom afla amănunte despre metoda de cercetare folosită de Plopșor, precum și despre lucrările sale științifice.

(Partea III)

Surse:

1. Marin Cârciumaru – Paleoliticul, epipaleoliticul și mezoliticul lumii, ediția II, editura „Cetatea de scaun”, Târgoviște, 2006.
2. Adrian Doboş – C.S. Nicolăescu Plopșor și arheologia paleoliticului, Studii de preistorie 2, 2005
3. Adrian Doboş – The Lower Paleolithic of Romania: A Critical Review, PaleoAnthropology Society, 2008